Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


Se afișează postările cu eticheta Decada „Orașul meu”. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Decada „Orașul meu”. Afișați toate postările

15 oct. 2015

Chișinău - 579 de ani!

0

Viața unui oraș e asemenea destinului unui om. Mereu e supus încercărilor, grelelor alegeri, situațiilor limită. Și precum omul găsește puteri să le depășească pe toate, ducând la bun sfârșit linia destinului, așa și orașele înfruntă obstacole și greutăți, învingând, uneori însă fiind învinse de destin.                                                                                                                                            Iurie Colesnic
           Chișinăul a împlinit 579 de ani -  încărcați de istorie și dor, de povești frumoase, și de altele-cumplite, de o memorie  a timpurilor apuse, de oameni ce și-au lăsat pecetea asupra trecutului orașului.
Cu prilejul acestei frumoase sărbători, între 4-14 octombrie, în cadrul bibliotecii, am desfășurat Decada ,,Orașul meu’’. Pe parcursul acestor zile, am prezentat cititorilor materialele de la expoziția Chișinău-poartă deschisă spre Europa. În mod special, ne-am axat pe prezentarea cărților semnate de Iurie Colesnic: Chișinăul și chișinăuenii și Chișinăul din inima noastră și pe cele elaborate de BM ,,B. P. Hasdeu’’ – Chișinăul în literatură și Chișinăul în pictură. Din acestea, am oferit informații prețioase vizitatorilor, îndemnându-i să le studieze, pentru a afla mai multe date interesante și utile.
Câteva secvențe din cadrul Decadei: 

13 oct. 2014

Decada ,,Orașul meu'' : prezentare de carte

0

     Astăzi, 13 octombrie, în cadrul Decadei ,,Oraşul meu’’, am prezentat cititorilor antologia Chişinăul în literatură, elaborată de Biblioteca Municipală ,,B. P. Hasdeu’’, alcătuitor şi coordonator Genoveva Scobioală.
     Această carte concentrează  operele artistice închinate oraşului Chişinău, iar prefaţa cu titlul Chişinău – oraş cântat, elogiat, iubit, apreciat de chişinăuieni,  este scrisă de primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.
În capitolul Studii introductive, dr. Lidia Kulikovski semnează articolul O contribuţie deosebită la zestrea culturală a Chişinăului, iar lingvistul Vlad Pohilă - articolul Scriitorul şi oraşul: două ,,vase comunicante''.
     Cartea adună textele a 130 de autori şi conţine poezie, proză, eseu, versuri cântate.  La finalul antologiei, sunt incluse capitolele: Chişinăul în alte limbi şi Utilizatorii BM despre Chişinău.




    

8 oct. 2014

Decada ,,Oraşul meu'' : prezentare de carte

0

    Astăzi, 8 octombrie, în cadrul Decadei ,,Oraşul meu'', am invitat elevi de la Colegiul Financiar-Bancar, pentru a le prezenta cartea Aleea Clasicilor, autor Călina Trifan. Această lucrare furnizează o amplă informaţie despre Aleea Clasicilor, un ansamblu sculptoral, situat în inima Chişinăului, în Grădina Publică ,,Ştefan cel Mare''. 
     Oficial, Aleea Clasicilor a fost inaugurată la 29 aprilie 1958.  Ideea, însă, este mai veche, lansată încă în Chişinăul interbelic şi îi aparţinea sculptorului Alexandru Plămădeală. Urmează modelul Rotondei  din Parcul Cişmigiu, aflat în Bucureşti. Până în anii 1990, erau 12 busturi de bronz ale personalităţilor, printre care: Dimitrie Cantemir (sculptor Nikolai Gorionâşev), Bogdan Petriceicu Hasdeu (sculptor Iosif Cheptănaru), Vasile Alecsandri (sculptor Lazăr Dubinovschi ), Ion Creangă (sculptor Lev Averbuh), Mihai Eminescu (Lazăr Dubinovschi) etc. Cu timpul, au fost instalate mai multe busturi, ajungând, până în prezent, la 28 de busturi, ultimele fiind montate cele a lui Grigore Vieru şi Adrian Păunescu.
     Cartea  prezintă un suport informaţional pentru  elevi, studenţi, profesori, etc., fiind  o sursă preţioasă ce prezintă istoricul şi planul schematic al Aleii Clasicilor şi date esenţiale din viaţa şi opera marilor clasici, a căror busturi le întâlnim pe celebra alee. După biografia prezentată, urmează bibliografia selectivă, care face trimiteri la articole din care puteţi afla şi alte date despre remarcantele personalităţi. 
     Lucrarea se încheie cu câteva date din biografia sculptorilor, autorilor busturilor de pe Aleea Clasicilor.

6 oct. 2014

Decada ,,Oraşul meu'' : prezentare de carte

0

     Astăzi, 6 octombrie, am invitat un grup de elevi, pentru a le vorbi despre  Decada ,,Oraşul meu'' şi pentru a-i familiariza cu literatura despre oraşul Chişinău. 


     Pe parcursul activităţii, am prezentat cărţile Chişinăul din amintire şi Chişinăul şi chişinăuienii, elaborate de scriitorul şi istoricul Iurie Colesnic. Aceste valoroase lucrări prezintă date memorabile din istoria oraşului, precum şi prima atestare documentară - 17 iulie 1436. Sunt menţionate aşezările umane care datează tocmai din epoca de piatră.

11 oct. 2013

Decada Orașul meu: Discuţii cu scriitorul Vladimir Beşleagă despre istoria culturală a Chişinăului

0

        Luni, 7 octombrie, în cadrul desfăşurării Decadei Oraşul meu, Biblioteca „Târgu-Mureş” a organizat o întâlnire cu scriitorul Vladimir Beşleagă, la care au  avut loc discuții despre istoria culturală a Chişinăului. Participanți au fost elevii cl. a X-a şi a XI-a de la Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”, împreună cu profesoara de istorie şi educație civică Maria Lazăr.

30 sept. 2013

Decada „Oraşul meu”

0

Dragi cititori, în perioada 4 – 14 octombrie, Biblioteca „Târgu-Mureş” organizează Decada „Oraşul meu”.

În acest an celebrăm 577 ani de la prima atestare documentară a Chişinăului (17 iulie 1436).

13 oct. 2011

Decada „Orașul meu” - prezentarea cărții „Aleea Clasicilor”, autoare Călina Trifan

0

Dragi cititori, Astăzi 13 octombrie 2011, ora 10.00 la Biblioteca „Târgu-Mureș” în cadrul programului Decada „Orașul meu” a avut loc prezentarea cărții Aleea Clasicilor, autoare Călina Trifan. Călina Trifan – poetă, esistă, istoric literar, din 1991 secretar științific la Centrul Național de Studii Literare și Muzeografie „M. Kogălniceanu” (Muzeul Literaturii Române). La eveniment au fost prezenți elevi de la Colegiul Financiar-Bancar (an I), împreună cu profesori, biliotecara colegiului și cititori ai Bibliotecii „Târgu-Mureș”. Călina Trifan în discursul său a menționat că în aceste zile: „e firesc să-i facem orașului nostru declarații de dragoste, care nu sunt gratuite, sunt din inimă” și „Nu trebuie să-i pretindem Chișinăului să se schimbe, dacă nu ne vom schimba noi.” Referindu-se la carte, autoarea ne-a mărturisit că ideea de a o intitula Aleea Clasicilor a fost sugerată de criticul Eugen Lungu, redactor-șef la Editura Arc. Cartea conține un scurt istoric al realizării ansamblului sculptural Aleea clasicilor literaturii române, amplasat pe raza centrală a celei mai vechi grădini publice a capitalei, Ștefan cel Mare, inclusiv planul schematic al amplasării busturilor. Concepută ca ghid în lumea artelor sculpturii și arhitecturii, cartea reprezintă și un instrument didactic util pentru elevi, studenți, profesori de literatură... Compartimentul principal al volumului este rezervat schițelor despre scriitorii ai căror busturi sunt prezente în ansamblul sculptural. Informația concisă conține date esențiale despre viața și opera marilor clasici, textele fiind urmate de o listă a celor mai importante lucrări ale autorilor, precum și de o scurtă bibliografie. Cartea cuprinde, în premieră, și informații despre sculptorii care au realizat busturile. La finele evenimentului Călina Trifan a oferit un autograf cu dedicație cititorilor Bibliotecii „Târgu-Mureș”, astfel cartea Aleea Clasicilor și-a găsit locul de onoare în cadrul colecției speciale a bibliotecii „Cărți cu dedicații”.

3 oct. 2011

Decada „Orașul meu”

0

Biblioteca „Târgu-Mureș” aduce la cunoștința cititorilor faptul că în perioada 4-14 octombrie 2011 vor avea loc o serie de activități consacrate Decadei „Orașul meu” ce au drept scop promovarea valorilor culturale chișinăuiene, printre acestea se numără: expoziții de carte, expoziții virtuale de fotografii, zile de informare, excursii în bibliotecă, întâlniri cu scriitori (Savatie Baștovoi, Călina Trifan, Valentina Stoica), ore de lectură, prezentarea blogului specializat ,,Chişinău, oraşul meu” ș.a. În cadrul programului Decada „Orașul meu” Biblioteca „Târgu-Mureș” propune atenției Dvs o expoziție de fotografii ale Chișinăului nocturn elaborate de Egor Tetiushev. Egor Tetiushev(fotograf). 2010 – participant la expoziția fotografilor moldoveni din Polonia. 2008 – 9 aprilie Expoziție personală de fotografie artistică intitulată sugestiv „ПРОЯВЛЕНИЕ” (Manifestare) desfășurată în „Casa Presei” or. Chișinău – Diplomă de participare la expoziția Cele mai bune fotografii expuse pe site-ul www.foto.md în ultimii 5 ani (Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală) – participant al Expoziției internaționale de fotografie artistică din Bielorusia, or. Mogilev. – 26 noiembrie Expoziție comună de fotografie artistică Egor Tetiushev (Chișinău) și Anastasia Karandasheva (Moscova) – „Casa Presei” or. Chișinău. – 6 decembrie Diplomă de participare la expoziția foto „Я ищу маму” (Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală) – mențiune pentru Cea mai bună lucrare executată în tehnica „Fotografie” în cadrul expoziției „Noi tineri creatori” desfășurată la Centrul Expozițional Constantin Brâncuși, or. Chișinău. 2007 – 19 mai participant al expoziției „House of the Humor and Satire”, Gabrovo, Bulgaria. 2007 – 14 decembrie deținător al premiului III la Concursul „Imaging Moldova – Diversity and Identity” organized by OSCE Mission to Moldova Surse: Егор Тетюшев: Каждый, кто берет в руки фотоаппарат, считает себя фотографом http://www.allfun.md/index.php?page=projects&id=1258711531&sid=1289463313&pid=24088 информация о фотографе http://www.foto.md/ru/user/1859/portfolio Егор Тетюшев: Погряз в фотографии и очень этому рад http://www.allfun.md/index.php?page=projects&id=1258711531&sid=1220551281&pid=20020