Săptămâna Ușilor Deschise
Genericul zilei: Cartea și opera de artă încântă ochiul și sufletul
În cadrul
Săptămânii Ușilor Deschise, pentru a bucura ochiul și sufletul publicului
cititor, Biblioteca „Târgu-Mureş” a găzduit vernisajul Vis de toamnă (grafică digitală) al tinerei și talentatei pictorițe Viorica
Didic.
La eveniment
au participat: Liviu Hîncu, artist
plastic, membru titular al UAP din RM, critic de artă, Valeriu Podborschi, șef de catedră ”Design industrial și de produs”,
UTM, Tamara Moraru, doctor în
filosofie și președinta fundației „Gloria Art”, Ana Triboi, director al Centrului de limbi străine „Dialog”, Ozea Rusu, medic, șef al Centrului de neurochirurgie, Mihai și Virginia Mireanu, artiști plastici, Ion Virschi, artist plastic, Andrei
Viziru și Zinaida Izbaș de la
Radio Naţional, părinții și rudele pictoriței.
Moderatoarea
activității, scriitoarea Raisa Plăieșu, conducător al cenaclului literar
„Cuvântul”, a vorbit despre creația tinerei pictorițe, despre cenaclul
literar-artistic în cadrul căruia a cunoscut-o pe Viorica Didic, despre
expoziţiile ei personale și de grup (pictură și grafică).
| Claudia Șatravca, Raisa Plăieșu, Viorica Didic |
În lucrările
expuse, Viorica abordează mai mult tematica creştină, de aceea, în creaţia sa,
întâlnim foarte multe elemente calde, creştine: lumânări, porumbei, îngeri,
stele și altele. Grafica digitală utilizată de artistă este complicată, dar
originală. O lucrare deosebită este Grădina sufletului, unde este
reprezentat un ochi mare care pare că dezvăluie tainele naturii. Apare în prim
plan ochiul şi melcul, iar în plan secund, o pădure superbă. În toate creaţiile
se simte o fantezie şi energie debordantă, un romantism ce ne învăluie.
Raisa
Plăieșu a menționat despre frumoasa colaborarea cu Viorica. Dumneaei scrie
poezii pe tematica creștină, iar Viorica îi ilustrează cărțile cu grafică. Găsim
grafica tinerei pictorițe și în cărțile: Candela
din ochi, Credința-i calea sufletului, Făclii de cântec și de dor, Istețel,
Ghicel, Iubești natura?, Doamne, ajută pământul și pe Biobibliografie de Raisa Plăieșu, Clipa de după-amiază de Mihai Morăraș, Făclia sufletului de Doina Mămăligă, În leagănul destinului și La
sfat cu dorul de Zinaida Lungu-Borgos, În
fața răstignirii tale de Nina Carp și altele.
| Claudia Șatravca, Raisa Plăieșu, Viorica Didic |
Claudia
Şatravca, directoarea bibliotecii „Târgu-Mureş” i-a adresat Vioricăi Didic cuvinte
de felicitare și i-a mulțumit pentru această frumoasă expoziție. A adus cuvinte
de laudă familiei Didic.
| Vasile Didic |
| Maia Didic |
Vasile Didic de asemenea a organizat o vastă expoziție
personală de pictură în incinta bibliotecii, zeci de expozițiie personale a
discipolilor săi de la Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”. Dumneaei a
menționat că lucrările de pictură ale surorilor Viorica și Violeta Didic au
fost premiate la o expoziție de pictură din mun. Târgu-Mureș în 1998 și au fost
ilustrate pe Calendarele de buzunar apărute
la editura „Brăduț”.
Artistul
plastic Liviu Hîncu a vorbit despre importanța colaborării bibliotecii cu artiștii
plastici. S-a oprit detailat la expoziția Vioricăi Didic: Avem în faţă o adevărată valoare. Viorica dă frâu liber imaginaţiei şi
face opere de valoare, cu teme profunde…
| Liviu Hîncu |
Cu un moment
poetic a înviorat activitatea medicul Ozea Rusu, care a recitat poezia Făptura mamei de Grigore Vieru. El a menţionat
că mintea umană este un miracol, un dar de la natură. Pacienţii pot fi trataţi și
cu ajutorul artei și a unei cărți interesante.
Profesorul
Valeriu Podborschi a vorbit despre talentata familie Didic, despre valoroasele
lucrări de artă, despre premiile obținute la diverse expoziții și i-a adus
cuvinte de elogiu.
Viorica Didic a mulţumit tuturor invitaților pentru
prezenţă şi pentru energia pozitivă, pe care a receptat-o din partea lor, a
mulţumit pentru toate aceste emoţii calde şi a vorbit despre faptul că se simte
fericită şi împlinită, culegând acum roadele muncii sale. Se spune că ne aflăm acolo unde se află gândul nostru
și tocmai de aceea trebuie să ne convingem că gândul se află acolo unde vrem
noi să fim de fapt. M-am
convins încă o dată de acest lucru,
organizând împreună cu biblioteca „Târgu-Mureș”, expoziția
cu genericul ”Vis de toamnă”,
deoarece Universul ne scoate în cale persoanele cu care suntem pe aceeași
lungime de undă. Îi sunt
recunoscătoare directoarei bibliotecii Claudia
Șatravca, că m-a adus tocmai în „casa cuvântului” în care activează și o administrează cu atâta iscusință, dovadă
fiind ambianța caldă a acestei
prestigioase instituții de cultură.
| Raisa Plăieșu, Viorica Didic, Zinaida Izbaș |
Raisa
Plăieşu a încheiat activitatea, recitând poezia sa La uşa gloriei, o poezie despre
oameni, viaţă, invidie, ură, glorie inutilă şi despre adevărata lumină care
este Dumnezeu. Această poezie ne îndeamnă la meditaţie ca și lucrările Vioricăi
Didic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu