La 18 ianuarie se împlinesc 5 ani de la trecerea în neființă a marelui poet național Grigore
Vieru. Un stupid accident
rutier, care a provocat moartea scriitorului, a bulversat întreaga
societate. O mare tristeţe, o jale greu de descris a copleşit Basarabia, trecând
fulgerător Prutul, apoi Carpaţii şi Dunărea, având prelungi ecouri oriunde este
cinstit verbul românesc. Scriitorii, oameni de cultură, cititorii de toate vârstele
care i-au îndrăgit opera deplâng decesul prematur al poetului – un adevărat
simbol al Renaşterii naţionale basarabene.
Dumnezeu l-a înzestrat cu un excepţional har
poetic, cu bunătate, cu lumină, cu duioşie, cu compasiune, cu o inimă de copil.
Grigore Vieru a însemnat mult pentru noi. Nici o clipă nu ne-am îndoit că este
al doilea Eminescu, el însuşi afirma că nu reprezintă decât o lacrimă de
Eminescu. Grigore Vieru a fost cu adevărat un poet naţonal, foarte iubit de
multă lume şi, cu siguranţă, cel mai cunoscut scriitor al nostru. A lăsat cele mai frumoase cărţi,
în cele mai bune ediţii şi cele mai mari tiraje pentru un poet contemporan.
Grigore Vieru a murit la 74
de ani neîmpliniţi, dar – prin cele pe care le-a realizat: cărţi, poeme,
articole, cântece, manuale şcolare, activitate extraliterară etc. – ca şi cum
ar fi trăit câteva vieţi, nu o singură viaţă. Trecut la cele veşnice în chiar
ziua Sfântului Grigorie cel Mare, poetul Grigore Vieru va rămâne o pierdere
grea şi irecuperabilă a întregii literaturi şi culturi româneşti.
Nu am moarte cu tine nimic
Grigore Vieru
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Cum te blestemă unii, vreau să zic,
La fel cum lumina pârăsc.
Dar ce-ai face tu și cum ai trăi
De-ai avea mamă și-ar muri?
Ce-ai face tu și cum ar fi
De-ai avea copii și-ar muri?
Nu am, moarte, cu tine nimic,
Eu nici măcar nu te urăsc.
Vei fi mare tu,eu voi fi mic,
Dar numai din propria-mi viață trăiesc.
Nu frică, nu teamă,
Milă de tine mi-i,
Că n-ai avut niciodată mamă,
Că n-ai avut niciodată copii.
Vă
propunem spre lectură câteva versuri ale participanților la concursul
Grigore
Vieru în creația literară a cititorilor Bibliotecii „Târgu-Mureș” :
În
memoriam
Plânge
pământul, plânge cerul
După
cuvântul lui Vieru.
Plânge
zarea și ogorul
Ce
i-a insuflat fiorul:
Pentru
dragostea de mamă,
De
singurătate teamă,
Pentru
a limbii iubire
Ce-l
va trece-n nemurire.
El
ne-a semănat speranță
Pentru
dragostea de viață,
Pentru
limba cea română
Ce
a fost și o să rămână:
Cântecul
dorului, comoara poporului.
Plâng
toate cu lacrimi de sânge
Și
bustul lui Eminescu, plânge.
Doina Ropot,
cl. X „B” Liceul Teoretic
„Natalia Dadiani”
Ochi-mi
tac acum...
Oricât
de multe mi-ar spune cerul și pământul,
Că
nu mai e, cel mai iubit poet s-a dus...
Nu
vreau să cred, să văd și să-mi închipui
Că
plânge versul...de dor...de dor nespus.
Nu vreau să uit cât chin
și-ngăduință
Trăit-a pentru adevărul cel rostit,
Când El, de fapt, nu își dorea
nimica,
Decât să trecă Prutul spre pământu-înfrățit.
Poete, fără tine graiul se aude căzâmd în suferință
Și ochii-mi tac acum privind spre cer.
Tu, dacă poți, mai apără-ne de sus țara
Și Maica sfântă, doar atât îți cer.
Rămâi Poet
și lumină, și zbor.
Mereu
profund gândind în armonie
Cu tot ce
ne-alintă: rază și floare, și dor,
Vieru al
nostru pe vecie!
Maria Sorici,
cl. XII
„C”, Liceul Teoretic „Ion Creangă”
Plecările
Pleacă
toți...
Și
el, și tu, și eu.
Prin
albastrele bolți
Ne
vom înălța la Dumnezeu.
Nimic decât o realitate rece,
Și un neam cu-o singură durere
Strigând iubirea în tăcere...
De ce trebuie să plece?!
De
ce poeții sunt trecători?
Iar
când pleacă privim cu dor
Angelica
limpezime a unui izvor,
Ce
se oglindește în versurile lor.
Un zâmbet, o lacrimă și o presimțire
Cuprinse-n zborul scurt de pe
pământ,
Fac poezia lui o adevărată zidire
Ce trăiește chiar și-n adieri de vânt.
Știu
că multe ar dori să spună
Dar
e mort, iar noi suntem vii,
Și
acest gând mă sugrumă
Știind
că printre noi nu poți să rămâi.
Marina Topor,
cl. XII „C”, Liceul Teoretic
„Ion Creangă”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu