Masa rotundă
La 13 martie Aleea Clasicilor din
Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, a sărbătorit cea de-a 55-a aniversare de la
inaugurare. Oficial, ansamblul sculptural Aleea
Clasicilor a fost inaugurat la 29 aprilie 1958. Lucrările de instalare au
fost începute mult mai înainte.
În legătură cu acest eveniment,
la bibliotecă a fost organizată o masă rotundă cu genericul Aleea Clasicilor-un muzeu în aer liber. Participanților
(elevii cl. a 10-a, liceul „Ștefan cel Mare”) le-a fost prezentată cartea Călinei
Trifan Aleea Clasicilor, apărută în
2009 la editura „Arc”.
Lucrarea oferă o amplă informație despre ansamblul sculptural Aleea Clasicilor din Chișinău. Lucrarea
începe cu un cuvânt înainte în care e
relatat istoricul Aleii Clasicilor.
Compartimentul principal al cărții este rezervat schițelor despre scriitorii ai căror busturi sunt prezente în ansamblul sculptural. Informația concisă conține date esențiale despre viața și opera marilor clasici, textele fiind urmate de o listă a celor mai importante lucrări ale autorilor, precum și de o scurtă bibliografie. Pe lângă planul schematic al Aleii Clasicilor, cartea cuprinde informații și despre sculptorii care au realizat busturile. Cartea Aleea Clasicilor, este un instrument util didactic, cât și un ghid în lumea celor două arte – literatura și sculptura.
Compartimentul principal al cărții este rezervat schițelor despre scriitorii ai căror busturi sunt prezente în ansamblul sculptural. Informația concisă conține date esențiale despre viața și opera marilor clasici, textele fiind urmate de o listă a celor mai importante lucrări ale autorilor, precum și de o scurtă bibliografie. Pe lângă planul schematic al Aleii Clasicilor, cartea cuprinde informații și despre sculptorii care au realizat busturile. Cartea Aleea Clasicilor, este un instrument util didactic, cât și un ghid în lumea celor două arte – literatura și sculptura.
După prezentarea cărții s-au încins
discuții referitor la acest subiect, din care am remarcat că elevii dispun de
profunde cunoștințe despre cele mai importante monumente de cultură din
Chișinău. Ei cunosc numele multor arhitecți, sculptori, pictori și au
manifestat un profund respect pentru aceste personalități. Referitor la
busturile scriitorilor amplasate pe Aleea
Clasicilor au dat dovadă de multe cunoștințe. La întrebarile
bibliotecarului „Cîte busturi ale scriitorilor sunt pe Aleea Clasicilor?”, „Care sunt scriitorii de pe Aleea Clasicilor?” „În ce an a fost
înălțat bustul lui Liviu Rebreanu?” ,„Care este ultimul bust instalat?” „Care sunt autorii busturilor?” etc., fiind
pregătiți la acest subiect, elevii au dat răspunsuri corecte. Ei cunoașteau, că
în prezent pe Aleea Clasicilor sunt
instalate 29 de busturi.
Moderatorul mesei rotunde le-a vorbit elevilor despre ultimile 3 busturi
instalate și autorii lor de pe Aleea Clasicilor: Liviu Rebreanu (2009, Milița
Petrașcu), Grigore Vieru (2010, Victor Macovei și Ruslan Tihonciuc) și Adrian
Păunescu (2011, Romi Adam, Cluj-Napoca ). Această informație n-o găsești în cartea
prezentată.
La această activitate, elevii au aflat
informații utile despre numele scriitorilor, autorii busturilor și anul
amplasării lor: Mihai Eminescu (1957, L Dubinocschi); Vasile Alecsandri (1957, Lazăr Dubinovschi); Gheorghe Asachi (1957, Lazăr Dubinovschi); Dimitrie Cantemir (1957, N.
Gorenâșev); Ion Creangă (1957, Lev
Averbuh); Alexandru Donici (1957, I. Cheptaru); Bogdan Petriceicu-Hașdeu (1957, I. Cheptănaru); Nicolae Milescu-Spătaru (1957, Lev Averbuh); Alecu Russo (1957, V. Larcenko); Costache Negruzii (1957, L. Dubinovschi, Alexandr Maiko); Alexandru Hajdeu (1957, V. Krakoveak); Constantin Stamati (1957, Leonid Fitov); Mihail Kogălniceanu (1958, I. Cheptănaru); Nichita Stănescu (1990, un grup de artiști); Mihail Sadoveanu (1990,
un grup de artiști); Alexei Mateevici
(1990, Dimitri Rusu-Skvorțov); Nicolae
Iorga (1990, Mihail Ekobici); Constantin
Stere (1991, G. Dubrovin); Lucian
Blaga (1992, Alexandra Picunov); Tudor
Arghezi (1995, Dimitrie
Verdeanu); George Coșbuc (1996,
Constantin Popovici); Mircea Eliade
(1997, Vasile Golea); George Călinescu
(1997, Serghei Ganenko); Octavian Goga
(2000, Cornel Medrea); George Bacovia
(2001, Milița Petrașcu); Liviu Rebreanu (2009, Milița Petrașcu); Grigore Vieru (2010, Victor Macovei și
Ruslan Tihonciuc); Adrian Păunescu
(2011, Romi Adam, Cluj-Napoca).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu