0
Dragi cititori, vă invităm să descoperiţi
viaţa unor dintre cele mai faimoase, controversate şi epice persoanaje feminine
ai literaturii române şi universale. Personaje care au sucit minţile
bărbaţilor, care şi-au distrus familiile de dragul unor iluzii, care au marcat
lumea literară şi au fost discutate de-a lungul secolelor.
Descoperiţi imaginea
acestora în figura unor păpuşi de porţelan şi în cartea care le-a dat viaţă!
Eugenie
Grandet /
Eugenie Grandet de Honore de Balzac
Eugenie Grandet, eroina romanului lui Honore de Balzac îndură avariţia tatălui
său şi ipocrizia bărbatului de care este
îndrăgostită, însă fără să se simtă victimă niciunuia dintre cei doi bărbaţi. Eugenie Grandet este un spirit prea nobil
pentru a fi înjosit de meschinărie.
La începutul istoriei narate de Balzac, Eugenie Grandet are 22 de ani,
este frumoasă, blajină, generoasă, foarte spiritual şi fiind fiica lui Grandet, care are o avere uriaşă, face ca Eugenie Grandet
să fie cea mai bună partidă din Saumur. Eugenie Grandet şi-a petrecut cea mai
mare parte a timpului închisă în casă, în compania unui tată meschin şi a
mamei, o femeie drăgăstoasă, dar cu un caracter
slab, a primit o educaţie sub nivelul elementar. A trăit mereu în umbra
unui tată tiranic, nu a fost niciodată la teatru, nu a ascultat un concert, nu
ştie ce înseamnă moda şi nu are niciun fel de capriciu. Eugenie Grandet nu înţelege
pe de-a-ntregul lumea din jurul ei, în care se ghidează mai degrabă cu ochii
inimii, de aceea îl sprijină în clipele dureroase pe vărul său Charles la
moartea tatălui acestuia şi este capabilă să îi ierte încălcarea făgăduinţei de
dragoste, plătindu-i toate datoriile, astfel încât acesta să se poată căsători
cu domnişoara Daubrion, fiica unui marchiz. Prin acest ultim gest Eugenie
Grandet se răzbună pentru trădarea lui Charles, condamnându-l la o existenţă
meschină alături de o femeie superficial şi ridicolă. Fără iubirea lui Charles,
Eugenie accept o căsătorie de convenienţă. Rămasă văduvă prematură şi fără
părinţi, tânăra îşi dăruieşte bogăţiile celor nevoiaşi.
Generozitatea sa este
consecventă cu drumul pe care eroina pornise încă din copilărie. Iubirea de
Dumnezeu şi de aproape îi umple zilele. Nimic nu pare să-i lipsească.