Termenul de Generaţie pierdută se
referă la generaţia care s-a maturizat în perioada Primului Război Mondial.
În SUA, sintagma e utilizată pentru a descrie generaţia
tinerilor care au ajuns la maturitate în timpul războiului sau în anii imediaţi
ai acestuia. Istoricii William Strauss şi Neil Howe, cunoscuţi pentru
teoria generaţiilor, definesc Generaţia pierdută ca grupul de persoane născut
între 1883 şi 1900. În Europa, ei sunt cunoscuţi ca Generaţia lui 1914, anul începerii Primul Război Mondial.
În Franţa, ţara unde mulţi expatriaţi s-au
stabilit imediat după război, această generaţie era numită ca Generaţia în flăcări (Génération au Feu).
Adjectivul pierdut în această expresie nu are
semnificaţia de dispărut, ci mai mult se referă la dezorientarea, rătăcirea şi nesiguranţa
tinerilor întorşi din război.
Conceptul dat a fost popularizat de Ernest Hemingway în
romanul său de debut - Fiesta sau Soarele răsare. În acest roman, dar şi
în cartea de memorii Sărbătoarea continuă,
publicată postum de a patra soţie a scriitorului, Hemingway atribuie această
sintagmă mentorului şi prietenei sale Gertrude Stein, de asemenea o mare
scriitoare şi poetesă, care a auzit-o de la patronul garajului unde obişnuia
să-şi lase maşina pentru reparaţie.
Fragment din Sărbătoarea continuă:
"-
Exact asta sînteţi. Asta sînteţi cu toţii, mi-a spus după aia miss Stein. Voi,
tinerii ăştia care v-aţi întors din război. Sînteţi o generaţie pierdută.
- Serios?
- Da, asta
sînteţi. N-aveţi pic de respect pentru nimic. Vă-mbătaţi de parcă ar veni
sfîrşitul lumii..."
Această generaţie include pictori, compozitori şi
scriitori clasici ai secolului trecut, dintre care cei mai cunoscuți autori pot
fi menționați:
- F. Scott Fitzgerald,
- T. S. Eliot,
- James Joyce,
- Sherwood Anderson,
- John Dos Passos,
- 6John Steinbeck,
- William Faulkner,
- Franz Kafka,
- Henry Miller,
- Aldous Huxley,
- Malcolm Cowley,
- Louis-Ferdinand Céline,
- Erich Maria Remarque.
Scriitorii Generaţiei
pierdute au avut subiecte comune în operele sale: experienţa şi amintirile acestora în Primul Război Mondial şi în anii
care au urmat, declinul şi stilul de viaţă libertin a celor bogaţi (călătoriile
fără scop, petrecerile şi băuturile fără sfârşit), sfârșitul Visului American.
Romanul de debut a lui Hemingway a popularizat acest
termen, fiind folosit chiar la începutul lucrării. Această operă rezumă şi
descrie viaţa generaţiei de expatriaţi de după război. Cu toate acestea,
scriitorul clarifică că subiectul cărţii nu este doar despre această generaţie
pierdută şi consideră personajele cărţii sale mai mult obosite, decât pierdute
complet.
În memoriile sale Sărbătoarea
continuă, Hemingway îşi exprimă gândurile sale despre ce-i spune Gertrude
Stein, amintindu-şi de riscurile şi pierderile războiului şi se întreabă:
"M-am mai gîndit la miss Stein şi la Sherwood Andersen, la egoism şi la
lenea de a gîndi, amîndouă opuse disciplinei, după care m-am întrebat care
dintre cele două generaţii are dreptul să spună despre cealalta că e pierdută."
Câteva rânduri mai departe Heminway concluzionează astfel: "...dintr-un motiv sau altul,
toate generaţiile sînt pierdute...".

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu