Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


30 oct. 2014

Ei n-au plecat! Ei sunt cu noi!

0

Astăzi, 30 octombrie, se împlinesc 22 de ani de la trecerea în neființă a celor două inimi gemene, Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
Duetul Doina și Ion a luat naștere în 1981, când acești doi tineri talentați au fondat o familie. În același an, acest strălucit duet s-a lansat în cadrul seratei de creație a poetului Grigore Vieru, versurile căruia au servit drept text pentru zeci de cântece compuse și interpretate de Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
Aceste două mari personalități ale culturii și muzicii românești, prin intermediul numeroaselor cântece patriotice, au sfințit tot ce este frumos și sfânt: casa părintească, focul din vatră, demnitatea neamului, limba română, grafia latină și idealurile naționale. În acest sens sunt bine cunoscute melodiile Suveranitate, Sfântă ni-i casa, Mănăstirea Căpriana, Maluri de Prut, Eminescu ș.a. Doina și Ion Aldea-Teodorovici ne-au lăsat o valoare incontestabilă în muzica noastră. Prin această valoare au contribuit la obținerea independenței statului nostru.
Acești mari interpreți-patrioți au decedat în noaptea de  29 spre 30 octombrie 1992, în urma unui accident rutier care a avut loc în apropierea localității Coșereni din România. Moartea lor a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. Cu toate astea, autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un accident nefericit, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.
Deși nu mai sunt printre noi, Doina și Ion ne veghează din ceruri, aidoma a două stele luminoase de primă mărime, indiferent dacă e soare sau plouă, e ceață sau ninsoare.
În perioada 13-15 noiembrie, la Chișinău se va desfășura cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Două inimi gemene”, consacrat regretaților artiști Doina și Ion Aldea-Teodorovici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu