Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


15 aug. 2012

Noi intrări în bibliotecă

0

Anunţ!

Biblioteca „Târgu-Mureş” şi-a îmbogăţit colecţia de documente cu 13 DVD-uri (Film artistic), însoţite de câte o cărţulie (Bucureşti, Editura Erc Press) din seria Micul GENIU (titlul original al seriei Witness Genius). Filmele sunt în limba engleză, cu subtitluri în română. Colecţia conţine 19 DVD-uri, este destinată întregii familii şi cuprinde următoarele titluri:
  • Edison. Vrăjitorul luminii
Thomas Alva Edison (1847-1931) a fost un celebru inventator, om de ştiinţă şi om de afaceri american. Edison a fost considerat cel mai prolific inventator din istorie prin aplicarea în practică a descoperirilor ştiinţifice, deţinând un număr uimitor de brevete de invenţie pe numele său – 1093.
  • Albert Einstein. Lumina la pătrat
Albert Einstein (1879 -1955) a fost un fizician remarcabil şi un prefesor universitar la Berlin şi Princeton, decernat în anul 1921 cu Premiul nobil pentru Fizică. Einstein nu s-a manifestat doar în ştiinţă, dar a fost şi un activ militant al păcii şi susţinător al cauzei etniei evreieşti, căreia îi aparţinea.
  • Newton. Povestire despre cei doi Isaac
Isaac Newton (1642-1727) a fost un renumit om de ştiinţă englez, matematician, fizician şi astronom, preşedinte al Royal Siciety (Societatea Regală), cea mai veche academie de ştiinţă din lume. El este savantul aflat la originea teoriilor ştiinţifice care au revoluţionat ştiinţa în domeniile opticii, matematicii şi în special al mecanicii.
  • Rembrandt: părinţi şi fii
Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606-1669) a fost unul dintre cei mai mari pictori din istoria artei, celebru şi pentru desenele şi gravurile sale. Opera sa, care a dăinuit peste timp, cuprinde în jur de 400 de picturi, 300 de gravuri şi peste 1000 de desene.
  • Goya. Ecoul unui vis
Francisco de Goya (1742-1828) a fost un important pictor şi creator de gravuri spaniol. Deşi în câteva din operele sale a abordat stilul clasic, romantismul a devenit marea dominantă a lucrărilor lui Goya. Pictorul este considerat creatorul artei moderne.
  • Claude Monet. Umbră şi lumină
Pictorul Claude Monet (1840-1926), pioner al impresionismului francez, a fost unul dintre cei mai mari şi productivi artişti ai acestui curent. Deşi a întâmpinat greutăţi la începutul carierei, pe tot parcursul vieţii sale îndelungate, marele artist a dobândit succes, bogăţie şi faimă, devenind unul dintre cei mai iubiţi pictori ai tuturor timpurilor.
  • Leonardo da Vinci. Visul Zborului
Leonardo da Vinci (1452-1519) a fost un pictor, sculptor, arhitect, om de ştiinţă şi inventator italian. Astăzi, el este admirat nu doar pentru picturile sale, ci şi pentru contribuţiile şi anticipările în numeroase ramuri ale ştiinţei: mecanică, hidrotehnică, optică, cosmologie, anatomie, botanică.
  • Winslow Homer. Un pictor american original
Winslow Homer (1836-1910) a fost un apreciat pictor şi ilustrator american. Peisajele marine pictate de Homer sunt considerate printre cele mai puternice şi mai expresive din arta americană a sec. XIX. Cunoscut mai ales pentru aceste peisaje marine, Winslow Homer cucereşte şi astăzi prin simplitate şi naturaleţe, tablourile lui stăruind în memorie, dar şi în suflet.
  • Edgar Degas. Degas şi dansatoarea
Edgar Degas (1834-1917) a fost un remarcabil pictor francez, care a lăsat după el o moştenire originală şi multilaterală, de aproximativ două mii de lucrări, tablouri în ulei, pasteluri şi sculpturi. Astăzi, Edgar Degas este considerat un maestru al reprezentării figurii umane în mişcare, un desenator extraordinar şi un mare inovator al artei portretului, creaţiile sale fiind apreciate în special pentru originalitatea compoziţiei şi tehnica fantastică.
  • Strauss. Regele celor trei pătrimi
Johann Strauss II (1825-1899) a fost un compozitor austriac renumit, fiul lui Johann Strauss I, de asemenea compozitor. Un episod important din istoria valsului a fost gererat de Johann Strauss II, care este considerat părintele valsului vienez. Reprezentant de frunte al operei clasice vieneze, Johann Strauss II a compus peste 500 de valsuri, polci, marşuri, galopuri, cadriluri, mazurci şi altele.
  • Beethoven locuieşte în casa mea
Ludwig van Beethoven (1770-1827) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Din 1818 devine complet surd şi se limitează la un foarte restrâns grup de prieteni, fiind incapabil să-şi audă propria muzică. Creaţia sa constă din: 9 simfonii, 7 concerte (5 pentru pian), 16 cvartete de coarde, 32 de sonate pentru pian, 10 sonate pentru vioara şi pian, 5 sonate pentru violoncel şi pian, o operă, 2 messe, câteva uverturi şi numeroase variaţiuni pentru pian.
  • Gioacchino Rossini. Spiritul lui Rossini
Gioacchino Rossini (1792-1868) a fost unul dintre cei mai aclamaţi şi mai populari compozitori, bucurându-se de o faimă rar întâlnită, chiar în timpul vieţii sale. Rossini a îmbogăţit lumea mirifică a operei cu arii fermecătoare şi optimiste, plină de vervă şi ironie, cucerind publicul de pretutindeni.





Dragi cititori, vă invităm la bibliotecă să consultaţi această colecţie. Aveţi posibilitate să împrumutaţi la domiciliu şi DVD-urile. Vă aşteptăm cu plăcere!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu