Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


22 mai 2015

Chişinăul citeşte o carte: întâlnire cu Elena Vatamanu

0

           Astăzi, 22 mai, în cadrul programului de lectură Chişinăul citeşte o carte, biblioteca a organizat o întâlnire de suflet cu Elena Curicheru-Vatamanu, fiica regretatului scriitor şi învăţător Mihail Curicheru, autorul cărţii Petale de mac.  Participanţi au fost elevii clasei a XI-a de la Liceul Teoretic ,,Ion Creangă'', care au venit însoţiţi de profesoara de limba şi literatura română Lucia Coman.
            La începutul activităţii, directoarea bibliotecii Claudia Şatravca a vorbit despre importanţa acestui program şi i-a îndemnat pe toţi să citească cartea Petale de mac.           
            Cu mult drag, ne-am referit la personalitatea marcantului scriitor şi pedagog. Am pus accent pe sensibilitatea creatoare, pe temele şi preocupările centrale, pe viziunile pe care le-a avut Mihail Curicheru. Ne-am axat pe conţinutul cărţii, care include: nuvele, eseuri, articole, recenzii etc. Detaliat, ne-am oprit la câteva articole, din care am extras şi anumite citate şi asupra cărora am făcut câteva meditaţii.
Mihail Curicheru, scriitorul cu peniţa de răsură, a iubit omenia şi nobleţea. În lucrările sale, a pus accent pe suflet, pe cultură şi educaţie, dar, din păcate, a avut un destin tragic, ajungând victima cultului stalinist. A fost arestat şi deportat în 1941, iar doi ani mai târziu, în 1943, a plecat la cele veşnice.
            Elena Curicheru-Vatamanu, fiica scriitorului şi soţia regretatului savant şi scriitor Ion Vatamanu, a vorbit despre Mihail Curicheru, despre activitatea lui, a depănat puţinele amintiri pe care le are legate de el, pentru că avea doar un an atunci când tatăl i-a fost deportat. Totuşi, l-a cunoscut destul de bine din povestirile bunicilor şi a persoanelor ce l-au cunoscut. A împărtăşit cu noi amintiri frumoase, amintiri triste, amintiri dureroase. Din spusele distinsei doamne, elevii au aflat că un destin tragic nu a avut doar scriitorul, ci şi opera lui, care s-a rătăcit în negura vremii, precum şi autorul ei a fost înghiţit de vremi tulburi. După multe căutări, fiica scriitorului a reuşit să găsească o parte dintre lucrări, dar, până în prezent, nu pot fi găsite cele două romane scrise de Mihail Curicheru - În deal la cruce şi Fundul negru. O mare bucurie, totuşi, a constituit regăsirea prozei, unor balade populare, unor articole, nuvele etc. Pentru a reînvia amintirea talentatului condeier şi a ilustrului învăţător, Elena Curicheru-Vatamanu, care este traducătoare, a adunat aceste texte şi le-a îngrijit într-o ediţie, pe care avem bucuria de a o citi, cunoscând un mare om, ce stă în spatele acestor scrieri curate, frumoase, izvorâte din inimă. Ediţia este una bilingvă, pentru a oferi posibilitatea de a o lectura mai multor cititori.

            Elena Curicheru-Vatamanu a răspuns la toate întrebările oferite pe parcurs de elevi, de profesoară şi de moderatoare, inclusiv şi la cea ce s-a referit la anii petrecuţi în Siberia, unde a fost deportată împreună cu bunicii, în 1949. Aceşti oameni, aceşti martiri, precum a fost şi Mihail Curicheru, au trăit un adevărat calvar şi doar câţiva au supravieţuit. Din această experienţă, avem şi noi ce învăţa.
            Elevii au fost impresionaţi de tot ce au auzit, pentru că a fost o întâlnire memorabilă, plină de emoţie şi sensibilitate, în care a domnit o atmosferă caldă, în mare parte, datorită Elenei Curicheru-Vatamanu, care a moştenit sufletul tatălui ei, plin de căldură, de omenie şi gingăşie.
            În final, i-am mulţumit pentru această frumoasă întâlnire şi am primit în dar cărţi scrise de Ion Vatamanu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu