3 octombrie – Ziua promovării Cardului „B.P. Hasdeu”

0

Biblioteca „Târgu-Mureș” aduce la cunoștința cititorilor faptul că 3 octombrie 2011 este Ziua promovării Cardului „B.P. Hasdeu”, și reamintește, în acest context, regulile de înregistrare a utilizatorului în cadrul rețelei de biblioteci „B.P. Hasdeu”.
Reguli de înregistrare a utilizatorului
Utilizatori ai Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” pot deveni toţi doritorii, indiferent de vârstă, sex, ocupaţie, naţionalitate, cetăţenie, stare fizică şi socială, convingeri politice şi religioase.
Înscrierea utilizatorilor se face în sistem informatizat, eliberându-se gratuit un carnet de cititor (card) nominal, unic şi netransmisibil, ce oferă posibilitatea frecventării oricărei filiale.
Pentru înregistrare, potenţialul utilizator trebuie să prezinte buletinul de identitate. Persoanele minore se înregistrează în baza buletinului de identitate al unuia din părinţi sau a unei persoane adulte (bunici, învăţători ş.a.).
Carnetele de cititor se divizează în două categorii şi se deosebesc prin culori: pentru persoanele, care au viza de reşedinţă (domiciliu) în mun. Chişinău ele sunt de culoare roşie şi permit frecventarea sălilor de lectură şi împrumutul la domiciliu.
Persoanele cu viza de reşedinţă (domiciliu) în alte localităţi devin posesori ai carnetului de culoare mov şi pot frecventa doar sălile de lectură şi programele culturale.
Utilizatorul este obligat să anunţe modificările de adresă sau de identitate.
Informaţia despre utilizatorii bibliotecii este strict confidenţială.
În caz de pierdere, deteriorare sau furt (sustragere) a carnetului, răspunderea va reveni titularului, care nu va mai beneficia de serviciile bibliotecii decât după procurarea unui nou carnet, a cărui contravaloare (50 lei pentru adulţi şi 25 lei pentru copii) o va suporta. Carnetul declarat pierdut, furat sau deteriorat se anulează.
Pentru prelungirea termenului de utilizare, carnetul nu trebuie păstrat lângă telefonul mobil, care cauzează demagnetizarea lui.

Romanul lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver – 285 de ani

0

În rândul operelor aniversare în 2011, prezente pe rafturile Bibliotecii „Târgu-Mureș”, se înscrie și romanul lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver – 285 de ani, cu titlul complet Călătorii în mai multe ţări îndepărtate (1726).
Swift, Jonathan. Călătoriile lui Guliver / Swift Jonathan. – București, s.a. – 288 p.
Călătoriile lui Gulliver este un roman în patru părți, capodoperă a scriitorului anglo-irlandez Jonathan Swift, scris sub pseudonimul de Dr. Lemuel Gulliver, în care fantezia autorului se împletește cu o aspră satiră socială. Editorul cărții a publicat prima ediție în 1726 cu numeroase modificări aduse textului original, temându-se că anumiți cititori ar fi fost ofensați de unele pasaje ale povestirii. O versiune integrală apare în anul 1735. Opera este pe nedrept considerată de unii, chiar și în zilele noastre, drept „literatură pentru copii”, în realitate este vorba de una din cele mai semnificative creații ale literaturii engleze din perioada de început a iluminismului european.
Jonathan Swift
Descrierea operei
În „Călătoriile lui Gulliver” (roman început în anul 1721 și terminat în 1726), cu titlul complet „Călătorii în mai multe țări îndepărtate ale lumii” („Travels into Several Remote Nations of the World”) sunt descrise aventurile naivului Dr. Lemuel Gulliver (în engleză: gullible = credul), medic și căpitan de corabie, scrise la persoana întâia, în diverse țări imaginare.
Partea I - Călătorie în Lilliput (A Voyage to Lilliput)
Cartea se deschide cu un scurt preambul, în care Gulliver se prezintă, cum era obiceiul în scrierile epocii, și face o expunere a vieții sale și ale călătoriilor făcute până atunci. În prima călătorie, Gulliver este aruncat de valuri în stare de inconștiență, ca singur supraviețuitor al unui naufragiu, pe țărmul unei insule. Când își revine, constată că este prizonier al unei rase de oameni înalți de cca. 15 cm, locuitori ai unor insule vecine Lilliput și Blefuscu (alegorie la Anglia și Franța), divizați până la lupte fratricide din cauza unei îndelungate controverse de nerezolvat asupra modului cel mai nimerit de a sparge ouăle: să se înceapă de la partea mai largă sau de la cea mai ascuțită (aluzie la disputele religioase dintre anglicani și catolici).
După ce-și exprimă intențiile pașnice și jură credință împăratului liliputanilor, Gulliver este primit la Curte (descrisă după modelul celei a regelui George I al Angliei) și are ocazia să observe obiceiurile și moravurile locale. Dacă la început eroului i se par toate neobișnuite, cititorul constată foarte curând că Lilliput este de fapt o Anglie în miniatură, iar rânduielile liliputane sunt cele engleze, prezentate însă până la limita extremă a absurdității. Autorul ridiculizează rivalitatea dintre purtătorii de pantofi cu „tocuri înalte” și cei cu „tocuri joase” (aluzie la partidele Whig și Tory), intrigile de la curte, corupția și capriciile împăratului, mai înalt doar cu o unghie decât supușii săi, care își spune cu mândrie „stăpânul universului”, al cărui cap atinge cerul. Deși îi ajută pe liliputani să-i învingă pe locuitorii din Blefuscu, blocându-le flota în port cu o singură mână, Gulliver nu este de acord ca poporul vecin să fie adus în stare de sclavie. După o serie de peripeții, găsirea unei șalupe de dimensiuni normale îi dă posibilitatea să se întoarcă acasă.
Partea II - Călătorie în Brobdingnag (A Voyage to Brobdingnag)
În țara uriașilor din Brobdingnag, Gulliver face cunoștință cu un alt mod de viață. Locuitorii nu numai că sunt mai mari de statură (cca. 22 m) decât liliputanii, dar îi întrec pe aceștia și prin puterea rațiunii. Monarhia de aici este o formă de guvernământ ideală, luminată. Regele acestei țări este înțelept și drept. Legile asigură libertatea și bunăstarea cetățenilor. Pe rege îl indignează la culme ideea de a introduce în țară praful de pușcă, puștile și tunurile. Descrierea războaielor din Europa îl îngrozește pe bunul rege din Brobdingnag. În timpul unei călătorii pe mare, barca lui Gulliver este luată în ghiare de un vultur gigant și apoi abandonată, fiind salvat de o corabie în trecere, și astfel se întoarce pentru a doua oară în Anglia.
Partea III - Călătorie în Laputa... (A Voyage to Laputa, Balnibarbi, Glubdubdribb, Luggnagg and Japu)
Locuitorii din Laputa – aroganți și închipuiți savanți – nu trăiesc pe pământ, ci deasupra lui, pe o insulă zburătoare. Alegoria este transparentă: autorul descrie știința ruptă de realitate. „Învățații” din academia Lagado se ocupă cu fel de fel de lucruri inutile și absurde: un proiect privitor la extragerea razelor de soare din castraveți, o metodă de construire a caselor începând cu acoperișul și terminând cu temelia etc.
Partea IV - Călătorie în țara cailor (A Voyage to the Houyhnhnms)
În această ultimă călătorie, Gulliver ajunge pe o insulă ai cărei locuitori se împart în două categorii: o parte a populației este alcătuită din houyhnhnms, cai înzestrați cu rațiune și având capacitatea vorbirii, cealaltă parte din ființe yahoo, asemenea oamenilor, însă primitivi și brutali, care – spre surprinderea cailor – mai au și defectul de a merge pe două gambe. Yahoo-ii sunt lacomi, răutăcioși, invidioși, dominați de cele mai josnice instincte de acaparare, se ceartă și se bat între ei pentru a strânge cât mai multe pietre strălucitore inutile, socotite prețioase. Caii, virtuoși și înțelepți, trăiesc într-o comună patriarhală. Legile lor nescrise se bazează pe recunoașterea drepturilor egale pentru toți, ei nu pot înțelege ce este minciuna. Swift se pomenește în fața unei contradicții de nerezolvat. Sistemul patriarhal ar fi ideal, dar în el oamenii au devenit yahoo. De aici decurge pesimismul lui Swift, întunecata lui mizantropie. Extrem de semnificativ este finalul cărții. Gulliver se întoarce în Anglia, dar nimeni nu-i crede povestirile sale, îi fac proces pentru a-l declara nebun iresponsabil. Este salvat de un miel adus din Lilliput, care modifică decizia judecătorilor.
Sursa
http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83l%C4%83toriile_lui_Gulliver

Maestrul şi Margarita de Mihail Bulgakov, operă aniversară – 45 de ani

0

O altă operă aniversară în 2011, prezentă pe rafturile Bibliotecii „Târgu-Mureș” este romanul Maestrul şi Margarita – 45 de ani, de Mihail Bulgakov, considerat una din cele mai importante opere ale secolului XX (1966).
Bulgakov, Mihail. Maestrul și Margarita / Mihail Bulgakov; trad.: Vsevolod Ciornei; cop.: Vitalie Coroban. – Reed. – Ch.: Cartier, 2006. – 504 p.
Maestrul și Margarita este un roman al scriitorului rus Mihail Bulgakov care are de a face cu o vizită a diavolului în Uniunea Sovietică. Mulți critici îl consideră una din cele mai importante opere ale secolului XX. Acțiunea romanului se desfășoară în trei ipostaze, iar principalele personaje sunt Maestrul, Margareta, Woland (o întruchipare a Diavolului), Mihail Alexandrovici Berlioz, Ivan Nicolaevici Ponirev (un poet cu pseudonimul Bezdomnâi), motanul Behemot (un demon mascat care putea lua pentru un timp forma unui om) și alții. A fost publicat pentru prima oară în 1966.
Surse
http://ro.wikipedia.org/wiki/Maestrul_%C8%99i_Margareta
http://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%9C%D0%B0%D1%81%D1%82%D0%B5%D1%80_%D0%B8_%D0%9C%D0%B0%D1%80%D0%B3%D0%B0%D1%80%D0%B8%D1%82%D0%B0
Mihail Bulgakov(1891-1940) jurnalist, romancier și dramaturg rus. Unul dintre cei mai importanți scriitori ruși din toate timpurile, considerat astăzi, alături de Nabokov și Soljenițîn, drept autorul rus care a influiențat cel mai mult literatura occidentală a secolului XX.
Născut la Kiev, în familia unui profesor de teologie, studiază medicina, pe care o practică vreme de patru ani (1916-1920). În 1920 abandonează medicina pentru a se dedica scrisului.Intră în lumea teatrului, iar piesa Zilele Turbinilor, dramatizarea romanului Garda Albă, cunoaște un succes răsunător, fiind considerată un Pescăruș al noii generații de dramaturgi. Interzisă în 1929, este din nou jucată în 1932, dar va fi publicată în volum abia în 1955. Din 1925 se manifestă tot mai pregnant atitudinea critică a scriitorului la adresa regimului sovietic, nuvelele Inimă de câine, Ouăle fatidice și Diavoliada fiind respinse de toate publicațiile.
Marginalizat, trăind la limita supraviețuirii, Mihail Bulgakov redactează în anii ’30 – ani în care nu i se tipărește nici o lucrare – capodopera sa, romanul Maestrul și Margarita, care vede lumina tiparului postum, la 27 de ani de la moartea autorului.
„Maestrul și Margarita e una dintre cărțile pe care fiecare o citește în felul său, o îndrăgește în felul său și o înțelege în felul său.”
Konstantin SIMIONOV

Cărţi/opere - aniversare în 2011 :

0

Biblioteca „Târgu-Mureș” aduce la cunoștința cititorilor faptul că deține în cadrul colecțiilor sale o serie de cărți / opere aniversare în 2011. Printre acestea se numără:
Divina Comedie – 690 de ani, cea mai celebră operă a lui Dante Alighieri şi, totodată, una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale (1321).
Opera este prezentă în două variante:
(integral)
1) Dante, Alighieri. Divina Comedie / Dante ; trad. de : George Coșbuc ; ed. îngrijită și comentată de Ramiro Ortiz. – Iași : Polirom, 2000. – 736 p. ISBN 973-683-491-3
și pe compartimente:
2 a.) Dante, Alighieri. Divina Comedie. Infernul / Dante ; trad. : George Coșbuc ; Ed. 1. – Ch. : Cartier, 2001. – 224 p. ISBN 9975-79-075-5
2 b.) Dante, Alighieri. Divina Comedie. Purgatoriul / Dante ; trad. : George Coșbuc ; Ed. 1. – Ch. : Cartier, 2001. – 232 p. ISBN 9975-79-076-3
2 c.) Dante, Alighieri. Divina Comedie. Paradisul / Dante ; trad. : George Coșbuc ; Ed. 1. – Ch. : Cartier, 2001. – 240 p. ISBN 9975-79-077-1
Divina Comedie descrie coborârea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu și, în fine, ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Deși continuă modul caracteristic al literaturii și stilului medieval (inspirație religioasă, tendință moralizatoare, limbaj bazat pe percepția vizuală și imediată a faptelor), poemul lui Dante tinde către o reprezentare amplă și dramatică a realității, departe de spiritualitatea tipică a epocii sale. Scrisă în dialect toscan, opera a exercitat o influență considerabilă asupra dezvoltării limbii și literaturii italiene. Inițial, Dante și-a intitulat poemul Commedia, în sensul că, după un început dramatic, opera are un final fericit (cum explică autorul însuși într-o scrisoare adresată lui Cangrande della Scala). Atributul de „divina” i-a fost acordat de Giovanni Boccaccio în biografia sa „Trattatello in laude di Dante”, ca un omagiu datorat extraordinarei ei frumuseți artistice, și apare pentru prima dată într-o tipăritură din 1555 a editorului venețian Ludovico Dolce.
Poemul a fost scris de Dante în timpul exilului său între 1304 și 1321, acțiunea este situată de autor în primăvara anului 1300, în săptămâna dinainte de Paște, când Dante înteprinde călătoria în „lumea de dincolo”. Este anul sfânt („Il Grande Giubileo”) instituit de Papa Bonifaciu al VIII-lea, socotit jumătatea duratei previzibile a lumii.
Structura operei
Divina Comedie povestește călătoria lui Dante în cele trei lumi ale „vieții de apoi”, în care se proiectează răul și binele lumii terestre, fiind condus la început de poetul Virgiliu, simbol al rațiunii, apoi de Beatrice, simbol al credinței. Poemul este compus din trei părți (trei cantiche: Inferno, Purgatorio, Paradiso), cuprinzând 100 de cânturi, 33 pentru fiecare parte, plus un cânt introductiv la începutul Infernului, și este scris în versuri endecasilabice grupate în „terține” („terza rima”). Iată primele trei terține (în traducerea lui Răzvan Codrescu):
Pe calea vieții-ajuns la jumătate, - A
mă regăsii într-o pădure obscură, - B
căci drumul drept lăsasem a-l străbate - A
Nu-i lesne, vai, a spune-n ce măsură - B
era de cruntă, deasă și-ncâlcită, - C
că și-azi tresar când gândul ei mă fură! - B
Cu prea puțin e moartea mai cumplită; - C
dar până-a spune cum am dat de bine, - D
voi depăna pățită cu pățită. - C
Structura de fond a operei corespunde fanteziei cosmologice medievale. Într-adevăr, călătoria în Infern și pe muntele Purgatoriului reprezintă traversarea întregii planete, în timp ce Paradisul este o reprezentare simbolică a cosmosului ptolemeic.
Infernul
Dante, rătăcit într-o pădure unde voia să ia o ramură pentru sărbătoarea Floriilor, se trezește la un moment dat înconjurat de o panteră, de un leu și o lupoaică. Cuprins de spaimă, îi vine o umbră în ajutor: este poetul Virgiliu, care îl va conduce prin Infern, singura posibilitate de a ieși din pădure.
Împreună coboară prin nouă cercuri concentrice, fiecare cerc fiind ocupat de diverse personaje celebre din istoria omenirii, în funcție de păcatele săvârșite, dar și de personalități contemporane, adversari personali sau persoane disprețuite, trimiși de Dante în Infern pentru a-și ispăși viciile. Pedepsele sunt descrise în ordine crescândă, cu cât se coboară în profunzimea iadului, care este și centrul pământului. Aici întâlnesc de asemenea celebrul cuplu adulterin, Paolo și Francesca, sotia unui macelar care într-un acces de furie și gelozie îi omoară pe amândoi. Această întâmplare îi oferă lui Dante o viziune despre dragoste ca un sentiment ce continuă și după moarte, aducându-i în același timp amărăciune pentru iubirea sa neîmplinită. Astfel opera capătă un caracter romantic, opus curentului tânar renascentist al perioadei istorice. Această parte a călătoriei se termină cu vederea lui Lucifer, chinuit într-un lac înghețat. De aici, vor ieși, urcând pentru a vedea din nou „cerul înstelat”. Călătorind în lumea fantastică morților, Dante duce cu sine toate sentimentele și pasiunile celor vii, trage după el – cum s-a scris – tot pământul.
Purgatoriul
Dante și Virgiliu ajung pe cealaltă parte a pământului, în fața muntelui Purgatoriului, pe culmile căruia sălășuiesc sufletele morților care se căiesc de păcatele făcute în viață. Muntele este împărțit în șapte cercuri, după tipul viciilor avute (mânie, avariție, lăcomie etc.) și durata timpului de căință. Rugăciunile celor vii pe pământ îi pot ajuta să iasă mai curând din Purgatoriu. Și aici se regăsesc persoane cunoscute lui Dante, pentru care arată bunăvoință, cum ar fi prietenii săi din cercul „dolce stil nuovo” sau marii artiști ai trecutului. În vârful muntelui se găsește Paradisul terestru, care are aspectul unei păduri populată de figuri alegorice. Purgatoriul este o altă ipostază a personalității umane care prevestește zorile Renașterii.
Paradisul
Ajunși în Paradisul terestru, Virgiliu îl părăsește și se întoarce în Infern.
Din acest moment, Dante va fi călăuzit de Beatrice, instrumentul voinței divine. Paradisul, în opoziție cu Infernul, este construit din nouă cercuri orientate spre înălțime. Aici este sălașul celor fără de păcate, al sfinților. Fiecare cerc corespunde unuia din corpurile cerești cunoscute în acea vreme: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter, Saturn, dominate de cerul stelelor fixe. La sfârșitul călătoriei Beatrice îl părăsește și Dante, ghidat de Sfântul Bernardo, adresează o rugăciune Sfintei Fecioare. Artistul se contopește cu Dumnezeu, simbolul „Iubirii care pune în mișcare cerul și stelele”. Dacă în descrierea Infernului și Purgatoriului Dante a avut unele puncte de sprijin, în Paradis el este unicul creator. Tradiția Paradisului nu exista în literatură și fantezia dantescă a creat-o din propriile resurse, realizând un vers fluid și de infinită gamă muzicală, corespunzător iradierii oceanului de lumină a Paradisului.
Răsunetul Divinei Comedii
Opera lui Dante a devenit în scurt timp celebră. Florența lui Lorenzo De Medici din secolul al XV-lea dezvoltase un adevărat cult pentru Dante. Unele ediții ale Divinei Comedii au fost ilustrate de Sandro Botticelli (a lucrat timp de zece ani pentru a ilustra fiecare din cele o sută de cânturi), Michelangelo, Rafael, iar în timpurile moderne de John Flaxman, William Blake, Gustave Doré, Jennifer Strange. Compozitorii Gioacchino Rossini și Robert Schumann au creat fantezii muzicale, iar Franz Liszt a compus poemul simfonic Dante. Divina Comedie a fost tradusă în peste 25 de limbi. Operele multor scriitori moderni au fost influențate de creația lui Dante: Ezra Pound, T.S.Elliot, Gabriele D'Annunzio, Paul Claudel și Anna Akhmatova.
Sursa
http://ro.wikipedia.org/wiki/Divina_Comedie”
De asemenea ținem să informăm cititorii că deținem cărți ce conțin informații, comentarii referitoare la opera dată (și autorul menționat), printre acestea:
1) 100 de scriitori notorii ai lumii: Viața. Activitatea. Opera. / alcăt.: Ala bujor, ... – Ch.: Epigraf, 2006. – P. 231. ISBN 978-9975-924-81-8
2) Cosma, Doru. De la Dante la Zola. Pe urmele unor procese celebre. – București : Editura Sport-Turism, 1978. – 272 p.
3) Papu, Edgar. Excurs prin literatura lumii. – București : Editura Eminescu, 1990. – P. 96-115.
4) Ionescu, Cristina. Crestomație de literatură universală pentru învățământul preuniversitar și universitar. – București : Editura Diacon Coresi, 1993. – P. 132-135.
ș.a.
Pentru mai multe informații vă invităm să ne vizitați.

Anul 2011 este declarat

0

Anul Grigore Vieru

Anul European al Voluntariatului (European Year of Volunteering). (Creşterea popularităţii şi recunoaşterea activităţilor de voluntariat în Europa, încurajarea schimbului de bune practici între statele membre ale acesteia)

Anul Internaţional al Tineretului: dialog şi înţelegere reciprocă (International Year of Youth). (Consolidarea eforturilor de a valorifica energia, imaginaţia şi iniţiativa tinerilor din întreaga lume în depăşirea provocărilor cu care se confruntă omenirea, promovând dialogul intercultural, cooperarea între generaţii, pacea, solidaritatea, drepturile şi libertăţile omului)

Anul Internaţional al Pădurilor: păduri pentru oameni (International Year of Forests) (Promovarea gestionării durabile şi conservarea resurselor forestiere, contribuind astfel la lupta globală împotriva schimbărilor climatice)

Anul Internaţional al Chimiei (International Year of Chemistry) (Consolidarea activităţilor de promovare a rolului chimiei în rezolvarea problemelor globale ale omenirii: îmbunătăţirea sănătăţii, alimentaţiei, siguranţa mediului şi a dezvoltării economice)

Anul Internaţional al persoanelor de origine africană (International Year for People of African Descent) (Con-solidarea acţiunilor de cooperare internaţională pentru eradicarea rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei şi intoleranţei asociate în beneficiul persoanelor de origine africană; participarea şi integrarea lor în toate domeniile de activitate ale societăţii; cunoaştere şi respect faţă de patrimoniul lor cultural divers).

Anul liliacului (Year of the Bat) (Organizarea acţiunilor de conştientizare şi de sensibilizare, la nivel mondial, în legătură cu acest mamifer zburător ce are un rol indispensabil în conservarea mediului)

Capitale Europene ale Culturii (European Capital of Culture), sunt desemnate oraşele Turku (Finlanda) şi Tallinn (Estonia)

Capitala Verde a Uniunii Europene (European Green Capital) – oraşul Hamburg (Germania)

Capitala Tineretului European (European Youth Capital) – oraşul Antwerpen (Belgia)

Capitala Mondială a Cărţii (UNESCO World Book Capital) – oraşul Buenos Aires (Argentina)