În cadrul Săptămânii Europei, am organizat o activitate cu discuţii şi lucrări practice cu genericul Constituţia Republicii Moldova
versus Constituţia Europeană, la care au participat elevi de la Liceul Teoretic "Ion Creangă". La început, a fost explicat termenul
Constituţie şi s-au precizat capitolele şi articolele cuprinse în ea: Constituţia este şi trebuie să fie aşezământul politic şi juridic fundamental, care, reflectând şi consolidând cuceririle oamenilor şi proiectând direcţiile definitorii ale evoluţiei viitoare a societăţii, statorniceşte cucerirea puterii de stat, noile structuri social-economice şi politice, precum şi drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor. (Ioan Muraru)
Constituţia este legea fundamentală a unui stat, au afirmat cititorii... dar este ea respectată sau nu, a fost o întrebare binevenită. Dacă constituţia, care se consideră legea supremă a unui stat, nu este respectată, cum putem vorbi de noţiunea de stat de drept şi cum putem vorbi de un sistem funcţionabil în societate? În acelaşi timp, o participantă a menţionat: Să analizăm Constituţia noastră. Este ea bine formulată, stipulările sunt clare şi fără echivoc?