,,Nici o sarcină nu are valoare și nu merită mai multă onoare, decât aceea pe care o îndeplinește în serviciul comunității sale un bibliotecar competent și serios"
Melvin Dewey
Melvin Dewey
Sărbătoarea profesională - Ziua bibliotecarului se sărbătoreşte anual pe 23 aprilie, concomitent cu Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, consemnată prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 189 din 08.02.2010. Prima dată această zi a fost sărbătorită în 1995. Inițiativa instituirii acestei zile aparține Spaniei, unde, în fiecare an, la 23 aprilie, are loc Festivalul Trandafirilor, o sărbătoare dedicată comemorării scriitorilor Miguel de Cervantes și William Shakespeare.
Încă din Evul Mediu , în această zi fetele și femeile primesc flori, iar bărbații - cărți. Obiceiul oferirii cărților a fost practicat abia după 1616, anul în care a murit Miguel de Cervantes și William Shakespeare. Din 1996, la 23 aprilie, în aproape toate țările lumii sunt organizate expoziții de carte, lecturi publice și o serie de manifestări menite să încurajeze și să popularizeze lectura.
Parcurgând un drum profesional de aproape 17 ani, Biblioteca Târgu- Mureș a îmbinat organic experiențele acumulate cu perspectivele unei biblioteci moderne, care oferă comunității o gamă diversă de servicii și produse cultural-informaționale.
Noi, echipa de bibliotecari de la ,,Biblioteca Târgu -Mureș" suntem maturi din punct de vedere profesional, flexibili și deschiși comunicării. Fiecare din noi, Bibliotecarii, am fost formați pentru a reuși, conducându-ne de principiile:
-Nimic nu ne pare imposibil, pentru că, de fapt, nimic nu este imposibil!-Să deținem mereu conștiința propriei valori profesionale și personale!
-Să muncim pentru a realiza ceea ce este important, având grijă să ne bucurăm de fiecare clipă, căci prioritate are viata, care trebuie trăită la maximum!
-Să fim ,,inter -dependenți", fiindcă valorând independent fiecare membru, oricum nu valorează cât întreaga echipă!
În acest an Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova a inițiat campania „O vedetă în bibliotecă”. Biblioteca noastră a invitat vedeta-scriitorul Vladimir Beşleagă, prieten fidel bibliotecii noastre la o întâlnire cu cititorii.
Vladimir
Beșleagă - o personalitate de valoare din Moldova, o prezență calmă, cu un
suflet afectuos, cu o privire dezarmantă, cu un surâs ce vine din interior.
Acest simbol al literaturii noastre ne-a obișnuit cu lucrări deosebite, excentrice, diferite ca
formă și conținut. Vladimir Beșleagă este cel mai important prozator basarabean
al secolului XX, pentru că e modern, tehnic
și mai complex decât oricare alt scriitor.
Dragi cititori, luni, 22 aprilie ora
13.00, vă invităm la întâlnire cu vedeta - Vladimir Beşleagă.
Dragi colegi !
Vă felicităm cu sărbătoarea – Ziua Profesională a Bibliotecarului.
Vă dorim multă sănătate, multe bucurii și realizări în activitatea
profesată.


La multi ani, fetelor! :)
RăspundețiȘtergereSV
Mulţumim, la fel!
Ștergere