Scriitorul american şi laureatul Premiului
Nobel pentru Literatură, William Faulkner la data de 6 iulie, a
decedat, lăsând literaturii universale o comoară impresionantă de romane,
eseuri, piese de teatru, poezie şi povestiri. În memoria şi cu scopul de a comemora
trecerea în eternitate a acestui scriitor, am organizat o expoziţie virtulă
prin care dorim să promovăm opera faulkneriană şi să vă îndemnăm la lecturarea
acesteia.
Născut în statul Mississipi, Faulkner îşi
bazează întreaga sa operă de ficţiune în acest teritoriu, creând chiar o
localitate imaginară, Yoknapatawpha, localitate în care o mulţime de scrieri
ale sale au loc.
Faulkner este unul dintre cei mai importanţi
scriitori ai literaturii americane, care s-a specializat de-a lungul
activităţii sale scriitoriceşti pe problemele şi viaţa din sudul Americii.
Fiind necunoscut de la începutul carierei sale, Faulkner devine renumit o dată
cu primirea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949. De asemenea,
scriitorul a fost distins cu Premiul Pulitzer pentru Ficţiune pentru
romanele O fabulă (1955) şi Hoţomanii (1964).