Scriitorii „Generaţiei pierdute”

0

Termenul de Generaţie pierdută se referă la generaţia care s-a maturizat în perioada Primului Război Mondial.

În SUA, sintagma e utilizată pentru a descrie generaţia tinerilor care au ajuns la maturitate în timpul războiului sau în anii imediaţi ai acestuia. Istoricii William Strauss şi Neil Howe, cunoscuţi pentru teoria generaţiilor, definesc Generaţia pierdută ca grupul de persoane născut între 1883 şi 1900. În Europa, ei sunt cunoscuţi ca Generaţia lui 1914, anul începerii Primul Război Mondial. În Franţa, ţara unde mulţi expatriaţi s-au stabilit imediat după război, această generaţie era numită ca Generaţia în flăcări (Génération au Feu).

Adjectivul pierdut în această expresie nu are semnificaţia de dispărut, ci mai mult se referă la dezorientarea, rătăcirea şi nesiguranţa tinerilor întorşi din război.

Ernest Hemingway alături de F. Scott Fitzgerald

Conceptul dat a fost popularizat de Ernest Hemingway în romanul său de debut - Fiesta sau Soarele răsare. În acest roman, dar şi în cartea de memorii Sărbătoarea continuă, publicată postum de a patra soţie a scriitorului, Hemingway atribuie această sintagmă mentorului şi prietenei sale Gertrude Stein, de asemenea o mare scriitoare şi poetesă, care a auzit-o de la patronul garajului unde obişnuia să-şi lase maşina pentru reparaţie.

Fragment din Sărbătoarea continuă:

"- Exact asta sînteţi. Asta sînteţi cu toţii, mi-a spus după aia miss Stein. Voi, tinerii ăştia care v-aţi întors din război. Sînteţi o generaţie pierdută.

- Serios?

- Da, asta sînteţi. N-aveţi pic de respect pentru nimic. Vă-mbătaţi de parcă ar veni sfîrşitul lumii..."

Această generaţie include pictori, compozitori şi scriitori clasici ai secolului trecut, dintre care cei mai cunoscuți autori pot fi menționați:

•  F. Scott Fitzgerald,
• T. S. Eliot,
• James Joyce,
• Sherwood Anderson,
• John Dos Passos,
• 6John Steinbeck,
• William Faulkner,
• Franz Kafka,
• Henry Miller,
• Aldous Huxley,
• Malcolm Cowley,
• Louis-Ferdinand Céline,
• Erich Maria Remarque.

Scriitorii Generaţiei pierdute au avut subiecte comune în operele sale: experienţa şi amintirile acestora în Primul Război Mondial şi în anii care au urmat, declinul şi stilul de viaţă libertin a celor bogaţi (călătoriile fără scop, petrecerile şi băuturile fără sfârşit), sfârșitul Visului American.

Romanul de debut a lui Hemingway a popularizat acest termen, fiind folosit chiar la începutul lucrării. Această operă rezumă şi descrie viaţa generaţiei de expatriaţi de după război. Cu toate acestea, scriitorul clarifică că subiectul cărţii nu este doar despre această generaţie pierdută şi consideră personajele cărţii sale mai mult obosite, decât pierdute complet.

În memoriile sale Sărbătoarea continuă, Hemingway îşi exprimă gândurile sale despre ce-i spune Gertrude Stein, amintindu-şi de riscurile şi pierderile războiului şi se întreabă: "M-am mai gîndit la miss Stein şi la Sherwood Andersen, la egoism şi la lenea de a gîndi, amîndouă opuse disciplinei, după care m-am întrebat care dintre cele două generaţii are dreptul să spună despre cealalta că e pierdută."

Câteva rânduri mai departe Heminway concluzionează astfel: "...dintr-un motiv sau altul, toate generaţiile sînt pierdute...".