Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


25 iul. 2012

Mesaj de felicitare către Vladimir Beşleagă

0

Stimate Vladimir Beşleagă!
Noi, bibliotecarii şi cititorii bibliotecii “Târgu-Mureş” vă felicităm cu ocazia zilei de naştere. Astăzi, 25 iulie 2012 în coşul jubiliar al dumneavostră s-a mai adăugat o floare de vară.
Vă dorim să fiţi sănătos şi rezistent la surprizele vieţii. De la cei apropiaţi şi dragi inimii Dvs. să aveţi parte de multe bucurii, care vă vor face mai optimist şi puternic. Să fiţi înconjurat mereu de prieteni devotaţi şi sinceri.

Cititorii bibliotecii aşteaptă de fiecare dată, cu mare nerăbdare, întâlnirile cu Dvs. Cărţile Dvs. pentru toate vârstele sunt foarte solicitate. Cu mare plăcere, copiii citesc povestioarele din cartea Dirimaga şi aşteaptă alte cărţi noi.
Vă urăm multă inspiraţie în realizarea proiectelor de creaţie.
La mulţi ani!

24 iul. 2012

Impresii despre lecturile de vacanță

0


Secta Egoiştilor” de Eric-Emmanuel Schmitt
Recent, la biblioteca „Târgu-Mureş” am văzut un raft cu cărți noi. Mi-au atras atenția cărțile noi din seria Raftul Denisei, o serie foarte interesantă, din care am citit cu mare plăcere câteva titluri. Din cărțile noi am ales cartea Secta Egoiştilor de Eric-Emmanuel Schmitt, care mi-a părut intrigantă datorită denumirii şi impresiilor despre roman de la sfârşitul cărţii.
Eroul principal al romanului Gerard Lagueret, cercetător în filozofie studia în Biblioteca Naţională din Paris. Obosit de atâta filozofie, el decide să citească ceva pentru plăcere, “...de dragul lecturii...”, cum se exprimă personajul. Atunci Gerard Lagueret alege un fişier la întâmplare, fără să aibă habar de cartea aleasă i-a înmânat bibliotecarei cota. În cele din urmă bibliotecarul i-a adus o carte veche legată în piele roșie cu tranșe violete: Dicționarul patriotic, publicată în 1789. Cu nerăbdare Gerard Lagueret a deschis volumul la voia întâmplării și la pagina 96 a dat peste un articol întitulat Egoism. Acest termen a fost introdus de filozoful Gaspard Languenhaert, care a trăit în secolul trecut, secolul XVIII și care se credea singurul om de pe pământ, creatorul acestuia şi a fiecărei vieţi care-l înconjoară. Citind articolul, Gerard Lagueret rămâne uluit, deoarece se regăseşte în totalitate cu sentimentele filozofului din secolul trecut şi încearcă să găsească lucrarea scrisă de Gaspard Languenhaert. Încercările lui sunt inutile, pentru că despre acest filozof şi această operă nimeni nu a auzit şi nu poate găsi măcar un semn depre existenţa acestuia. Totul devine foarte interesant pe moment ce Gerard Lagueret dă de nişte mici indicii despre filozof în cărţi găsite în situaţii imprevizibile.
Sfârşitul romanului reprezintă o scrisoare, care nu limpezeşte situaţia, ci te pune să meditezi şi să-ţi aduci aminte de unele detalii şi întâmplări de la începutul operei.
Cartea Secta Egoiştilor aş recomanda-o celor cărora le plac romanele mistice, la care trebuie să urmăreşti fiecare rând cu cea mai mare atenţie. Aceasta nu este greu, deoarece fiecare pagină te ţine într-o tensiune plăcută şi dorinţă de a afla ce se întâmplă mai departe.
Ludmila Josan,
elevă, Colegiul Naţional de Comerţ al ASEM

12 iul. 2012

Impresii despre lecturile de vacanță

0

“Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija

În vacanță, la propunerea bibliotecarului, am citit cartea “Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija care a fost citită aproape de tot Chișinăul. Romanul mi-a plăcut nespus de mult deoarece prefer să citesc despre viața oamenilor în perioda celui de-al II-lea război mondial. Tocmai aici autorul descrie sufletul și trăirile a doi tineri: profesorul Mihai Ulmu și absolventa liceului Maria Răzeșu. În romanul său scriitorul ne arată că o dragoste adevarată poate învinge totul! M-a impresionat acestă operă prin acțiunile eroinei principale Mariei Răzeșu care era ferm încrezută în ceea ce face. Nimic nu a putut s-o oprească pentru atingerea scopului ei. Atunci când Mihai a fost trimis în Siberia ea a plecat dupa el, inteligența ei a ajutat-o să-l scape din lagăr măcar pentru puțin timp. În opera sa, autorul descrie o dragoste pură între doi oameni care încearcă să supraviețuiască în cele mai grele condiții. Chiar dacă sunt prinși și duși înapoi în lagăr, Mihai Ulmu face orice pentru ca copilul lor să se nască în libertate, să fie un om liber. Scopul care și-a pus l-a și realizat. Deasemenea în cartea sa Nicolae Dabija descrie sentimentele între mamă și copil. Atunci când micul Mircea era luat cu puterea de la mama sa și dus la orfelinatul pentru copii, unde s-a îmbolnăvit grav, Maria uitând de orice pericol a reușit să fugă pentru puițn timp din lagăr pentru a-și salva copilul, ceea ce și a reusit să facă. Sfârșitul e cam tragic deoarece Maria Răzeșu moare, și totuși e un sfârșit perfect deorece Nicolae Dabija a încercat să descrie viața adevarată a oamenilor. Unele din cele mai frumoase momente sunt descrise în ultimul capitol unde Mihai își găsește copilul și se întoarce înapoi acasă, unde este întâlnit de către clasa sa, și ei încearcă să vorbească despre ultima temă pentru acasă care au avut-o, dar care nu a putut fi verificată “Ce este dragostea?”. În locul mamei sale vorbește Mircea cu niște cuvinte calde și pline de dragoste pentru persoana cea mai iubită.
Romanul dat l-am citit timp de 3 zile, el m-a fascinat prin limbajul artistic folosit de către autor și de culorile vii, prin care el a putut să redee viața oamenilor în acea strașnică perioadă a războiului.
Cine încă n-a citit acest romanul, grabiți-vă să-l citiți!
Frecventați biblioteca “ Târgu-Mureș” unde găsiți literatura de care aveți nevoie.
Raisa Vovcioc, elevă în cl. a 9-a,
Liceul Teoretic “Ion Creangă”

5 iul. 2012

­Impresiile cititorilor despre activitățile din cadrul programului „Lecturile Verii”

0


Mi-a rămas în amintire întâlnirea cu scriitoarea Lucreția Bârlădeanu și nepoțica sa, Laura, care este eroina cărții „Dealul Drăguței”. Ar fi super ca și bunica mea să scrie o carte despre copilăria mea!
Cătălina Suhaițchi, 1999

Mi-au plăcut foarte mult activitățile din cadrul programului „Lecturile Verii”, unde am făcut cunoștință cu scriitori pentru copii și am citit cărți noi. Am fost învingătoare la concurs, am primit chiar și o diplomă, cu care mă voi mîndri la școală.
Cristina Botnari, 2002
Din lista de recomandare a bibliotecarelor am citit cartea „Singur pe lume” de Hector Malot, care mi-a plăcut foarte mult. M-a impresionat destinul băiețelului pe nume Remi. Am simțit emoțiile și trăirile personajului. Am propus această carte și pritenilor mei.
Anghelina Țîcu, 2000

Am fost impresionat de întâlnirea cu scriitoarea Marcela Mardare, de la care am aflat atâtea lucruri interesante despre viața animalelor. Cel mai mult mi-a plăcut istorioara despre vulpe și bursuc din cartea „Vulpea”.
Claudiu Babin, 2001


La concursul „Surprize pentru Spiridon Vangheli” am confecționat o felicitare pentru ziua de naștere a scriitorului meu îndrăgit.
Spiridon Vangheli, vă doresc multă sănătate, iubire din partea cititorilor, pace, să aveți parte numai de bine. Cu drag, Radu!”
A fost o mare bucurie pentru scriitor!
Radu Zubco, 2002

Am participat cu familia la lansarea colecției „Păcală și Tândală”. Copiii mei au fost plăcut surprinși să vadă atâțea scriitori despre care auziseră și să facă cunoștință cu talentatul pictor, Andrei Gurschii, autorul desenelor frumoase din cărțile cu Păcală și Tândală. Marea bucurie a copiilor mei au fost cărțile primite în dar, care au stimulat dorința lor de a citi cât mai mult și de a frecventa mai des biblioteca dragă nouă, „Târgu – Mureș”. Vă mulțumim că organizați asemenea întîlniri pentru noi, cititorii.
Elena Beleuță, 1971, medic

Aici, la biblioteca „Târgu – Mureș” am învățat să fac semne de carte, floricele (origami), morișcă de vânt dintr-o coală simplă de hârtie. Mi-a fost foarte interesant și voi aștepta cu nerăbdare viitoarele lecții, pentru a învăța ceva nou.
Gabriela Țîcu, 2003

De Ziua Internațională a Soarelui, am aflat de la bibliotecară multe lucruri interesante despre Soare. Am învățat regulile de expunerea la Soare, când Soarele este prieten și când este dușman. Am înțeles câte lucruri interesante găsim în cărți, mai ales în enciclopediile pentru copii.
Gabriela Izbaș, 2004

Cu colegul meu de la Tabără, Cătălin Nanu ne-am îmbrăcat în Păcală și Tândală pentru a face surpriză Silviei Ursache. Noi, la fel, am avut o surpriză plăcută când ne-au filmat de la televiziune și ne-au arătat la emisiunea „Deșteptarea”. Am citit în revista „Florile dalbe” despre sceneta noastră și ne-am văzut în fotografii. Mă bucur că vacanța a început cu momente de neuitat. Mulțumesc frumos bibliotecii „Târgu – Mureș”!
Marcel Goncear, 2003

La Salonul de Carte am primit în dar cartea - surpriză „Marele Ciulică”scrisă de Nicolae Popa. Mare mi-a fost bucuria când bibliotecara m-a invitat la întâlnire cu scriitorul Nicolae Popa. Am fost curioasă să-l cunosc și chiar i-am pus niște întrebări despre carte, la care am primit răspunsuri amuzante.
Îmi plac mult asemenea întâlniri!
Silviu Catrinescu, 2002

28 iun. 2012

Regatul spiriduşilor - blogul pentru copii al Filialei "Targu-Mures"

0

Dragi cititori!
Propunem atentiei Dvs blogul pentru copii al Filialei "Targu-Mures"- Regatul spiriduşilor, lansat în cadrul programului Lecturile verii - 2012, disponibil la următorul link http://spiridus12.blogspot.com/
Lectură plăcută!

20 iun. 2012

Conferinţa "Digital sau Hibrid"

0

Secvenţe de la Conferinţa "Digital sau Hibrid: Tendinţe privind direcţia de dezvoltare a bibliotecii de azi",organizată de BM "B.P. Hasdeu" în incinta Filialei Târgu-Mureş

COLOCVII DE VARĂ la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”

0

Bibliotecile nu dispar!
Se revitalizează, se reinventează...
19-22 iunie 2012
AGENDA
19 IUNIE
Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Sediul Central
14.00
CONFERINŢA „Biblioteca şi lectura”
Prof. univ., dr., scriitorul ION STOICA
20 IUNIE
Biblioteca „Târgu Mureş”
10.30
CONFERINŢA „Digital sau Hibrid: Tendinţe privind direcţia de dezvoltare a bibliotecii de azi”
Dr., LIVIU-IULIAN DEDIU
Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, Sediul Central, Sala germană (Membrii Biroului ABRM)
16.00
SESIUNE DE ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI Comunicarea în interiorul unei Asociaţii profesionale cu referire la experienţa ANBPR în acest domeniu susţinută de dr., LIVIU-IULIAN DEDIU, vice preşedinte ANBPR pentru Biroul ABRM.
21 IUNIE
Biblioteca „Transilvania”
10.00
WORKSHOP „Implementarea serviciilor noi în bibliotecile publice”
Trainer autorizat TITINA DEDIU
12.00
LANSARE DE CARTE
LIVIU-IULIAN DEDIU „Managementul serviciilor pentru utilizatori în bibliotecile contemporane”
Moderatori: dr., conf. univ., LIDIA KULIKOVSKI; prof. univ. ION STOICA


Biblioteca „Onisifor Ghibu”
15.00
LANSARE DE CARTE
ION STOICA „Facultatea de fluturi”
Moderatori cercetător ştiinţific, dr., VITALIE RĂILEANU; VLAD POHILĂ
22 IUNIE
Sediul Central, Sala germană (membrii Clubului „Biblioteca Mov”)
10.00
ŞEDINŢA CLUBULUI „BIBLIOTECA MOV”
1. LANSARE DE CARTE
NELLY ŢURCAN „Comunicarea ştiinţifică în contextul accesului deschis la informaţie”
Moderatori: dr., conf. univ., LIDIA KULIKOVSKI; DRD., NATALIA CHERADI
3. LANSARE
Revista „BiblioPolis” vol. 43, nr. 2, 2012
Moderatori: VLAD POHILĂ; dr., conf. univ., LIDIA KULIKOVSKI.

7 iun. 2012

Ziua Internațională a Copilului

0

Ziua Internațională a Copilului este un prilej în plus de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia și iubi copiii și de ce nu, de a-i pregăti pentru un viitor fericit și plin de succese. Biblioteca „Târgu-Mureș” susține această idee prin promovarea cărții și lecturii în incinta bibliotecii și extramuros.

În lunile de vară, în cadrul programului Lecturile verii – 2012, practicăm activități de promovare a lecturii în aer liber: în parcuri de odihnă, la tabere de vară, la instituții de cultură (teatre, muzee) etc.
Dragi cititori!
Vă invităm la bibliotecă să răsfoiți revistele și ziarele pentru copii: Alunelul, Barbie, Princess, Florile Dalbe, Draga mea, Donald Duck, Spiridușii, Tom și Jerry, „a”Mic, Odoraș (pentru părinți)
Astăzi vă propunem spre lectură o poezie consacrată Zilei Internaționale a Copilului a unei eleve din România, Luminița Toia, publicată în revista Draga mea pentru copii.
1 iunie
Este prima zi de vară,
Zi senină, zi cu soare,
Pentru toți copiii noștri
Este zi de sărbătoare!
Veselia-i pretutindeni!
Parcuri pline de verdeață,
Strălucind, toată natura
Pe copii azi îi răsfață.
Florile sclipind de rouă
Își aleg câte-o culoare,
Păsări, fluturași și gâze
Parcă merg la o serbare.
Unchi, mătuși și veri mai mari,
Scumpi părinți și dragi bunici
Se adună să petreacă
Sărbătoarea celor mici.
Dar, de fapt, orice părinte,
Până e copilul mare,
Din iubirea lui îi face,
Orice zi, o sărbătoare!

E joi, pune cărțile pe masă!

0

Biblioteca „Târgu-Mureș” recomandă - E joi, pune cărțile pe masă! - rubrică a emisiunii Deșteptarea la Jurnal TV.

6 iun. 2012

Întâlnire cu Lucreția Bîrlădeanu

0

Dragi cititori!
Joi, 7 iunie ora 11.00, vă invităm la întâlnire cu scriitoarea Lucreția Bîrlădeanu (activitate din cadrul lecturilor verii - 2012) care va avea loc în incinta bibliotecii.
Va fi prezentată cartea Dealul Drăguței.(expusă în cadrul expoziției Cartea săptămânii)
Vă așteptăm cu drag, cu întrebări către invitată.

4 iun. 2012

Întâlnire cu reprezentanții editurii Silvius Libris

0


La 31 mai micii cititori ai bibliotecii și părinții lor au avut frumoasa ocazie să se întâlnească cu reprezentanții editurii de carte pentru copii „Silvius Libris”, Arina Ursache, director executiv, pictorul Alexei Gurschii și scriitoarea Lidia Ungureanu.


Arina Ursache a vorbit despre cărțile scriitoarei Silviei Ursache: seria minienciclopedică Fauna Pământului, care este destinată elevilor și are scopul de a le aprofunda cunoștințele despre minunata lume a animalelor, a păsărilor și a insectelor de pe întreg pământul; seria minienciclopedică, Tata, mama, lumea-ntreagă la portița mea cea dragă, pentru preșcolari și elevi ai claselor primare, ce cuprinde Animale domestice, Păsări de curte, Animale sălbatice, Animale exotice, Păsări exotice, Papagali, Păsări sălbatice, Lumea subacvatică, Dinozauri, Reptile, Amfibii, Lumea insectelor, Plantele din jurul nostru.
Arina Ursache a enumerat un șir de titluri de cărți ale scriitorilor pentru copii editate la Silvius Libris. Cărțile foarte frumos ilustrate e meritul pictorului Alexei Gurschii care a informat publicul despre metoda sa de lucru.

Participanții au rămas foarte impresionați de această întâlnire, promițând organizatorilor activității, că vor citi neapărat toate cărțile prezentate.
Dragi cititori!
Vă invităm la biblioteca „Târgu-Mureș” să răsfoiți cărțile editurii Silvius Libris și să participați la 14 iunie, ora 10.30, în cadrul programului Lecturile verii - 2012, la lansarea primelor trei cărți din colecția Păcală și Tândală.
Vă așteptăm cu plăcere!

1 iun. 2012

Conferință de presă

0


La 31 mai, în ajunul Zilei Internaționale a Copiilor în incinta Bibliotecii „Târgu-Mureș” a fost organizată conferința de presă, care a prezentat pe piața din Moldova prima colecție de carte autohtonă pentru copii Păcală și Tândală. La conferință au participat: Arina Ursachi, director executiv al editurii Silvius Libris, pictorul Alexei Gurschi și Rodica Verbeniuc, șef secție „Comunicări corporative Moldcell” - partener general al proiectului.


Editura de carte pentru copii Silvius Libris a lansat colecția Păcală și Tândală în șase volume la 16 mai 2012. Arina Ursache a vorbit despre ideea și scopul proiectului - de a promova cultura națională și de a readuce la viață eroii copilăriei dați uitării. Concepția aparține absolut folclorului național, ilustratorul fiind unul autohton, tiparul fiind realizat tot pe teritoriul țării, la Tipografia Centrală. Cu mult drag Arina Ursache a prezentat cele două volume apărute deja de sub tipar, anunțând că al treilea volum va apărea în luna iulie.

Rodica Verbeniuc a relatat că cu drag a răspuns la apelul de a susține producția colecției de carte autohtonă Păcală și Tândală. Pentru a înlesni dialogul susținut cu copii Moldcell l-a elaborat pe Mobi - un caracter modern, foarte curios, dornic să descopere lumea și să învețe, fiind șotios și năzbâtios, precum sunt copii generației actuale.
Pictorul Alexei Gurschi prin ilustrațiile sale excepționale a știut cel mai bine să pătrundă în lumea copilăriei, în lumea snoavelor și a bancurilor.
Claudia Șatravca, directoarea bibliotecii a mulțumit editurii pentru aceste minunate două volume Întâmplări cu Păcală și Tândală și Păcală și Tândală frați de cruce și a promis că aceste cărți vor fi lansate în cadrul Lecturilor verii 2012 și că micii cititori le vor citi cu cea mai mare plăcere. Cea mai activă familie cititoare a Bibliotecii „Târgu-Mureș” a primit în dar aceste frumoase volume.
La activitate au fost prezenți reprezentanți ai mass-media. Evenimentul a fost prezentat la posturile de televiziune Moldova 1, Jurnal TV și Prime.

30 mai 2012

Întâlnire cu scriitoarea Silvia Ursache

0

Dragi cititori!
La 31 mai, 0ra 12.00 vă invităm la întâlnire cu scriitoarea și editoarea Silvia Ursache care va avea loc în incinta bibliotecii.

Inaugurarea programului „Lecturile verii - 2012”

0

La 30 mai Filiala „Târgu-Mureș” a inaugurat programul „Lecturile verii - 2012” cu genericul Cartea nu are Vacanță, la care au participat cititorii bibliotecii, elevi și profesori de la liceele „Ștefan cel Mare”, „M. Kogălniceanu”, „I. Creangă”, cărora le-au fost distribuite materiale promoționale: stegulețe, flyere, semne de carte. Fiecare participant a primit o listă de recomandare: Vă propunem spre lectură cărțile.
Activitatea festivă a început cu mesajul de felicitare al directorului bibliotecii C. Șatravca cu ocazia inaugurării programului „Lecturile verii - 2012”.
Surpriza activității – moderatoarea „Scufița Roșie” (I. Guțan, Șef oficiu Copii)
Copiii au participat la concursurile organizate de bibliotecă Ghici, ghicitoarea mea, Cea mai frumoasă poezie, Ghici eroul din poveste ș.a, cei mai activi fiind premiați cu diplome.
Concursul Ghici eroul din poveste a indus spectatorii în lumea basmelor datorită micilor cititori deghizați în Spiriduș, Alba-ca-Zăpada, Guguță, Capra, Vulpea, Cocoșul ș.a.
Spectacolul literar-artistic a inclus: dansuri de gală, cântece populare, cântece despre carte, poezii despre carte ale autorilor notorii și din creație proprie.
Scriitoarea Marcela Mardare le-a vorbit copiilor despre cărțile sale Vulpea, Blănița lui Aricuș, Curiosul, Horoscop Floral ș.a., le-a lecturat unele fragmente și i-a indemnat la lectură.
Publicului i s-a prezentat programul de activități din cadrul „Lecturilor verii - 2012” și a fost invitat să participe la toate activitățile culturale organizate de bibliotecă.
Evenimentul va fi reflectat în cadrul emisiunii Deșteptarea, rubrica „E joi, pune cărțile pe masă!” prezentată de Dorina Cojocaru. (Jurnal TV)

Zi de informare: Suport informațional pentru examenul de BAC la limba și literatura română

0


Zi de informare: Suport informațional pentru examenul de BAC la limba și literatura română