În cadrul
Planului Naţional de prevenire şi
combatere a traficului de fiinţe umane pentru anii 2014-2016, am organizat o
expoziție virtuală a documentelor din
colecția bibliotecii, dedicate acestui fenomen, prezentate la bibliotecă și în
cadrul expoziţiei cu genericul Traficul de persoane - o problemă socială.
Brînză, Sergiu. Vânzarea şi traficul de copii //
Brînză Sergiu. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii
persoanei . – Chişinău, 1999. – P. 169 - 171
Buzducea, Doru. Prostituţia şi traficul de persoane //
Buzducea Doru. Aspecte contemporane în asistenţa socială. – Iaşi, 2005. – P. 73
- 76
Articolul explică
într-un limbaj accesibil diferenţa dintre prostituţie şi traficul de finţe
umane. Deşi sunt privite ca două lucruri diferite, cele două au tangenţe.
Prostituţia este cea mai veche,,meserie din lume’’, în urma căreia se obţin
profituri de către proxeneţi şi practicantele benevole ale acestui act de
prostituare. Traficul aduce şi el profituri colosale, dar, acestea ajung în
buzunarul traficanţilor şi nu a victimelor, care se confruntă şi cu alte
probleme, nu doar cu lipsa banilor, precum: sclavia, munca forţată, violenţa, agresiunea
sexuală, fizică şi psihică etc. Sunt prezentate şi ţările cu cele mai multe
victime şi sunt indicate destinaţiile spre care pleacă acestea. Pentru a
înţelege esenţa şi consecinţele acestor fenomene ce iau amploare, puteţi studia
acest articol.
Buzducea, Doru. Traficul de copii // Buzducea, Doru.
Aspecte contemporane în asistenţa socială. – Iaşi, 2005. – P. 109 - 112
Textul tratează
problema traficului de copii şi prezintă un plan de prevederi referitoare la
integrarea copiilor ce au fost victime ale traficului, despre protecţia,
asistenţa şi repatrierea lor. Sunt incluse date statistice cu privire la copiii
români, traficaţi în perioada octombrie 2002-mai 2004. Articolul dezbate şi
problema costului mediu pentru îngrijirea unui copil, în cadrul serviciilor de
tip familial (asistenţi maternali, plasament în familii, apartamente sociale)etc.
În acest
manual, este realizat un studiu complex, împărţit în trei capitole, asupra
traficului de fiinţe umane şi sunt prezentate practici regionale juridice
eficiente, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de trafic.
În primul capitol se defineşte noţiunea de trafic, se
enumeră etapele procesului de traficare. De asemenea, este foarte bine descris
controlul exercitat de traficanţi asupra victimelor. Se face şi diferenţierea
dintre trafic şi prostituţie, dintre trafic şi contrabanda cu migranţi.
Capitolul doi include consideraţiuni teoretice, cu privire la obiectul juridic al infracţiunii, subiecţii infracţiunii, conţinutul ei
şi sancţiunea.
Capitolul trei prezintă strategii concrete ale statelor în combaterea traficului de fiinţe
umane (Moldova, Belarus, România, Ucraina, Bulgaria). Sunt prezentate şi:
drepturile victimelor traficului de fiinţe umane, cooperarea internaţională,
care prevede şi colectarea şi schimbul de informaţii, identificarea victimei,
audierea ei, instrumentarea cazurilor de trafic, protecţia martorilor etc. Sunt
incluse şi studii de caz şi se analizează aprofundat fenomenul de trafic în
Republica Moldova.
Consiliul Europei : Acţiune împotriva traficului
de fiinţe umane. – Chişinău :
Biroul de Informare al Consiliului Europei în Moldova, 2006. – 19 p.
Această
broşură ne prezintă esenţa problemei traficului de fiinţe umane, numeşte
acţiunile înterprinse de Consiliul Europei în vederea luptei contra acestui
fenomen de amploare. Sunt menţionate iniţiativele internaţionale, este
explicată importanţa acestei noi convenţii a Consiliului europei, scopul ei. De
asemenea, aflăm cum pot fi sancţionaţi traficanţii şi complicii lor,
componentele ce intră în sistemul de protecţie a victimelor şi câteva mecanisme
de monitorizare a fenomenului, stabilite de Convenţia Consiliului Europei. Broşura
poate servi drept ghid, ce explică în termeni clar procesul de traficare.
Această
lucrare este realizată de centrul La
strada,care se ocupă de astfel de probleme precum traficul de fiinţe
umane. Cartea este destinată pentru profesorii instituţiilor de învăţământ
medii şi este împărţită în 4 părţi, care, la rândul lor, se împart în mai multe
capitole şi paragrafe. Sunt abordate toate aspectele traficului, lucrarea referindu-se
în mod special la femeile traficate din Republica Moldova şi cauzele
amplificării acestui fenomen în ţara noastră. Se menţionează actele normative adoptate de
Republica Moldova în lupta cu traficul de fiinţe umane. Sunt făcute şi
diferenţieri între migraţia legală şi ilegală. Manualul include şi întrebări,
conform vârstei respondentului, pentru elevi şi studenţi, care îi ajută pe
aceştia să conştientizeze mai bine fenomenul de trafic de fiinţe umane.
Raportul
prezentat în engleză include informaţii şi date statistice despre respectarea
de către Moldova a Protocolului
împotriva traficului de fiinţe umane, utilizând un şir de intrumente de
evaluare şi analiză elaborate de către o asociaţie americană de jurişti. Fiecare
compartiment a raportului vine cu o analiză amplă a nivelului în care legislaţia
din Republica Moldova corespunde cu Protocolul. Secţiunile conţin, de asemenea,
şi recomandări pentru viitoarele acţiuni, bazate pe fapte reale şi experienţe
practice din legislaţia moldovenească.
Lucrarea vizează
fenomenul traficului de femei, care a fost temă amplă de dicuţie în
cadrul conferinţei, a elucidat fenomenul traficului la nivel naţional şi
internaţional. Fiind un fenomen de mare amploare, în articol se evidenţiază
factorii care favorizează traficul, date statistice, studii realizate de
instituţiile de resort din R. Moldova, rapoartele cercetărilor realizate
de ONG-urile din ţară şi aspectele specifice traficului de femei.
Referitor la traficul de femei , unde R. Moldova se plasează în topul
principalelor state, articolul atrage atenţia la principalele cauze care le
determină pe femeile din Moldova să devină victime. Pe larg au fost explicate
aspectele ce ţin de de racolare, consimţământul victimelor, audierea,
protecţia şi asistenţa victimelor traficului de fiinţe umane.
Articole din revista Legea și viața
Butnaru, Gheorghe. Consideraţii din perspectiva criminologică şi juridico-penală asupra obiectului infracţiunii de trafic de copii, prevăzute de art. 206 din codul penal al Republicii Moldova // Legea şi viaţa. – 2008. – Nr. 10. – P. 49 - 51
Articolul prezintă anumite similitudini, dar şi discrepanţe dintre traficul de copii şi traficul persoanelor adulte. Sunt reglementate separate cazurile de trafic a persoanelor de până la 18 ani şi a persoanelor ce depăşesc această vârstă. Lucrarea se axează pe consideraţiile criminologice şi juridice-penale, cu referinţă la traficul de copii: obiectul juridic principal, obiectul juridic secundar şi obiectul juridic facultativ. Autorul articolului include câteva opinii selectate din literatura de specialitate autohtonă, cu privire la acest fenomen. Se face deosebire între etapele premergătoare traficului şi perioada de post-trafic, atât în cazurile traficării adulţilor, cât şi a minorilor. Se propune şi un studiu de caz despre o minoră traficată. Totodată, autorul articolului susţine că s-a produs o ruptură între abordarea criminologică şi cea juridică-penală, fapt ce complică noţiunea de obiect juridic, care capătă diferite valenţe, diverse abordări.
Furdui, Sergiu. Concluzii la examenul jurisprudenţei Curţii Supreme de Justiţie în cauzele penale privind infracţiunile de trafic de fiinţe umane şi trafic de copii // Legea şi viaţa. –2008. – Nr. 10. – P. 9 - 13
Articolul vizează anumite politici, recomandări importante şi utile de către Curtea Supremă de Justiţie, pentru instanţele de judecată, ce au procese în care se cercetează cazurile de trafic uman. Sunt abordate aspecte ale problematicii juridice, cu scopul de a identifica soluţii pentru rezolvarea corectă a situaţiilor de trafic şi pentru diferenţierea lor. Sunt tratate noţiunile de recurs şi atac şi se oferă datele statistice cu privire la cazurile de atac şi recurs. Se vorbeşte despre trafic ca despre o problemă existentă nu doar la nivel naţional, ci şi internaţional, şi despre necesitatea elaborării unor strategii politice eficiente, precum cooperarea internaţională. Este necesară cooperarea între guverne şi o eficientă Cooperare Transfrontalieră. Aceste politici vin să prevină, să combată şi să sancţioneze traficul de fiinţe umane din Republica Moldova.
Lungu, Viorica. Traficul de fiinţe umane // Legea şi viaţa. – 2007. – Nr. 11. – P. 47- 48
În text este examinat atât traficul de fiinţe umane, cât şi traficul de copii. Sunt enumerate etapele traficării şi scopurile acesteia. Ideea principală desprinsă din articol este că traficul de orice formă, sub orice scop şi indiferent că victima este minoră sau adultă, lezează demnitatea şi libertatea fiinţei umane, iar trecerea ilegală a frontierei de stat atentează la securitatea statului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu