Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


Se afișează postările cu eticheta cărţi pentru părinţi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cărţi pentru părinţi. Afișați toate postările

16 iul. 2014

Cărţile noi - în ajutorul părinţilor

0


      În parcul Complexului Memorial "Feciorilor Patriei - Sfânta Amintire", am organizat pentru părinţi, bunici, copii şi fraţii lor mai mari, o prezentare de carte. Cărţile prezentate abordează modul în care trebuie să educăm copiii şi adolescenţii. În cadrul întâlnirii, participanţii au avut posibilitatea să consulte şi să răsfoiască cărţile. 
     Pe parcursul verii, în timpul desfăşurării programului Lecturile Verii, organizăm frecvent astfel de activităţi pentru părinţi, la care prezentăm cărţi din domeniul psihologiei şi a educaţiei copiilor, invitându-i să le studieze aprofundat la bibliotecă. 

8 iul. 2014

Cărţi bune pentru părinţi buni: expoziţie virtuală

0


    Dintotdeauna, fiinţa umană a dorit binele şi prosperitatea urmaşilor săi, promovând aceste valori, fireşte, în armonia familială. Considerată principala celulă a societăţii, familia este un factor constant şi important pentru evoluţia umană, un element primordial în educaţia cetăţeanului.
       Pentru o dezvoltare armonioasă şi evoluţie continuă a omului, mediul în care acesta îşi petrece o mare parte din viaţă - familia, ar trebui să fie plină de dragoste, pace şi înţelegere între toate generaţiile: copii, părinţi, bunici. Conflictele şi problemele în familie au existat dintotdeauna şi predomină în societăţile din toate ţările, de aceea, ar trebui să fie tratate serios, cu multă răbdare, pentru o soluţionare eficientă şi pentru a readuce bunăstarea şi indulgenţa în relaţiile dintre membrii familiei.

17 iul. 2013

Cărţi utile pentru părinţi

0

În cadrul programului Lecturile Verii, în parcul Complexului Memorial "Feciorilor Patriei - Sfânta Amintire" din sectorul Râşcani, am organizat pentru părinţi şi bunici o prezentare de cărţi din domeniul psihologiei şi a educaţiei copiilor. Ei au avut ocazia să răsfoiască cărţile propuse spre lectură în lunile de vară. Pentru a le consulta, ei au fost invitaţi la bibliotecă.
Cărţile prezentate:

17 aug. 2012

Cărţi utile pentru părinţi

0

În parcul “Miron Costin”, în preajma Complexului Memorial "Feciorilor Patriei - Sfânta Amintire", părinţilor şi bunicilor am prezentat cărţile Tot ce trebuie să ştie părinţii: 90 de întrebări şi răspunsuri de Francois Dumesnil şi Educaţia copilului meu în 25 de tehnici (care nu dau greş) de Meg Schneider.
Dumesnil, Francois. Tot ce trebuie să ştie părinţii / Francois Dumesnil. - Iaşi: Polirom, 2010.
Cartea Tot ce trebuie să ştie părinţii cuprinde 4 părţi:
  • Despre părinţi şi despre copii
  • Copilul, personalitatea şi dezvoltarea lui
  • Copilul, problemele sale şi problemele pe care le pune celor din jur
  • Copitul, familia şi societatea

14 mai 2012

Familia – prima școală în formarea cetățeanului

0

Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei – 15 mai, Biblioteca "Târgu-Mureş" propune cititorilor săi o expoziţie deosebită Familia – prima școală în formarea cetățeanului, ce are menirea de a trezi interesul faţă de familie, de a sublinia "importanţa familiei în societate şi de a promova valorile familiei – egalitatea, împărţirea responsabilităţilor casnice, dragostea, respectul, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în etate"
Vă invităm să o consultaţi!

1. Caras-Cumpenici, Maria. ABC-ul familiei. – Ch. : Pontos, 2010. – 260 p.
„Cartea este un apel către cei ce vor să făurească bine. Ea vă poate învăța să cum să luați atitudine, cum să influiențați benefic caracterul propriu sau cel al copilului etc. Ca autor, am îndrăznit să propun unele sugestii privitor la bine, contribuind în acest mod la formarea unei generații mai îngăduitoare, mai tolerante. Cartea se adresează, în special, părinților și include: poezii, gânduri, proverbe și maxime celebre.”