Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


14 feb. 2016

Grigore Vieru, mai viu ca oricând

0

     Astăzi, 14 februarie, marele poet Grigore Vieru ar fi împlinit 81 ani de la naştere. 
     Cu acest prilej am organizat un eveniment Citim Grigore Vieru. Cititorii bibliotecii au lecturat din creaţia lui Grigore Vieru, au făcut cunoştinţă cu Colecţia Grigore Vieru fondată în 2010, Anul Grigore Vieru, cu viaţa şi opera poetului.

Am trăit şi trăiesc

     M-am născut la 14 februarie anul 1935. "Era cît pe ce să te naşti la 13!" mi-a spus într-o zi un prieten glumeţ. Era, dar nu a fost să fie.

     Aşadar, am trăit pînă acum aproape 70 de ani. De ce i-am trăit?
     Mai mult de dragul mamei - să vadă cu ochii ei, că nu în zadar mi-a dat viaţă şi m-a crescut. Mai mult de dragul copiilor mei - să vadă cu ochii lor, că viaţa trebuieşte muncită, iar nu plimbată, cum spune Eminescu, poetul nostru cel de toate zilele şi cel de toate pîinile. Că numai munca cinstită, de care se bucură oamenii, aduce fericire în suflet. Că nu este coroană mai strălucitoare pe frunte decît roua ostenelii sărate. Că nu este mai netrecătoare floare de recunoştinţă ca inima semenilor tăi, bucurîndu-se de rodul muncii tale.
     Am trăit şi trăiesc mai mult de dragul Patriei - să vadă cu ochii ei că nu în zadar îi moştenim cetăţile de cuvinte, de istorie, de cîntece şi obiceiuri. Fericit aş fi să ştiu că şi Patria mă iubeşte la fel de mult. Fericit aş fi să ştiu, că poeziile şi cîntecele mele vă îndulcesc copilăria, vă învaţă a munci, a iubi, a visa.
Învaţă a munci. Cine-nvaţă a munci, se învaţă a nu minţi.
Învaţă a iubi. A iubi părinţii, graiul mamei, Patria, pacea, lumea. Cine-nvaţă a iubi, se învaţă a trăi.
Învaţă să asculţi. Cine ascultă ca o floare, e pe jumătate mare.
Învaţă a visa. Cine-nvaţă a visa, n-o să dea cu piatra-n stea. 
Cine-nvaţă a fi om, n-o să dea cu piatra-n pom.

Grigore VIERU

Secvenţe de la activitate:






Lacrima lacrimei

Aud lacrima cum cade
ca o lamă de cuţit,
peste margina de ape,
pe cuvîntul nerostit.

Aud lacrima cum cade
în secunde ce se rup...
Aud lacrima cum creşte
pînă îşi găseşte trup.
Aud lacrima cum cade,
ca sp nu mai fim arcade.

Nicolae Băciuţ, scriitor,
director al Direcției Județene pentru Cultură, Culte 
și Patrimoniul Cultural Național Mureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu