La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, a propus Germaniei, dar și altor state europene, să pună „bazele concrete ale unei federații europene indispensabile pentru menținerea păcii”. În 1985 Consiliul European de la Milano a apreciat această declarație ca punctul de construcției al Europei. Data de 9 mai a fost aleasă ca Zi a Europei.
Anual Ziua Europei cuprinde o paletă largă de manifestări ce au ca scop apropierea cetățeanului de valorile esențiale ale Uniunii Europene.
În acest an, delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova organizează Ziua Europei în Republica Moldova în perioada 12-19 mai 2012.
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei, Biblioteca „Târgu-Mureș” propune atenției cititorilor săi o expoziție de carte: Uniunea Europeană – o privire în ansamblu.
1. Aleșina, Alberto; Giavazzi, Francesco. Viitorul Europei: reformă sau declin. – Ch. : Arc, 2008. – 180 p.
„Dacă Europa nu acționeză rapid, declinul său economic și politic este aproape inevitabil afirmă autorii acestei cărți. […] Pentru a-și stopa declinul, Europa trebuie să adopte ceva similar modelului american pentru a gestiona reglementările pieței, globalizarea, susținerea învățământului superior, cercetarea tehnologică și politica fiscală, în timp ce societățile sale multietnice, precum și viziunea sa deschisă asupra Uniunii Europene și a monedei euro vor naște cu siguranță controverse.”
2. Bache, Ian. Politica în Uniunea Europeană. – Ch. : Epigraf, 2009. – 662 p.
„Lucrarea include o prezentare extinsă și diversă a teoriilor privind UE; o secțiune de istorie ce cuprinde perioada de după semnarea Tratatului de la Amsterdam, incluzând extinderea UE până la 25 de membri și Constituția propusă a UE; o descriere mai complexă a politicilor UE, inclusiv procesul de elaborare a acestora, politica externă și de securitate comună; cele mai recente evoluții ce afectează instituțiile UE și grupurile de interese; un glosar de termeni și un tabel cronologic unificat al evenimentelor politice.”
3. De Grauwe, Paul. Economia uniunii monetare. – Ch. : Cartier, 2009. – 311 p.
„Cartea analizează care sunt costurile și beneficiile adoptării monedei unice euro, problemele de funcționare a uniunii monetare europene, scopul creării Băncii Central Europene și rostul acesteia.”
4. Extinderea UE şi protecţia mediului : Schimbări instituționale și politici de mediu în Europa Centrală și de Est. – Ch. : Arc, 2009. – 328 p.
„Lucrarea demonstrează că extinderea Uniunii Europene înseamnă nu numai lărgirea hotarelor ei, ci și îmbunătățirea aspectelor legate de politicile de mediu în țările din Europa Centrală și de Est. Prezentul volum își concentrează atenția asupra patru teme centrale: schimbările și limitele în materie de capacități; mesajele contradictorii ale UE și prioritățile conflictuale; rolul și dezvoltarea actorilor nestatali și schimbul de idei și informații.”
5. Forma noii Europe. – Ch. : Cartier, 2009. – 220 p.
„Acest volum adună ideile oamenilor de știință distinși din domeniul filozofiei, științelor politice, sociologiei, istoriei, legislației și teologiei cu scopul de a se adresa relației schimbătoare dintre constituționalitate, cultură politică, istorie și identitate colectivă. Cartea argumentează faptul că viitoarea formă a Europei nu va rezulta numai din procesele externe de globalizare, dar și din interacțiunea acestor sfere sociale din cadrul Europei.”
6. Grabbe, Heather. Puterea de transformare a UE : Europenizarea prin intermediul condițiilor de aderare în Europa Centrală și de Est. – Ch. : Epigraf, 2008. – 247 p.
„Cartea abordează modul în care procesul de aderare la Uniunea Europeană a influiențat elaborarea politicilor publice în țările-candidate din Europa Centrală și de Est în perioada 1989-2004. Pentru a analiza în detaliu felul în care s-a manifestat influiența UE, autoarea prezintă două studii de caz despre modul în care UE a urmărit activ să modeleze procesul de elaborare a politicilor privind reglementarea circulației persoanelor.”
7. Green, Alan. Politica agricolă în Europa. – Ch. : Arc, 2009. – 274 p.
„Politica agricolă în Europa oferă o analiză comparată inedită a supra Marii Britanii, Franței, Poloniei, Olandei, Greciei și Irlandei, utilizând documente la zi despre reforma PAC, liberalizarea comerțului mondial, bolile la animale, dezvoltarea rurală și protecția mediului. În susținerea argumentului său central, că Europa are o Politică Agricolă Comună mai mult formală, autorul face o interpretare distinctivă a politicilor contemporane din dimeniul agriculturii și dezvoltării rurale.”
8. Molle, Willem. Economia integrării europene : Teorie, practică, politici. – Ch. : Epigraf, 2009. – 493 p.
„Cartea oferă introducerea ideală în economia Uniunii Europene, ea include un material nou despre: integrarea în proces de desfășurare a noilor state-membre și noile forme de asociere cu țările în curs de aderare din Europa Centrală și de Est; înființarea Uniunii Monetare Europene și performanța ulterioară a monedei euro; evoluția din trecut și cea viiitoare a UE ca ghid pentru integrarea economică reușită a altor regiuni ale lumii și pentru îmbunătățirea guvernării economice globale.”
9. Originile şi evoluţia Uniunii Europene. – Ch. : Ştiinţa, 2010. – 359 p.
„Această carte, apărută oportun, reunește o serie de capitole elaborate special pentru a oferi o analiză coerentă și detaliată a originilor și evoluției Uniunii Europene. Volumul prezintă studii curente, expuse de o manieră accesibilă, privind istoria și istoriografia UE. Prima parte oferă un cadru cronologic pentru restul cărții, iar următoarele trei părți ilustrează evenimente, probleme și teme prezente în istoria integrării europene, compartimentul final descrie retrospectiv istoriografia integrării europene.”
10. Spaţiul libertăţii securităţii şi justiţiei în Europa lărgită. – Ch. : Ştiinţa, 2009. – 133 p.
„Această carte examinează două schimbări profunde care au influiențat forma și aspectul Uniunii Europene pe parcursul ultimilor zece ani. La 1 mai 2004, UE s-a lărgit pentru a cincea oară din 1957 – momentul fondării sale. […] O altă schimbare profundă este legată de extinderea politicilor în care UE este implicată. Atenția publică a fost atrasă de introducerea monedei euro și de încercările de creare a unei politici comune externe și de securitate, chiar dacă edificarea a ceea ce a fost inițial denumit ca «al treilea pilon» al UE – extinderea competențelor Uniunii în domeniile justiției și afacerilor interne – are un potențial mult mai mare de a influiența viața de zi cu zi a cetățeanului de rând. Aceste competențe includeau domeniii precum controlul frontierelor, politicile de azil și imigrare, dar și cooperarea judecătorească și combaterea infracționalității. […] Scopul cărții este de a examina atât felul în care extinderea UE a adus cu sine noi provocări și realizări în domeniul securității interne, cât și de a vedea cum «al treilea pilon» a afectat pregătirile pentru aderare în noile state-membre.”
11. Statele membre ale Uniunii Europene. – Ch. : Cartier, 2009. – 488 p.
„Uniunea Europeană, precum alte instituții internaționale, este alcătuită dintr-un set de state membre. Ele sunt actorii principali în constituirea politicii UE și rolul lor în acest proces este esențial pentru înțelegerea procesului de integrare și de constituire a politicii Uniunii. În același timp, integrarea europeană a avut un impact deosebit asupra statelor membre: fenomen care a ajuns să fie denumit europenizare. Lucrarea dorește să prezinte o abordare integrativă a relațiilor dintre statele membre și UE.”

Va multumesc, e foarte utila informatia!!!:)
RăspundețiȘtergere