Crăciunul şi tradiţiile de odinioară...

0

Sărbătoarea Crăciunului ne aduce tuturor o mare bucurie: Naşterea Domnului. Astăzi, însă, nu se păstrează frumoasele tradiţiile de odinioară, puţine sunt satele unde se mai colindă ca pe vremuri. Cu mare drag, ne-am gândit să reînviem atmosfera de cândva, prezentându-vă câteva tradiţii de atunci! 
Sărbători fericite, dragii noştri!            

Noaptea de Crăciun

     În noaptea de Crăciun se colinda din casă în casă. Doi dintre feciori mergeau înainte şi întrebau gazdele dacă îi primesc. Satul de obicei îi aştepta, mai ales casele cu tineret, toată noaptea, cu porţile deschise, cu cîini legaţi, cu lămpile aprinse. Ei cântau fie la fereastră, fie în casă sau şi la fereastră şi în casă, după cum dorea gazda. În unele sate, în loc de colinde, se practicau  strigăturile de joc, se cânta muzică şi se juca sub fereastră.

Ceremonialul din casă era mult mai bogat şi foarte variat de la sat la sat. Se intra în casă cîntînd sau spunînd bună seara şi dînd mîna cu ai casei. Feciorii se aşezau în faţa mesei sau în jurul ei, pe două grupe, dintre care una, în frunte cu vătavul, cânta o strofă; cealaltă, în frunte cu crâşmarul, cânta cealaltă strofă. Se cânta una sau mai multe colinde. Gazda putea să ceară o colindă anume, fie pentru că îi plăcea, fie pentru că voia să încerce ceata dacă o mai ştia. După aceea se făceau 2-3 jocuri scurte (mai ales dacă erau fete sau femei tinere în casă). Se luau darurile de pe masă şi vătavul mulţumea (mulţumiri lungi, ceremoniale, gata făcute) şi ura gazdei şi casei lui sănătate, prosperitate, belşug. Gazda dădea mâna cu feciorii şi mulţumea la rândul ei.

În acest răstimp ,,se închina’’, oferindu-se băutură pe rând la toţi cei de faţă. La joc erau invitate şi fetele sau femeile tinere din casă, iar la băutură participau mai ales bărbaţii mai vârstnici, în timp ce copiii intrau sub pături, de frica boritei, spre hazul celor mari.

În unele sate se cânta o singură colindă pentru toţi, în altele exista un repertoriu foarte bogat: colindă pentru preot, pentru primar, pentru vânători, pentru ciobani, pentru cei fără de copii, pentru fete de măritat, pentru feciori de însurat.

Darurile tradiţionale erau colacii de grîu, carnea de porc, la care se adăuga mai totdeauna bani şi, la cei mai înstăriţi şi băutură. Banii îi lua vătavul sau casierul şi constituia fondul de cheltuieli al cetei. Colacii şi carnea se puneau în desagi, pe care îi purta un om mai sărac din sat, de obicei însurat, angajat în acest scop (era plătit cu carne, colaci şi băutură).

Noaptea de Crăciun era ocupată în întregime cu colindatul, uneori până se făcea ziuă, încât ceata nu mai ajungea decât cu greu la biserică. Spre dimineaţă erau atât de obosiţi şi murdari, încât fecioriii nu mai aveau altceva de făcut, decât să se ducă la gazdă  şi să se culce. Din cauza aceasta, în ziua întâia de Crăciun nu se mai petrecea nimic important în viaţa cetei.

Ziua a doua

După colindat, a doua mare manifestare publică se desfăşura în ziua a doua de Crăciun. Atunci se făcea jocul cel mare al cetei, în mijlocul satului, în aer liber, într-un spaţiu larg, la care participa tot satul. Dimineaţa ceata se ducea la biserică, apoi pe la orele două după masă ,,scotea jocul’’. La acest joc se juca steagul, se jucau fetele, dansau fără taxă şi ceilalţi feciori şi perechi căsătorite, dansa cine dorea. Ceata cinstea pe cei de faţă cu băutură, dându-le să bea din ploşti de lemn.

A doua zi de Crăciun, ceata dădea o masă, un adevărat banchet la gazda ei, la care erau invitaţi mai marii comunei din acea vreme (preot, notar, primar, învăţător). Se mânca, se bea, se discuta, se rosteau cuvântări.

Exista credinţa că în perioada aceasta (în noaptea de Crăciun sau de Anul Nou) se ,,deschidea cerul’’ şi ,,vorbeau animalele din grajd’’. Cele 12 zile de la Crăciun încolo reprezentau anul şi se credea că aşa cum vor fi acele zile vor fi şi lunile de peste an. Ziua întîi de Crăciun reprezenta nu numai luna ianuarie, ci anul întreg, încât era considerată ca o zi cu dublă valoare prezicătoare. În unele sate, de Revelion (1 ianuarie) se trăgeau totuşi clopotele pentru ,,îngroparea anului vechi’’ şi se colinda din nou, spre zori, casă de casă, cu cântece speciale şi urări de bine pentru anul care vine.

În unele sate, spre sfârşit, feciorii din ceată, îşi puneau tot felul de ,,măşti’’ (numite budihali), de astă dată ,,măşti umane’’, se îmbrăcau urât, îşi dădeau cu funingine sau cu făină pe obraz, se deghizau în femei, în târgoveţi, ursari etc. şi se năpusteau, făcând gălăgie mare pe uliţele satului (bătând din coase, căldări), cu copii după ei, spunându-şi tot felul de cuvinte de ocară.

Conţinutul colindelor e foarte variat şi numai unele din ele se refereau la naşterea lui Isus sărbătorită de Crăciun. Multe din ele nu aveau nici o legătură cu creştinismul. În multe din ele e vorba de fete de măritat, de peţit, de nuntă. Cele mai multe nunţi se făceau în ,,dulcele Crăciunului’’, deci între Crăciun şi postul Paştelui, încât colindele acestea apăreau ca urări de căsătorie pentru cei care se găseau în vârsta aceasta.

Între cele două războaie mondiale, cetele desfăşurau mai mult un ceremonial cu caracter social: urări de sărbători, cântece, dansuri, petreceri, mese. Colindele şi cântecele ceremonial începuseră să fie înlocuite cu romanţe şi serenade.

Ţurca şi capra erau atestate aproape peste tot în vechea ţară.

Uneori nici cetele, nici colindele, nu se leagă neapărat de sărbătorile Crăciunului. Există colinde de Anul Nou (Sf. Vasile), de Bobotează şi chiar de Paşti.