Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


Se afișează postările cu eticheta scriitori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scriitori. Afișați toate postările

1 apr. 2017

1 aprilie – Ziua mondială a umorului

0


1 aprilie este recunoscută ca fiind Ziua umorului sau a Păcălelilor în majoritatea țărilor lumii. Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Se întampla în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar odată cu trecerea la noul calendar, cel gregorian, Anul Nou era sarbatorit de atunci pe 1 ianuarie. Pâna a se obișnui cu noua dată oamenii continuau să-și trimită felicitari tot pe 1 aprilie. Aceștia erau numiți "nebuni de aprilie", de unde și denumirea de Ziua Nebunilor sau Ziua Păcălelilor. Cu timpul, felicitările trimise pentru Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, aceasta zi devenind un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului.
Expoziție de carte din colecția umoriștilor noștri,
la Biblioteca Târgu-Mureș
Vă propunem în continuare doar cinci nume de umoriști moldoveni pe care probabil că deja le cunoasteti și nu numai o data ați râs, auzindu-i sau citindu-le umorul remarcat. Vă îndemnăm să le recomandați prietenilor, asigurându-vă ca am putea adăuga înca mulți reprezentanți de seamă în această listă.

Gheorghe Urschi, actor, regizor și umorist, supranumit Regele umorului din Republica Moldova. A scris mai multe cărți și piese de teatru, de-asemenea și piese pentru copii. A semnat scenariile și a regizat trei filme de comedie, iar în 2008 scoate de sub tipar „Scrieri alese în 3 volume”. Este cunoscut, în special, ca realizator de emisiuni umoristice, în care juca alături de actorul Gheorghe Pârlea, împreună fiind un reușit tandem de creație. Gheorghe Urschi este membru al Uniunii Teatrale și Uniunii Scriitorilor din Moldova.



Pavel Bechet, actor comic din Republica Moldova. A jucat în mai multe spectacole, unele alături de Gheorghe Urschi, dar s-a făcut remarcat în spectacole de autor. A semnat texte pentru cântece, monologuri umoristice, adunate în șase casete. A decedat la 8 iulie 2002. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Gheorghe Bâlici, poet, epigramist. Indrăgostit de epigramă și umor încă de pe băncile școlii, si-a publicat prima epigrama în gazeta de perete pe când avea 15 ani. Astăzi numele Bâlici e un renume în epigrama românească. Are în palmares și două volume de poeme, dar ramâne devotat epigramelor pline de umor. E deținătorul mai multor premii adunate la mai multe festivaluri de satiră și umor de pe ambele maluri ale Prutului. Este directorul Festivalului internațional de epigramă și fabulă „Donici – cuib de-nțelepciune”, care se desfășoară la Chișinău, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Efim Tarlapan, scriitor, poet umorist și satiric. Epigramist. Autor de literatură satirică și cărți pentru copii. Autor a cinci antologii de umor românesc și universal. Efim Tarlapan a organizat primului Festival Național de Epigrame de la Chișinău. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România, a fost membru de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România si laureat a peste 50 de festivaluri și concursuri de poezie satirico-umoristice din Moldova și România.



Petru Cărare, poet, prozator și dramaturg. Debutează editorial cu volumul de poezii umoristice „Soare cu dinți”. A continuat cu „Parodii și epigrame”, „Versuri lirice și satirice”, făcându-se remarcat și în dramaturgie. A scris cinci comedii, iar cea întitulată „Străinul”, montată la Teatrul V. Alecsandri din Bălți, a fost jucată în scenă peste două sute de ori. Este autorul a mai multe plachete de versuri umoristice pentru copii.

Ludmila Stoianov
colaborator al bibliotecii





31 mar. 2017

Nichita Stănescu - top 20 de citate celebre

0

Nichita Stănescu ar fi împlinit astăzi 84 de ani

„Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală”
Nichita Stănescu 


Nichita Stănescu - poet, jurnalist literar și eseist român, este unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Stilul său, atât de propriu și intim, este greu de imitat, iar lirica lui iese din tiparele bibliotecii și se apropie de lumea sentimentală a fiecaruia dintre noi.

Citate celebre:

1. Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuși sau mai slab decât sine însuși.

2. Îndrăgostiții sunt pietoni ai aerului.

3. Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!

4. A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger.

5. Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare.

6. Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi și ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai schiopăta puțin, după aceea, de teama să nu-mi strivești sărutul?

 7. Prietenii mei nu sunt mulți, dar sunt nenumărați.

8. Poezia este o lacrimă care plânge cu ochii.

9. Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.

10. Suntem ceea ce iubim.

11. Pe pământ, tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă.

12. Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.

13 .Dacă florile și-ar dărui oameni la fel cum oamenii își oferă flori, de unde ar fi tăiați oamenii?

14. Eu nu sunt altceva decât o pata de sânge care vorbește.

15. Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.

16. Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală.

17. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.”

18. Tu să nu te tragi cu mine de şireturi, întrucât eu mă port desculţ.

19. Să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului.

20. Copacii ne văd pe noi, iar nu noi pe ei.

Din acest top 20 citate de Nichita Stănescu, care vi se pare cel mai bun?

Surse:

1 mar. 2017

Ion Creangă - Sfătosul bunic din Humuleşti

0




Astăzi, 1 martie, se împlinesc 180 de ani de la nașterea lui Ion Creangă, faimosul bunic din Humulești. Cu acest prilej, la Biblioteca Târgu-Mureș este organizată o expoziție de carte, menită să mai aducă odată în fața cititorului opera marelui scriitor. Începându-și activitatea ca institutor și diacon, a fost printre primii care a alcătuit și publicat manuale școlare. Iar datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, ajunge să fie recunoscut ca unul dintre clasicii literaturii române.















La expoziție sunt expuse  cele mai importante opere ale scriitorului. Vizitatorii bibliotecii vor mai savura odată din umorul sfătosului bunic, în care durerea şi bucuria, răul şi binele, prostia şi înţelepciunea se împletesc alternativ, rămânând actuale şi în zilele noastre.