La 23 aprilie este marcată Ziua Internațională a Cărții și Dreptului
de Autor.
Dreptul de
autor este una dintre cele mai dinamice instituţii juridice, care cunoaşte o
dezvoltare evidentă pe plan internaţional, totodată fiind una dintre cele mai
sensibile pe plan legislativ intern. Această particularitate se datorează
faptului că dezvoltarea noilor forme de păstrare a informaţiei şi de reproducere
a operelor prin intermediul diferitor formate, obligă legiuitorul să adopte
frecvent noi soluţii în legislaţie pentru a contribui la efectuarea unei
protecţii cât mai eficiente a drepturilor ce apar ca rezultat al creării,
publicării şi valorificării operelor creaţiei intelectuale. Actualitatea temei
propuse rezidă în conţinutul dreptului subiectiv de autor care, datorită
progresului tehnico-ştiinţific, este în continuă schimbare.
Vă propunem o expoziția virtuală
consacrată acestui eveniment important:
ABC-ul proprietății intelectuale / Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală; ediție actualizată de A. Lupan. –
Bodiul, Tatiana. Protecţia juridică a invenţiilor /
Tatiana Bodiul. – Ch. :
Cuant, 1997. – 148 p.