Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


25 nov. 2012

Cărţile care au schimbat lumea

0


Până acum s-au scris multe cărţi, dintre care unele s-au dat uitării, iar altele au devenit relicve, datorită impactului său adus asupra viziunii lumii. Care sunt aceste cărţi şi de ce ele ne-au schimbat lumea, aflaţi mai jos:
Philosophiae Naturalis Principia Mathematica de Isaac Newton
Cartea a fost publica în anul 1687 şi conţine demonstraţiile lui Newton privind legile mişcării, care au fondat mecanica clasică, precum şi legea gravitaţiei.


Originea speciilor de Charles Darwin
În această carte, publicată în 1859, Darwin a fondat teoria evoluţionistă, care este valabilă pînă în ziua de astăzi. Aceasta explică evoluţia vieţii pe Pămînt. Aici el a demonstrat că toate formele de viaţă au evoluat de-a lungul anilor, iar omul se trage de la maimuţă.

Republica de Platon
Această lucrare, care a pus în contrast lumea imperfectă a muritorilor cu acea a sufletelor necorupte şi nemuritoare, a avut o influenţă enormă asupra creştinismului, islamismului şi a filosofiei vestice în general. Prin Republica, Platon a construit cea mai coerentă teorie politică, punând bazele utopiei.

Canonul medicinii de Avicenna
Este o enciclopedie din 14 volume în care sunt aduneate gândirea şi teoriile medicinale ale vechilor greci, persani şi indieni, combinate cu teoriile din sec. XI. Avicenna fondează astfel, ştiinţa medicală modernă, prin descoperirea farmacologiei, studiul fiziologiei, descoperirea naturii infecţioase a unor boli şi fondează medicina bazată pe cercetări.


Interpretarea viselor de Sigmund Freud
În această carte, scrisă în 1899, Freud pune baza teoriei inconştientului, care a schimbat modul de a se percepe pe sine a omului modern.


Analectele de Confucius
Este cea nai importantă operă a confucianismului, un curent de gândire care continuă să aibă o influenţă majoră asupra Chinei şi Asiei de Est. Această lucrare scrisă înaintea lui Hristos, a fondat practic, civilizaţia chineză.


Istoriile de Herodot
Această lucrare, scrisă în anul 440 î. Hr., este sursa multor cunoştinţe despre lumea antică, fondând istoria  în cultura occidentală.


Despre libertate de John Stuart Mill
Publicată în 1859, cartea a pus baza liberalismului economic şi politic. Cele mai multe din teoriile sale au fost integrate în democraţiile moderne, mai ales cele privind protecţia drepturilor omului.


Geografia de Ptolemeu
Această carte stabileşte o serie de standarde practice în geografie care au existat vreme de 1500 de ani, fiind totodată cea mai bună sursă despre cunoaşterea geografică din sec. II.
                                                                                                                                                                                                          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu