Credinţa propriei creativităţi

0

Probabil, nu o dată v-aţi întrebat de ce nu reuşiţi să fiţi creativi şi inventivi aidoma unor colegi. Probabil, vă este cunoscută ideea frecvent vehiculată precum că actul creaţiei îl manifestă un număr restrâns de persoane, cei care devin apoi artişti, pictori, scriitori. Este o concepţie eronată.

De fapt, noi suntem creativi zilnic. Ori de câte ori întreprindem o nouă acţiune, rezolvăm o problemă, luăm o decizie, descoperim utilitatea unui obiect sau ne lăsăm purtaţi într-o lume imaginară, noi producem ceva nou, iar orice fărâmă de noutate este un proces creator, după cum afirmă renumitul psiholog L.S. Vâgotski.

Creativitatea este capacitatea gândirii umane de a găsi soluţii noi, este dispoziţia de a crea care există în stare potenţială la toţi indivizii, de toate vârstele. Creativitatea este considerată ca fiind un proces care duce la un anumit produs caracterizat prin originalitate sau noutate şi prin valoare sau utilitate pentru societate. Noutatea se referă la distanţa în timp a unui produs faţă de cele precedente, în timp ce originalitatea se apreciază prin raritatea produsului.

Similar altor procese cognitive, şi creativitatea solicită stimulare şi antrenament. Pentru a atinge performanţe în procesul creativ, e necesar să combatem anumite piedici în calea manifestării imaginaţiei şi a creativităţii. Asemenea obstacole interne sau externe sunt denumite, de obicei, blocaje.

Un prim pas ar fi să conştientizaţi prezenţa acestora, să identificaţi care din ele vă inhibă comportamentul creativ, apoi să treceţi la combaterea lor. Dar mai întâi să le cunoaştem.

Blocaje de tip emoţional:

• teama de a nu comite o greşeală, de a nu fi criticat;
• teama de a risca să fii în minoritate, frica de ridicol;
• oprirea prematură la prima idee (fiindcă rareori soluţia corectă apare de la început);
• dificultatea de a schimba modelul de gândire;
• teama ori neîncrederea faţă de adulţi, faţă de colegi;
• dependenţa excesivă de opiniile altora;

Blocaje de ordin cultural:

• dorinţa de a se conforma modelelor sociale;
• conformism la idei vechi;
• prea mare încredere în experienţa trecută;
• prea mare încredere în logică şi raţiune.

Blocaje personale:

• percepţia de sine devalorizată, surprinsă în afirmaţii de genul: „Nu sunt o persoană creativă”, „Nu pot să fac ceva deosebit”;
• sentimente de inferioritate;
• sentimente de vinovăţie

Sugestii care asigură stimularea creativităţii

• Încearcă să creezi ceva fără a te axa pe obstacole şi observă ce se întâmplă în interiorul tău.
• Orice informaţie nouă, înainte de a o asimila, încearcă să o înţelegi în profunzime, să-i identifici noi valenţe, caracteristici, posibilităţi.
• Încearcă să priveşti altfel lucrurile decât în mod obişnuit, să-ţi modifici punctul de vedere, perspectivele de abordare. Renunţă la vechile scheme, modele, procedee, concepe şi experi-mentează altele noi.
• Emite, într-o unitate de timp, cât mai multe idei noi şi originale referitoare la un lucru, identifică sau stabileşte cât mai multe asociaţii sau conexiuni, supune-le imaginar cât mai multor transformări.
• Pune cât mai multe întrebări de genul: Cum să acţionez? Cum să probez? Ce se întâmplă dacă modific, transform, inversez, combin, diminuez, substitui, transfer etc.?
• Fă cunoştinţă cu noi persoane, află cât mai multe despre creaţiile acestora.

Tatiana Turchină, psiholog

Exerciţii de creativitate

Tehnica descrierii unei scene frumoase cu voce tare

Frumuseţea este limbajul natural al emisferei cerebrale din dreapta. Nimic nu va stimula gândirea vizuală mai direct şi mai puternic decât înţelegerea frumuseţii şi a minunii.

Începe sesiunea reamintindu-ţi cel mai frumos peisaj natural pe care l-ai văzut vreodată. Poate să fie o pădure, un izvor susurând, o grădină sau un apus de soare la mare. Dar trebuie să fie un loc real, nu un peisaj imaginar. Apoi îţi poţi focaliza atenţia pe readucerea aminte, şi nu pe fabricarea amintirilor, şi este foarte posibil să scoţi la suprafaţă amintiri pe care le-ai uitat, probabil, de ani de zile.

Cu cât mergi mai adânc în descrierea ta, mintea va începe să se mişte liber şi să genereze imagini care nu au legătură cu peisajul. Lasă-te în voia valului– agaţă-te de aceste noi imagini şi descrie-le pe acestea.

Metoda amintirii unui vis vechi

Toţi am avut vise neobişnuit de intense, care rămân vii în mintea noastră. Unele dintre ele ni le amintim toată viaţa. Încearcă să porneşti fluxul de imagini de la un astfel de vis. Descrie-l cu mare însufleţire, în secvenţa lui narativă originală. Nu-ţi face griji dacă trebuie să umpli golurile de memorie născocind sau exagerând unele lucruri. Dacă descrii tot ce se întâmplă la timpul prezent, ca şi când ai vedea totul, dar nu ţi-ai aminti, curând vei obţine imagini aproape reale ale descrierii tale.

La un moment dat, visul va căpăta o viaţă proprie, completând spaţiile goale din amintirile şi conştiinţa ta. Poţi să descoperi chiar mesajul original sau finalul visului, pe care este foarte posibil să-l fi uitat sau să-l fi reprimat în toţi aceşti ani.

Dincolo de barcă

Imaginează-ţi că mergi cu barca pe un lac liniştit. Priveşte în apă, încercând să ignori mişcarea undelor şi strălucirea lor. Încearcă să-ţi dai seama ce este acolo jos. La început vei vedea doar joaca razelor de soare reflectate, dar pe măsură ce priveşti şi mai intens, o întreagă lume subacvatică va lua fiinţă. Imaginaţia ta va fi cea care va determina dacă vei vedea civilizaţii ale Atlantidei sau creaturi marine fabuloase. Descrie tot ce vezi cu cât mai multe amănunte.

Sculptură în aer

Închide ochii şi începe să sculptezi cu mâinile un obiect de artă din aer. Când l-ai terminat, tine în braţe sculptura imaginară şi descrie-o detaliat. Şi confecţionarea unei sculpturi adevărate din lut funcţionează, dacă nu te deranjează că se face murdar prin casă. Această metodă poate da rezultate mai bune în cazul persoanelor cu simţ tactil dezvoltat.

Călătorul ciudat

În timp ce mergi cu autobuzul, trenul sau maşina, închide ochii şi începe să descrii din imaginaţie peisajele şi străzile pe lângă care crezi că treci. Nu te simţi stânjenit să descrii aceste scene cu voce tare. Când ceilalţi călători vor vedea că înregistrezi totul, vor presupune că eşti vreun mare scriitor care-şi dictează scrisorile. Este un mod extraordinar pentru oamenii ocupaţi să convertească acest timp pierdut într-o experienţă a expansiunii minţii.

Pomul şi norul

Imaginează-ţi că mergi pe o pajişte. La un moment dat, urci un deal în vârful căruia se află un singur copac imens. Foloseşte-ţi toate simţurile; căldura soarelui care îţi mângâie faţa, gâtul şi umerii; mirosurile ierbii; tensiunea acumulată în picioare de la atâta mers. Ia aminte la multitudinea de flori sălbatice, la sunetul pe care-l scot picioarele tale când trec prin iarbă şi la zgomotul propriei respiraţii.

Când ajungi în vârful dealului, aşază-te în iarba moale şi răcoroasă de la rădăcina copacului. Uită-te în sus la trunchiul uriaş. Priveşte printre crengi cerul azuriu, pe care norii aleargă bezmetici. Fii atent cum mişcările norilor creează iluzia că însuşi copacul se mişcă, împreună cu tine şi cu dealul.

Jocul De-a baba oarba

Cititorii al căror simţ tactil este mai sensibil pot obţine rezultatele mai bune aducându-şi aminte acest joc. O variantă este să te legi la ochi singur şi să te plimbi prin casă, încercând să atingi diverse obiecte. Descrie în mare fiecare obiect, în funcţie de sentimentele generate de atingere. O altă variantă este ca altcineva să-ţi pună în faţă o grămadă de obiecte diverse. Încearcă să descrii fiecare lucru în parte pe rând.

După Win Wenger & Richard Poe, Factorul Einstein, Editura Amaltea, Bucureşti, 2001