Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


16 feb. 2014

Vă bucurăm cu cărţi noi : Expoziţie virtuală

0

Dragii noştri cititori, vă anunţăm că colecţia bibliotecii s-a îmbogăţit cu câteva titluri noi de carte din domeniul artelor plastice şi a muzicii:

Andrei Sârbu. Pictură. - Ch. : Combinatul Poligrafic, 2010. - 67 p.
Sârbu spunea că un artist trebuie să fie un fenomen, unul dispus să-și poată concentra toate energiile pentru a exprima lumea lăuntrică. Și a reușit. Andrei Sârbu este un fenomen, un întreg univers al gândirii artistice: a avut o viață dramatică, trăită intens, de parcă și-ar fi cunoscut destinul, de la primele lucrări și până la ultima și-a edificat un discurs pictural de o copleșitoare coerență, fără eșecuri; optând pentru variate limbaje artistice, a creat opere care țin de un angajament artistic și filozofic esențial, lăsând să moștenire culturii românești o operă de o incontestabilă valoare care, deloc ostentativ, dar și fără complexe, merită a fi inclusă în etaloanele legitime ale artei universale.  (Tudor Zbârnea)

Ansamblul Etnofolcloric "Tălăncuţa" în cronici şi în imagini. - Ch. : S. n., 2012. - 464 p.
„Tălăncuța” a fost prima, care, aici, în Basarabia, cu tălăncile sale, a semnalat dezghețul. În 1980, când colindele noatre erau prigonite și nu erau admise în culegeri și antologii, „Tălăncuța” a îndrăznit să urce în scenă cu „Flori dalbe” și „La poartă la Ștefan Vodă”... (Grigore Vieru)


Bienala Internaţională de Pictură. - Ch. : Combinatul Poligrafic, 2009. - 78 p.
În urma unei selecții, poate mai riguroasă decât altă dată, sînt prezenți pe simeze 110 artiști, preponderent artiști autohtoni, cu 141 lucrări, care încearcă să întregească o reală panoramă a limbajelor artistice, panoramă în care se contopesc diverse curente cu varii tendințe estetice, atît de orientare modernă cît și tradițională. (Tudor Zbârnea, curatorul Bienalei)
Bienala Internaţională de Pictură. - Ch. : Combinatul Poligrafic, 2011. - 150 p.
Nivelul înalt al Bienalei este întregit de acest catalog, impresionant prin dimensiune și calitate editorială. Gândit exigent, tipărit la cele mai înalte standarde tipografice, catalogul Bienalei de la Chișinău poate sta alături de cele mai realizate tipărituri de acest gen din lume. (Boris Focșa)


Colac, Tudor. Aureola Romanţei: (Festivalul „Crizantema de Argint” la 20 de ani / Tudor Colac. - Ch. : Notograf prim, 2012. - 272 p.
Consider că această carte ar putea fi numită O istorie deschisă a Festivalului-concurs Crizantema de Argint. Cu atât mai apreciabil este meritul autorului dr. Tudor Colac, pentru eforturile enorme în a zămâsli paginile ei. Informații despre cele 20 de ediții fiind extrem de valoroase, autorul a știut să găsească și formula potrivită de structurare a lor, fiindcă reconstituirea arhivei festivalului este un lucru anevoios, care suscită investigații, cercetare, analiză, reconstituri și restituiri. (Dorin Chirtoacă)

Colac, Tudor. La vatra doinelor: Festivalul doinei, ed.1 / Tudor Colac. - Ch. : Grafema libris, 2013. - 144 p. Carte cu CD
Această carte prezintă informații detaliate despre Festivalul doinelor care are loc la Chișinău și scopul căreia este “descoperirea şi readucerea în circuitul de valori, dar şi în sufletele publicului a doinei autentice, această specie folclorică tradiţională, pe nedrept dată uitării, acum înscrisă şi în patrimoniul UNESCO”. De asemenea, caretea mai cuprinde și doine însoțite de note musicale, dar și un CD, astfel servind ca o lucrare complexă pentru doritorii de a cunoaște Doina și a o interpreta.


Iovu, Vasile. Metodă de nai / Vasile Iovu. - Ch. : Tipogr. Centrală, 2006. - 347 p.
Prezentul manual conține o informație mult mai amplă decât precedentul. A sporit considerabil numărul creațiilor din literatura muzicală universală. Meritul deosebit al autorului e că propune tuturor celor intereasați, un prețios material didactic – rod al unei îmbinări fericite a îndelungatei activități de artist-interpret cu cea de veritabil pedagog.



Larisa Burac, Pictură. Operă integrală.  Ch. : Bonce Office. 2011. - 16 p.
Catalogul a apărut cu prilejul desfășurării expoziției Larisa Burac. Pictură. Cartea conține informații succinte despre viața și opera artistei plastice Larisa Burac și prezintă picturile sale și lista lucrărilor plastice.
Loghin, Irina. viaţa mea este un cântec / Irina Loghin. - Bucureşti: Litera Internaţional, 2012.  - 175 p. Carte cu CD
Cu o carieră de jumătate de secol și sute de concerte susținute, Irina Loghin este, indiscutabil, unul dintre marile nume ale muzicii populare românești. Un capitol aparte este dedicat perioadei de după 1980, când muzica artistei a fost interzisă, ea revenind oficial pe scenă după 1989, cu un succes la fel de mare ca înainte. Viața profesională se îmbină permanent cu cea personală, ambele la fel de împlinite, chiar dacă au fost marcate de suișuri și coborâșuri. Nenumărate fotografii color și alb-negru însoțesc textul, făcându-ne să înțelegem mai bine cine este Irina Loghin – omul și artistul.

Mîtcu, Anatol. Cântece populare româneşti: Prelucrări pentru chitara clasică / Anatol Mîtcu. - Ch. : Litera AVN, 2011. - 72 p.
Această culegere apare datorită măiestriei combinative a compozitorului român Anatol Mîtcu, care a știut să găsească o nervură comună între domenii ce aparent nu au nici o tangență. Pe de o parte, rafinamentul meditativ și delicatețea chitarei clasice, care se adresează unui public elevat. Pe de altă parte, energie vitală și vigurozitatea cântecului popular, care au un auditoriu mai larg.
Poiată, Mihai Ştefan. ROCKul, "NOROC"-ul & NOI / Mihai Ştefan Poiată. - Ch. : Arc, 2013. - 272 p. Carte cu CD
Așa cum se prezintă, cartea lui Mihai Ștefan Poiată este poate cea mai amplă și mai documentată lucrare care reconstituie cu scrupulozitate și metodă un fenomen cultural perceput în toată complexitatea sa. De regulă, asemenea inițiative sintetice eșuează în lamentabile generalizări, fără o sondare pe verticală, proptindu-se de cele mai multe ori într-un amatorism reportericesc.
Complexitatea acestui studiu, caracterul său multidimensional se vădește la o simplă răsfoire a cărții, cititorul remarcând imediat diversitatea imaginilor ce însoțesc textul. Fotografiile de epocă, poze rare din albumele de familire prezentând viitorii artiști, fotografii ale unor plicuri de discuri cu înregistrările de top, „Noroc”-ul în diverse ipostaze, etc. Această năucitoare diversitate, plus textul scris cu antren scriitoricesc, pledează categoric în favoarea autorului care a abordat fenomenul din unghiuri de vedere nefrecventate până acum.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu