Impresii de lectură

0

Romanul ,,Jane Eyre’’ de Charlotte Brontë

Deşi am citit acest roman cu mulţi ani în urmă, amintirea lui îmi mai readuce în inimă senzaţii dureroase. Apoi îşi cer dreptul şi altele, mai plăcute, de împlinire, întrucât finalul operei a fost unul fericit.

Ce m-a impresionat? Ce m-a durut? Ce m-a sensibilizat? 

Este vorba de trista poveste, de destinul  dramatic încărcat de suferinţă, durere şi singurătate a bietei Jane… Destinul ei e marcat de trista experienţă a copilăriei. Charlotte Bronte ne prezintă un personaj central, în jurul căruia se întreţes toate intrigile, tot firul narativ a operei. Un destin de copil, apoi unul de domnişoară şi iată, în fine, destinul unei femei. Din primele pagini, m-a impresionat până la lacrimi povestea unui copil: o fetiţă. Fetiţa este orfană şi chiar dacă creşte alături de mătuşa şi de verişorii ei, aceasta nu se bucură de dragostea unicelor sale rude, ci dimpotrivă, se confruntă la fiece pas cu ura şi cruzimea lor. În scena cînd verişorul ei o atacă şi îi provoacă şi o rană la cap, iar ea încearcă doar să se apere de gestul lui violent, nu este pedepsit John Reed, vărul ei, ci este pedepsită chiar ea, fiind dusă cu forţa şi încuiata în camera roşie. Acea cameră roşie este una sumbră, camera în care cu nouă ani în urmă murise unchiul fetei. Un copil de nouă ani încuiat în camera unde a zăcut un mort, un copil însingurat, lipsit de hrană, drept pedeapsă, dar şi privat de orice semn de afecţiune. Un matur şi-ar putea pierde minţile în asemenea condiţii, dar ce să mai zicem de un copil!?

Faptul că Jane fusese încuiată în cameră, îi provocase o spaimă teribilă, ce a făcut-o pe mica fetiţă să se îmbolnăvească. D-na Reed nici măcar nu cheamă un doctor pentru a o trata, ci un spiţer, dar iată că de aici va începe o nouă etapă în viaţa fetei…

Toate acele cumplite dureri prin care trece Jane nu o fac să degradeze, ci dimpotrivă, creşte puterea ei. M-a impresionat mult curajul ei în clipa când, fiind doar un copil, vorbeşte precum un adult cu mătuşa ei şi o acuză de răul pe care i l-a provocat. M-a impresionat durerea ei care acum s-a manifestat în cuvinte simple, dar sincere, simţite de inima unui copil şi se expune cu curajul şi înţelepciunea specifică unui om mai matur, nu a unui copil de zece ani.

M-a uimit prietenia ei la şcoală cu Helen, o orfană cu care discuta mult şi discutau precum doi oameni maturi. Prin ochii unui copil, lumea e văzută cu toată duritatea ei şi este judecată cu înţelepciunea unui bătrîn. M-a impresionat şi toată învăţătura biblică, faptul că această carte ne învaţă că şi duşmanii trebuie iubiţi, că şi lor trebuie să le faci bine. Helen moare, iar Jane rămîne din nou singură. Deplânge moartea unicei prietene pe care a avut-o vreodată.

Viaţa mi se pare prea scurtă pentru a fi petrecută în ură sau amintindu-ne mereu faptele nedrepte -  iată un adevăr ce iese din gura unui copil!

La optsprezece ani, Jane părăseşte şcoala, pentru a deveni guvernantă şi o face în casa lui Rochester, un domn matur şi trist. Cei doi se îndrăgostesc şi luptă cu prejudecăţile lumei, dar şi cu un crunt adevăr. Rochester este căsătorit cu o femeie bolnavă mental, care încearcă să le facă mult rău, dar totul sfârşeşte bine şi cei doi rămîn împreună. Deşi soţul ei se îmbolnăveşte, Jane îi rămîne alături, avînd grijă de el…

În fine, dacă ar fi să vorbim de tot ce trezeşte această carte în sufletul cuiva, am scrie poate şi o monografie, de aceea, voi încerca să fiu laconică. Pe mine m-a tulburat povestea lui Jane. Mi-a trezit admiraţia rezistenţa, curajul ei, puterea de a trece prin tot ce i-a rezervat destinul… şi forţa ei de a iubi, deşi nu fusese iubită atâta amar de vreme. Atunci cînd soţul ei îşi pierde vederea, ea îi rămâne alături, fiind pentru el totul. Sfârşitul, însă, încununează opera, precum o ştim şi Jane este răsplătită. Soţul ei işi recapătă văzul şi cei doi se bucură de iubirea lor şi de rodul ei: un copil… 

Iată că nu toate poveştile au un sfîrşit trist. Eroina acestui roman, după ani şi ani de chin găseşte fericirea alături de un bărbat mai în vîrstă, dar ceea ce contează e că inima este cucerita nu de tinereţe sau o frumuseţe juvenilă, inima se lasă purtată de dragoste atunci când cunoaşte calităţi superioare ce rezistă uşor unor cifre: respectul, pacea simţită alături de o persoană, susţinerea reciprocă. Doi oameni ce au două corpuri şi-un singur suflet…

Galina Barcari