(31.03.1933, Ploiești – 13.12.1983, București)
Nichita Stănescu, poet și eseist, s-a născut la 31 martie 1933 în Ploiești. În certificatul de naștere figurează cu prenumele Hristea Nichita. Absolvește liceul „I.L. Caragiale” din localitatea natală. După absolvirea Facultății de Filologie a Universității din București (1957), Stănescu este corector, apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare și la România liberă, după care este redactor-șef la revista Luceafărul. Poetul a debutat cu versuri simultan în revistele Tribuna și Gazeta literară (1957). Debutul editorial se va produce la sfârșitul anului 1960, cu volumul Sensul iubirii.
În 1964 este apreciat cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul O viziune a sentimentelor. În 1975, Stănescu este distins cu Premiul Internațional Herder, primind și alte premii naționale și internaționale. Aproape toate cărțile lui Nichita Stănescu au fost evenimente literare, poetul devenind o legendă. Într-o manireă originală, încărcat de metafore și sensuri, în 1972, e scris și volumul de proză și evocări Cartea de recitiere. În toamna lui 1976, Stănescu vine la Chișinău, cu prilejul zilelor literaturii sovietice, unde a fost primit ca un poet național. Trecerea timpurie din viață, la doar 50 de ani, face din acest intercomparabil poet al literaturii române un mit.
Lucrările lui Nichita Stănescu pe care le puteți găsi la bibliotecă:
Cugetări de Nichita Stănescu
Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.
A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger.
Muzica este un răspuns căreea nu i s-a pus nicio întrebare.
Noi suntem clipa care trece prin poarta existenței.
Nimic nu este mai firesc decât absurdul.
Poezia adugă vață vieții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu