Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


24 apr. 2015

O întâlnire de neuitat cu Emilian Galaicu-Păun!

0

Astăzi, 24 aprilie, cititorii bibliotecii, în mare parte  elevi ai  Colegiului Tehnologic, însoţiţi de directoarea bibliotecii Ala Vlasova şi cei de la Colegiul Financiar-Bancar, împreună cu profesoara de limba şi literatura română Zinaida Popa, s-au bucurat de ocazia de a  se întâlni cu poetul, prozatorul, eseistul, traducătorul şi editorul  Emilian Galaicu – Păun. Întâlnirea a avut loc în cadrul programului de lectură Chișinăul citește o carte (ediția a XII-a). Ţesut viu 10X10 este una dintre cărţile ce a fost propusă spre lectură în acest an, iar discuţiile s-au axat anume pe subiectul acesteia.
Despre această carte s-a scris mult, a fost dezbătută de critici şi scriitori, personalităţi din lumea culturii. Noi am încercat să aflăm care este adevărata semnificaţie  a romanului, ce a vrut să ne comunice autorul ei, ce sau cine l-a influenţat să scrie şi să publice cartea.
Plini de interes, cititorii au ascultat istoria cărţii. A fost o discuţie antrenantă, în urma căreia s-au aflat multe lucruri curioase. Plin de deschidere şi sinceritate, Emilian Galaicu-Păun a răspuns cu lux de amănunte la întrebările puse de moderatoare şi cititori:


·        Care este semnificaţia titlului şi cine este Gheorghe Crăciun, cel căruia i s-a dedicat cartea?
·        Ţesut viu 10X10 este un roman autobiografic?
·        Comentaţi, vă rog, semnificaţia personajelor simbolice - tata şi bunica.
·        Cum v-au influenţat acele realităţi despre care vorbiţi în roman şi pe care le-aţi trăit pe propria piele?
·        S-a schimbat ceva după anii '70, dar şi după aprilie 2009, în societate şi în politică?
·        Care este mesajul principal al romanului? etc.

            Răspunsurile ne-au risipit orice umbră de îndoială cu privire la lucrare şi  ne-au oferit mai multe posibilităţi de interpretare a textului literar. Am remarcat că un personaj important în acest roman este însuşi Cuvântul, toată lucrarea pare a fi un joc de cuvinte. Deşi scriitorul operează cu termeni diverşi, trece de la un registru la altul şi include în carte nenumărate franţuzisme, rusisme şi latinisme,odată ce intri în acest joc de cuvinte, este greu să laşi cartea din mână... E o construcţie originală, o realitate abordată într-un mod original, de parcă ar fi fotografiate frânturi din mai multe timpuri şi spaţii dintr-odată. O lume halucinantă, cu mii de trăiri şi scene, care va marca cititorul contemporan...

            Participanţii au rămas intrigaţi de această inedită carte, au fost impresionaţi de subiectele abordate şi de stilul irepetabil al omului de cultură Emilian Galaicu-Păun.

            La finele activităţii, scriitorul a oferit autografe pe cărţile sale. Întâlnirea a fost imortalizată printr-o poză de grup. 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu