Astăzi, 23 septembrie, elevii clasei a VIII-a, împreună cu profesoara de limba şi literatura română Nelly Talpalaru, de la Liceul Teoretic ,,Ion Creangă'', au avut frumoasa ocazie să se întâlnească cu autorul cărţii Voiaj de nuntă în trei - Mihai Ştefan Poiată. Această carte propusă spre lectură, în cadrul programului de lectură Chişinăul citeşte o carte, a fost citită de ei, cu mare interes.
La începutul activităţii, celor prezenţi, le-am oferit informaţii despre viaţa şi activitatea lui Mihai Ştefan Poiată: scriitor, dramaturg, publicist, cineast, cercetător ştiinţific şi lector universitar, fost deputat în Parlamentul R.M. - sunt doar câteva dintre ocupaţiile acestui om de cultură.
Cu mult drag, Mihai Ştefan Poiată a vorbit despre apariţia cărţii Voiaj de nuntă în trei, mărturisind că, la început, a meditat mult asupra subiectului, personajelor şi locaţiei. A realizat tocmai cinci scenarii pentru această carte, printre care şi 2 scenarii în limba rusă. Pentru a face ceva original, pentru a face artă, trebuie să pui alături două lucruri inedite, care nu au fost niciodată combinate şi, astfel, se va produce un efect special, de surpriză, a menţionat scriitorul.
Impresionaţi, cititorii s-au întrecut în a pune întrebări:
· Care este geneza cărţii şi care a fost motivaţia de a o scrie?
· PersonajeleVeronica Drăguşanu şi Mircea Breazu sunt inspirate din realitate?
· De ce cei doi însurăţei ascund taina căsătoriei lor, chiar şi faţă de părinţi?
· Ce sau cine declanşează conflictul dintre cei doi tineri?
· Cine este cea de-a treia persoană care pleacă în voiajul de nuntă?
· De ce aţi ales anume acest final pentru carte şi ce aţi vrut să comunicaţi prin el?
· Ce părere aveţi despre cititorii din zilele noastre?
· Cum este să fii scriitor în Republica Moldova? etc.
Mihai Ştefan Poiată a fost foarte receptiv la întrebările cititorilor, răspunzând complex şi sincer la fiecare întrebare. Omul de artă le-a dat şi sfaturi adolescenţilor, spunându-le că nu trebuie să le fie frică niciodată de nimic, că trebuie să desfăşoare mereu activitatea ce le place şi să se dezvolte continuu.
La sfârşitul activităţii, am imortalizat memorabila întâlnire cu Mihai Ştefan Poiată, autorul cărţii Voiaj de nuntă în trei, care a fost citită de toţi chişinăuienii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu