Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.


18 ian. 2015

Cu drag de Grigore Vieru

0

                                      A fi simplu înseamnă să mori puţin câte puţin în fiecare zi, în                                     numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi. Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi.
Grigore Vieru          
     Azi, 18 ianuarie, se împlinesc 6 ani de la regretabila trecere în nefiinţă a inegalabilului  poet Grigore Vieru, numit "simbolul literaturii române din Basarabia". Odată cu decesul tragic al lui Grigore Vieru, omul care şi-a dedicat viaţa limbii române, literatura română şi lumea literară au rămas mai sărace cu un poet, cu un frate, cu un om...

      2015 este declarat Anul Grigore Vieru. Biblioteca "Târgu-Mureş" deţine o colecţie de documente Grigore Vieru, fondată în ianuarie 2010 - Anul Grigore Vieru, în baza colecţiei bibliotecii. Colecţia cuprinde: Viaţa şi activitatea lui Grigore Vieru; Poeziile lui Grigore Vieru;
Cântece pe versurile lui Grigore Vieru; Interviuri cu Grigore Vieru; Versuri consacrate lui Grigore Vieru; Grigore Vieru în ediţii periodice.                  

15 ian. 2015

Cărţi rare de şi despre Mihai Eminescu: expoziţie virtuală

0

Mihai Eminescu - 165 ani de la naştere


Astăzi, 15 ianuarie de ziua lui Mihai Eminescu, a fost prezentată Colecţia Mihai Eminescu fondată în anul 2000 - Anul Mihai Eminescu, în baza donaţiei scriitorului târgumureşean Timotei A. Enăchescu.



Cărţi rare donate de scriitorul târgumureşean Timotei A. Enăchescu


Expoziţie virtuală



Eminescu, Mihai. Proză şi versuri. - Iaşi : Ed.V. G. Morţun, 1890. - 254 p.

Acest volum reproduce fidel una dintre scrisorile scriitorului, adresată unui prieten, care poate fi citită chiar la începutul cărţii. În continuare, cartea e constituită din lucrări scrise de Mihai Eminescu: Făt-frumos din lacrimă  (poveste), Sermanul Dionis (nuvelă), Sara pe deal, La steaua, De-aşi avea (poezii) etc. Citind aceste file, pătrundem în lumea tainică a Luceafărului limbii române, cunoscându-i gândurile, visele,aspiraţiile, dezamăgirile. Volumul a fost reeditat de Editura Eminescu drept omagiu la Centenarul morţii poetului.



12 ian. 2015

Misterul fulgilor de nea

0

 Limbajul ninsorii
            E interesant faptul cum un fenomen al naturii - ninsoarea - poate influenţa viaţa oamenilor din diferite zone ale Pământului. În limbile multor popoare nordice (eschimoşi, ciukoţi, neneţi...) sunt atestate circa 40 de sinonime pentru cuvântul z ă p a d ă : proaspătă, abia căzută, nisipoasă, acoperită cu o crustă de gheaţă, fulgi umezi.... Poeţii întotdeauna au fost fascinaţi de ninsoare. Se zice că nu există pe lumea asta doi fulgi de zăpadă identici. S-ar părea că în contemplarea acestor cristale zburătoare se regăsesc doar nişte firi romantice. Însă sunt oameni care şi-au dedicat mulţi ani din viaţă cercetării acestor forme atât de frumoase, cum a făcut-o Wilson Bentley, cel care a primit chiar supranumele de The Snowflake Man. Fără îndoială, natura este un designer nemaipomenit, oferindu-ne fenomene spectaculoase. Apa se transformă în gaz sau devine solidă, ca structură cristalină excelent organizată în fulgi.  Însă aceasta se topeşte repede. Ca să o păstreze timp îndelungat, Bentley a montat o cameră foto pe microscop şi a fotografiat, în 1885, pentru prima oară, un fulg de nea. Până în 1931, el a făcut mii de poze, fără să găsească doi fulgi absolut identici. Mitul fulgilor se menţinea.

23 dec. 2014

Crăciunul şi tradiţiile de odinioară...

0



Sărbătoarea Crăciunului ne aduce tuturor o mare bucurie: Naşterea Domnului. Astăzi, însă, nu se păstrează frumoasele tradiţiile de odinioară, puţine sunt satele unde se mai colindă ca pe vremuri. Cu mare drag, ne-am gândit să reînviem atmosfera de cândva, prezentându-vă câteva tradiţii de atunci! 
Sărbători fericite, dragii noştri!            
Noaptea de Crăciun


     În noaptea de Crăciun se colinda din casă în casă. Doi dintre feciori mergeau înainte şi întrebau gazdele dacă îi primesc. Satul de obicei îi aştepta, mai ales casele cu tineret, toată noaptea, cu porţile deschise, cu cîini legaţi, cu lămpile aprinse. Ei cântau fie la fereastră, fie în casă sau şi la fereastră şi în casă, după cum dorea gazda. În unele sate, în loc de colinde, se practicau  strigăturile de joc, se cânta muzică şi se juca sub fereastră.


4 dec. 2014

La mulţi ani, Mihai Poiată!

0


Stimate domn Mihai Ştefan Poiată, primiţi sincere felicitări cu ocazia frumoasei aniversări. Vă urăm sănătate, prosperitate, împliniri, bucurii mii şi mii. 
     Vă felicită şi cititorii bibliotecii, pe care i-aţi cucerit în cadrul programului de lectură Chişinăul citeşte o carte. Cu interes deosebit, au citit cartea Voiaj de nuntă în trei, care i-a impresionat prin tematica abordată şi prin stilul ei.

La mulţi ani!
Multe proiecte de creaţie!













3 dec. 2014

"Adevăr divin" pentru fiecare: expoziţie virtuală

0

      Dragi cititori, vă invităm la bibliotecă să consultaţi noile apariţii din domeniul filosofiei, psihologiei şi din domeniul autodezvoltării.
       Cărţile de la editura ,,Adevăr divin'' vă vor ajuta să aduceţi schimbări pozitive în viaţa şi spiritualitatea dvs.

Browne, Sylvia. O călătorie în lumea de dincolo și înapoi: un ghid despre lumea de dincolo scris de un medium. – Brașov: Adevăr divin, 2010. – 272 p.

Autoarea revelează în această carte maniera prin care se poate utiliza și manevra energia psihică , modalităţile prin care să ne influenţăm pozitiv viața de zi cu zi: cum să ne aprofundăm spiritualitatea, cum să ne întărim credința, cum să ne vindecăm mintea și corpul, cum să ne bucurăm mai mult de viață. Toate aceste lucruri vor contribui la  îmbunătățirea  calităţii vieţii noastre și a stării generale a organismului nostru. 


28 nov. 2014

Voiaj de nuntă în trei: conferință literară

0

     Joi, 27 noiembrie, Filiala de Arte ,,Tudor Arghezi’’ a găzduit Conferința literară în baza cărții Voiaj de nuntă în trei, autor Mihai Ștefan Poiată, din cadrul programului Chișinăul citește o carte, ediția a XI-a. Moderatoarea activității a fost cunoscuta actriță Paulina Zavtoni.
 
     A fost o conferință reușită, unde au participat mulți cititori talentați: au înscenat secvențe în baza cărții, au citit eseurile scrise de ei, și-au exprimat părerile referitor la conținutul prozei și a personalității scriitorului și cineastului Mihai Ștefan Poiată. 




27 nov. 2014

Ziua Bibliografiei la Biblioteca "Târgu-Mureş"

0

„Un produs bibliografic este rezultatul unei cercetări 
mai extinse sau mai restrînse, mai superficiale sau mai profunde.”

Ion Stoica


   Bibliografia a oferit timp de secole modelul superior de răspuns, ea nu-şi pierde importanţa, nici identitatea, dar se integrează în forme noi, mai complexe, de produse şi servicii pentru utilizator. Bibliotecarii-bibliografi desfăşoară activităţi de întocmire a instrumentelor specifice destinate dezvăluirii, în mod ştiinţific, a bogăţiei de informaţie cuprinsă în cărţi, periodice etc., indiferent de suportul lor fizic.

25 nov. 2014

Chișinăul citește o carte: conferință literară

0


     Secvențe de la participarea Bibliotecii ,,Târgu-Mureș’’ la Conferința literară în baza cărții Zbor frânt , autor Vladimir Beșleagă din cadrul programului Chișinăul citește o carte, ediția a XI-a:

24 nov. 2014

Cititorul recomandă ,,Când să spunem nu copiilor'' de Robert Langis

0


Promovarea web – în sprijinul utilizatorilor

0

       Programul Săptămâna Ușilor Deschise a fost încheiat cu o serie de lecții publice despre resursele mediului digital și anume: site-ul BM, blogurile și profilurile bibliotecii Târgu-Mures pe rețelele sociale și serviciul de semnătură mobilă implementat de e-Gov.



 










        La lecțiile organizate au participat atât elevi, studenți, cât și adulți, care au remarcat beneficiile aduse de internet activităților de zi cu zi și imaginii instituțiilor publice.

21 nov. 2014

Eliza Botezatu ne bucură cu o nouă carte

0

Viața este o luptă, cea mai grea dintre toate. Dumitru Matcovschi
     Dumitru Matcosvchi a fost cel ce a suferit mult, dar a și cântat, a cântat din dor și dragoste. A fost asemenea unei vioare înlăcrimate, ce-ți atinge sufletul cu note melancolice. Viața și opera scriitorului au fost comentate pe larg atât de critici literari, cât și de cititori neavizați.
    Astăzi, am avut onoarea de a lansa cartea Dumitru Matcovschi: itinerar liric, autoarea cărții fiind criticul literar Eliza Botezatu.
    Adriana Cazacu, conferențiar universitar, șefa Catedrei de Literatură Română și Teorie Literară, Ana Ghilaș, conferențiar universitar de la Facultatea de Litere, USM și Ana Galaju, profesoară de limba și literatura română de la Liceul Teoretic ,,Ion Creangă’’ au fost invitate pentru a vorbi despre conținutul cărții și importanța ei. Participanți la activitate au fost elevii clasei a XII-a de la Liceul Teoretic ,,Ion Creangă’’.

     

E timpul să vorbim corect!

0

     Din vorbirea, din scrierea unui cuvânt, se poate cunoaște gradul de cultură al unui om.                                                                
Mihai Eminescu
   
      Această afirmație reflectă realitatea, dar, din păcate, societatea în care trăim, nu ține cont de acest lucru. Frecvent, asistăm la o vorbire infectă. Ce este mai grav e că mulți dintre noi conștientizează acest fapt, dar le pare că este atât de grozav să vorbească cât mai incult. Dacă cineva vorbește frumos, de obicei, i se spune și ti lamaești?

     Astăzi, în cadrul lecției publice E timpul să vorbim corect ! și a lansării de carte cu  același titlu - autor Irina Condrea, am discutat și acest aspect.  Mulți dintre noi își bat joc de cei care vor să fie culți și să se exprime corect și zic că așă-i ghini ! Despre acest așă-i ghini !  ne-a relatat Irina Condrea, doctor habililitat în filologie, profesor universitar la Facultatea de Litere de la USM. La o emisiune televizată, un tânăr, fiind întrebat de jurnalistă de ce se vorbește într-un mod incorect, a răspuns - așă-i ghini !

19 nov. 2014

Artă - Modă - Elan tineresc

0

Moda nu are doar rolul de a face femeile mai frumoase, ci și de a le da încredere în sine. Yves Saint Laurent
     Surprizele frumoase și atmosfera creativă continuă și în această zi din Săptămâna ușilor deschise. Oaspeții noștri, elevii clasei a IX-a de la Liceul Teoretic ,,Lucian Blaga’’, au admirat cu mare interes expoziția de încălțăminte Articole din piele și colecția vestimentară  cu genericul Artă, Modă, Elan tineresc, autori, elevii Colegiului Tehnologic.
           
Claudia Șatravca, Ana Nani, elevă la Colegiul Tehnologic, Ala Vlasova, directoarea bibliotecii Colegiului Tehnologic

14 nov. 2014

Ora ideală pentru cafea

0

Nici o dimineaţă nu este mai perfectă decât cea în care serveşti o cafea şi te delectezi cu o carte!

Cercetătorii americani au făcut o descoperire importantă pentru toţi iubitorii de cafea. Dacă sunteţi un împătimit iubitor al acestei băuturi, este necesar să cunoaşteţi care sunt orele când trebuie băută cafeaua pentru efecte maxime: între 9.30 şi 11.30. Potrivit lui Steven Miller, medic neurolog la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Maryland, SUA, ora ideală la care trebuie consumată cafeaua este 10.30. Explicaţia? În acel moment, nivelul hormonului cortizol (al stresului) este scăzut, iar cofeina interacţionează cu acesta.

     ,,Medicamentul trebuie să fie administrat atunci când organismul are nevoie. Situaţia este similară şi în cazul cafelei''.
  
Să aveţi o dimineaţă frumoasă !

12 nov. 2014

Cărţi noi din colecţia Polirom Top10+ : expoziție virtuală

0

       Dragi cititori, vă informăm că, în colecţia bibliotecii au intrat cărţi noi din seria
Polirom Top 10+, pe care vi le propunem spre lectură.  Seria Top 10+,din cadrul editurii Polirom,  uneşte o serie de capodopere a literaturii universale şi române, bestsellere şi opere  clasice. Cărţile recent primite sunt următoarele:

Berdiaev, Nikolai. Sensul istoriei.
– Iași: Polirom, 2013. – 200 p.

Cartea include o serie de eseuri și confesiuni ale autorului. În cele 11 lucrări, sunt abordate  mai multe subiecte  existenţiale: istoria, religia, timpul și eternitatea, evreimea, evoluția și progresul. Capitolele lucrării vă vor predispune la meditaţie, vă veţi aprofunda în idei filozofice, ce descriu realităţile lumii noastre: raporturile dintre om şi Dumnezeu, dualitatea umană, libertatea şi căderea omului etc. Mai detaliat, găsiţi idei despre: esenţa istoricului, istoria celestă, care include şi noţiunile de timp şi eternitate, creştinism şi istorie, Renaştere şi umanism ş.a. 

7 nov. 2014

O nouă donaţie de carte!

0

Expoziţie virtuală




Recent, biblioteca a primit în dar o carte utilă de la compozitorul Anatol Mîtcu, din domeniul artei muzicale. Este vorba de ultima sa carte, intitulată  Melodii pentru flaut dulce, pe care ne-a lăsat şi o dedicaţie: Bibliotecii publice „Târgu-Mureş” cu o deosebită stimă din partea autorului. Marţi, 21 octombrie 2014. Anatol Mîtcu. Anatol Mîtcu s-a născut la 18 aprilie 1960 în satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni. Fiind pasionat de diferite orientări muzicale,  precum muzica clasică sau jazzul, muzica populară sau cea de salon, autorul preferă să experimenteze o direcţie nouă, lucrând asupra pieselor populare româneşti, destinate  chitării clasice. Concomitent, compozitorul scria  şi piese instrumentale, astfel, în 2007, Anatol Mîtcu a publicat prima culegere de piese şi prelucrări cu titlul  Visul Lotanei.     

          
                                               784.4
                                               C 19

               Cântece populare româneşti: Prelucrări pentru chitara  clasică / Anatol Mîtcu. – Ch. : Litera AVN, 2011. – 72 p.

În această culegere, autorul redă măiestria cântecului popular, prin intermediul delicateţei chitarei clasice. Prelucrările din această culegere sunt nişte dezvoltări compoziţionale ale materialului folcloric, prin interpretarea melosului popular împrospătat de chitară. Sunt incluse texte din prima perioadă de creaţie 1994-1997, când Anatol Mîtcu ducea o viaţă concertistică, cât şi din cele de după 2006. Aici se găsesc configuraţii muzicale specifice diferitor zone geografice ale ţării, reprezentative pentru cântecul românesc.  În culegere mai sunt incluse două romanţe şi un cântec de petrecere.

2 nov. 2014

Zbor frânt de Vladimir Beșleagă: discuții/dezbateri

0

    Una dintre cele mai solicitate şi mai citite cărţi din acest an este Zbor frânt, scrisă de Vladimir Beşleagă, propusă spre lectură în cadrul programului Chişinăul citeşte o carte. 
     Cu această ocazie, în baza acestei cărţi, am organizat discuţii şi dezbateri cu elevi de la Colegiul Financiar-Bancar.
     Impresionaţi de roman, cititorii s-au întrecut în a emite păreri despre subiectul, geneza romanului şi motivele utilizate de scriitor în text. La prima vedere, Zbor frânt pare a trata tematica războiului.  Pe parcurs, însă, se întrevăd şi alte idei importante, despre care este necesar să vorbim, ele constituind nucleul cărţii, a afirmat o elevă.  



30 oct. 2014

Ei n-au plecat! Ei sunt cu noi!

0

Astăzi, 30 octombrie, se împlinesc 22 de ani de la trecerea în neființă a celor două inimi gemene, Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
Duetul Doina și Ion a luat naștere în 1981, când acești doi tineri talentați au fondat o familie. În același an, acest strălucit duet s-a lansat în cadrul seratei de creație a poetului Grigore Vieru, versurile căruia au servit drept text pentru zeci de cântece compuse și interpretate de Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
Aceste două mari personalități ale culturii și muzicii românești, prin intermediul numeroaselor cântece patriotice, au sfințit tot ce este frumos și sfânt: casa părintească, focul din vatră, demnitatea neamului, limba română, grafia latină și idealurile naționale. În acest sens sunt bine cunoscute melodiile Suveranitate, Sfântă ni-i casa, Mănăstirea Căpriana, Maluri de Prut, Eminescu ș.a. Doina și Ion Aldea-Teodorovici ne-au lăsat o valoare incontestabilă în muzica noastră. Prin această valoare au contribuit la obținerea independenței statului nostru.
Acești mari interpreți-patrioți au decedat în noaptea de  29 spre 30 octombrie 1992, în urma unui accident rutier care a avut loc în apropierea localității Coșereni din România. Moartea lor a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. Cu toate astea, autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un accident nefericit, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.
Deși nu mai sunt printre noi, Doina și Ion ne veghează din ceruri, aidoma a două stele luminoase de primă mărime, indiferent dacă e soare sau plouă, e ceață sau ninsoare.
În perioada 13-15 noiembrie, la Chișinău se va desfășura cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „Două inimi gemene”, consacrat regretaților artiști Doina și Ion Aldea-Teodorovici.

29 oct. 2014

29 octombrie - Ziua Internaţională a Internetului

0

       A spune că trăim astăzi o eră a informaticii şi calculatoarelor este aproape un truism. Ceea ce este demn de remarcat este faptul că cele mai multe calculatoare sunt folosite azi în interconectare, în reţele locale şi de arie largă, ceea ce conferă internetului un rol determinant în asigurarea legăturilor ştiinţifice, de afaceri, bancare sau de natură umană între persoane şi instituţii.

22 oct. 2014

Gossip Girl: expoziţie virtuală

0

                Faimoasa serie de cărţi Gossip Girl acum şi pe rafturile bibliotecii noastre.
Toţi cititorii, dar mai ales cititoarele sunt invitate la lectura uneia dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste, prietenie, trădare, iertare a unor adolescenţi din New York. 
                    O serie care a cucerit milioane de cititori şi a rămas ani în şir în lista celor mai vândute cărţi.

16 oct. 2014

Traficul de ființe umane - formă modernă de sclavie : masă rotundă

0

    Astăzi, 16 octombrie, biblioteca ,,Târgu-Mureș’’ a organizat, în cadrul Planului Național de combatere și prevenire a traficului de ființe umane pentru anii 2014-2016, o masă rotundă cu genericul Traficul de ființe umane – formă modernă de sclavie.  La activitate au participat studenți de la USM, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. 
     Societatea noastră se vrea a fi una modernă, instruită, superioară. În secolul XXI, în care umanitatea a descoperit și a inventat mii de lucruri utile, în care triumfă tehnica și știința, iată că nu putem scăpa de o gravă boală: traficul de ființe umane: Traficul de ființe umane este sclavia ce se desfășoară chiar sub ochii noștri în Europa secolului XXI (Maud de Boer-Buquicchio, Secretar General Adjunct al Consiliului Europei).
     Sclavia albă, după cum mai este numită această crimă contra umanității, ocupă locul 3 în lume ca afacere ilicită, după traficul de arme și de droguri.  
      Pe parcursul activității, am  prezentat publicului materialele din colecția bibliotecii cu privire la acest subiect, materiale care le pot servi drept suport în studiile lor. 

     De asemenea, le-am furnizat informații mai ample, pe care nu le cunoșteau până acum. Împreună cu participanții, am definit noțiunea de trafic de ființe umane și am descris amplu etapele ce precedă traficarea: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea  și exploatarea. Am discutat și am dezbătut mai multe aspecte, legate de trafic, printre care:

13 oct. 2014

Decada ,,Orașul meu'' : prezentare de carte

0

     Astăzi, 13 octombrie, în cadrul Decadei ,,Oraşul meu’, am prezentat cititorilor antologia Chişinăul în literatură, elaborată de Biblioteca Municipală ,,B. P. Hasdeu’’, alcătuitor şi coordonator Genoveva Scobioală.
     Această carte concentrează  operele artistice închinate oraşului Chişinău, iar prefaţa cu titlul Chişinău – oraş cântat, elogiat, iubit, apreciat de chişinăuieni,  este scrisă de primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.
În capitolul Studii introductive, dr. Lidia Kulikovski semnează articolul O contribuţie deosebită la zestrea culturală a Chişinăului, iar lingvistul Vlad Pohilă - articolul Scriitorul şi oraşul: două ,,vase comunicante''.
     Cartea adună textele a 130 de autori şi conţine poezie, proză, eseu, versuri cântate.  La finalul antologiei, sunt incluse capitolele: Chişinăul în alte limbi şi Utilizatorii BM despre Chişinău.




    

Cititorul recomandă ,,Se numea Sarah'' de Tatiana de Rosnay

0


Enciclopedia fetelor: expoziţie virtuală

0

       Dragi adolescente şi domnişoare, vă prezentăm o enciclopedie recent intrată în colecţia bibliotecii, care vă va răspunde la toate întrebările şi neclaritățile pe care le întâlniţi în această perioadă de dezvoltare.
Feertchak, Sonia. Enciclopedia fetelor. - Bucureşti: Nemira, 2010. - 610 p.

9 oct. 2014

Traficul de fiinţe umane - un fenomen global

0

     În cadrul  Planului Naţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane pentru anii 2014-2016, am organizat o expoziție virtuală a documentelor din colecția bibliotecii, dedicate acestui fenomen, prezentate la bibliotecă și în cadrul expoziţiei cu genericul Traficul de persoane - o problemă socială.

Brînză, Sergiu. Vânzarea şi traficul de copii // Brînză Sergiu. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei . – Chişinău, 1999. – P. 169 - 171
Acest articol vizează traficul de copii şi defineşte noţiunile de vânzare-cumpărare, selectate din art. 238 al codului civil şi din art. 13 al Legii Republicii Moldova cu privire la proprietate. Se stipulează clar că vânzarea şi traficul de copii sunt o acţiune ilegală, care se pedepseşte conform legii. În acelaşi timp, în text se constată că există diferite situaţii în care se produce infracţiunea. Există o latură obiectivă şi subiectivă a infracţiunii. Latura obiectivă constă în vânzarea şi traficul de copii sub orice formă şi în orice scop, inclusiv de către părinţi. Latura subiectivă a infracţiunii, prevăzute de art. 113 C. P., se manifestă prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Se distinge diferenţa dintre vânzare şi trafic, la care se poate adăuga şi scoaterea ilegală a copilului din ţară şi se indică aspectele esenţiale cu privire la vânzarea şi traficul de copii,