Dragi cititori, vă propunem spre atenţie cărţi din domeniul lingvisticii, ce vor fi un adevărat sprijin pentru dvă în pregătirea pentru lucrări, teze sau chiar lecţii obişnuite. Conştientizaţi normele lingvistice, distingeţi numeroşii termeni ce ţin de limbă şi utilizaţi vocabularul limbii române corect şi eficient, consultând următoarele lucrări:
Un dicţionar diferit de altele, dar util, pe care îl recomandăm tuturor şi în special celor ce învaţă sau doresc să înveţe limba engleză. Este necesar pentru orice începător, întrucât va ajuta la o studiere mai rapidă şi mai uşoară a limbii engleze. Lucrarea prezintă mai multe avantaje, precum precizările de ordin gramatical; nu doar sunt indicate traducerile sintagmelor, ci se dau şi noţiuni de gramatică, fără de care nu putem însuşi bine o limbă. Sunt marcate accentul, pronunţia, fapt necesar, în special, pentru străini. Vă recomandăm acest dicţionar, pentru a vă iniţia în cunoaşterea limbii engleze.