0
Blogul Bibliotecii „Târgu-Mureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu”, este unul informativ.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.
Aici puteți găsi informații despre activitatea bibliotecii pe parcursul anilor 2010-2017.
Blogul este actualizat săptămânal.
22 apr. 2015
21 apr. 2015
Chişinăul citeşte o carte!
0
Chişinăul citeşte o carte
rămâne a fi un program de lectură preferat de toate categoriile de cititori.
Copii, adolescenţi, adulţi - tuturor li se propune câte o carte potrivită
pentru vârsta lor, o carte în care se pot regăsi uşor sau din care pot învăţa
ceva.
În cadrul acestui program,
am organizat o prezentare a cărţilor, propuse spre lectură în acest an: În cămaşă de cireaşă, de Arcadie
Suceveanu, Petale de mac, autor Mihail Curicheru, Ţesut viu 10X10, autor Emilian Galaicu-Păun.
Toţi au răsfoit cu mare
interes lucrările. Cei mici şi părinţii lor au citit câteva poezii din cartea În cămaşă de cireaşă. Adolescenţii au
ascultat informaţiile oferite de bibliotecară, referitor la Mihail Curicheru,
scriitor interbelic, necunoscut până acum pentru majoritatea cititorilor.
Cartea Ţesut viu 10X10, recomandată
adulţilor, reprezintă o provocare, întrucât are un limbaj unic, neobişnuit şi cititorul
poate începe să lectureze de la orice capitol, ci nu neapărat în ordinea
cronologică a evenimentelor, după cum se afirmă în Mic îndreptar de lectură.
Cei prezenţi, fiind intrigaţi, s-au grăbit să
împrumute câte o carte!
17 apr. 2015
Chişinăul continuă să citească!
0
Programul de lectură Chişinăul citeşte o carte, iniţiat de BM
,,B. P. Hasdeu'', a ajuns la cea de-a XII-a ediţie. Cărţile propuse spre
lectură în acest an sunt: Ţesut viu 10x10, autor Emilian
Galaicu - Păun (adulţi) şi Petale de mac, semnat de Mihail Curicheru
(adolescenţi).
Pentru a promova
literatura autohtonă şi scriitorii autohtoni, am prezentat unui grup de cititori
aceste cărţi, vorbindu-le de esenţa programului, de autorii volumelor şi
conţinutul acestora.
Petale
de mac conţine nuvele şi publicistică. Prin promovarea
acestui lucrări, încercăm să revalorificăm tezaurul cultural, pe care ne-a fost
interzis să-l cunoaştem, Mihail Curicheru fiind un scriitor interbelic, victimă a cultului stalinist.
O lucrare inedită este Ţesut
viu 10x10. Emilian Galaicu - Păun este un scriitor postmodern şi
conţinutul cărţii este de factură postmodernă. Într-o astfel de lucrare, nu
există reguli, o astfel de lucrare, de cele mai multe ori, şochează, în
special, prin limbajul utilizat. Principala ţesătură de care ţin cont scriitorii
postmoderni este limbajul, ci nu subiectul. O parte dintre cei ce au citit
romanul îl consideră un roman erotic, pentru că include multe scene de acest
gen, iar limbajul utilizat este specific postmoderniştilor: un limbaj trivial. Totuşi,
romanul trebuie citit din mai multe perspective, fiind unul mult mai profund,
dar având o abordare inedită, ceea ce este o provocare, în special, pentru un
cititor simplu.
Etichete:
Chişinăul citeşte o carte,
ediţia a XII-a,
Emilian Galaicu-Păun,
interbelic,
Mihail Curicheru,
Petale de mac,
postmodern.,
Program de lectură,
Ţesut viu 10X10
10 apr. 2015
Paştele - sărbătoarea eternei Lumini!
0
An de an, trăim o noapte de primăvară în care natura abia
trezită la viaţă ascultă clopotele Învierii.
În acele clipe, rostim cu toţii: Hristos
a înviat!, cu speranţa că generaţia de azi, dar şi posteritatea va înţelege
adevărata semnificaţie a acestei sărbători luminoase, că va crede în taina Învierii şi va păstra frumoasele
tradiţii de Paşti.
În această zi, mai mult ca oricând, simţim nevoia de a fi
aproape de cei dragi, de a ne dărui lumina şi căldura sufletelor, de a respira
puritate şi iubire. Avem bucuria de a pregăti ouăle de Paşti, de a le vedea cum
strălucesc în lumina blândă a dimineţii, alături de celelalte bucate
tradiţionale: cozonacul, mielul, toate purtând o semnificaţie deosebită. Şi ce
satisfacţie poate fi mai deplină decât aceea de a ne vesti unul altuia: Hristos a înviat! – Adevărat a înviat!
În biserici răsună cerescul îndemn: În Ziua Învierii, să ne luminăm sărbătorind această zi sfântă şi unul
pe altul să ne îmbrăţişăm, să ne iertăm toate, în cinstea sacrificiului săvârşit
de Mântuitorul nostru!
Cu prilejul apropierii frumoasei sărbători a Învierii, am organizat expoziţia cu genericul
Paştele
– sărbătoarea eternei Lumini! Cititorii au avut ocazia să consulte documentele
expuse, care prezintă semnificaţiile ancestrale atribuite sărbătoririi
Paştelui, tradiţii adunate din întreaga lume, superstiţii legate de această
dată. Au aflat şi că există un ciclu al sărbătoririi Paştilor, care începe cu Lăsatul Secului şi continuă cu Postul, Ziua Crucii, Floriile, Săptămâna
Mare, Sfintele Paşti, Paştile Blajinilor şi se încheie cu Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. Fiecare sărbătoare din acest ciclu este
descrisă cu lux de amănunte în cartea Folclor
din Moldova, autor Ludmila Romanciuc-Dutcovschi. Alte credinţe şi obiceiuri
legate de Paşti, sunt descrise în
cartea Sărbători, tradiţii, ritualuri,
mituri..., autor Julia Maria Cristea.
Dragi cititori, vă dorim Paşte Fericit, cu multă
credinţă, lumină şi speranţă în inimile voastre!!!
9 apr. 2015
Biografii-bestsellere: expoziţie virtuală
0
Dragi cititori, vă invităm să consultaţi biografiile impresionante a unora dintre cei mai renumiţi lideri politici ai secolului trecut. Descoperiţi teroarea indusă de unii dintre aceștia, dar şi bunătatea emanată de alții: oameni politici ai Italiei, Statelor Unite ale Americii, Germaniei şi Uniunii Sovietice.
7 apr. 2015
31 mar. 2015
Cărți de succes care au fost ecranizate IV: expoziție virtuală
0
Romane din literatura engleză, ce au fost ecranizate cu succes:
Atlasul norilor de David Mitchell
Cartea conține șase
povestiri, care poartă cititorul din Pacificul de Sud a secolului XIX până
într-un viitor îndepărtat, post apocaliptic. Cititorul va trebui să urmărească
atent firul istoric, întrucât capitolele sunt legate între ele, iar
primele 5 povestiri se sfârșesc într-un moment crucial. Astfel, cititorul va
descoperi sfârșitul doar la finele cărții, în ultimul capitol, care răspunde la
toate întrebările și afișează puzzle-ul terminat.
Cartea a fost
ecranizată în anul 2012, avându-i în rolurile principale pe Tom Hanks, Halle Berry și Hugh Grant.
30 mar. 2015
27 mar. 2015
Valorile europene ale cărţii: masă rotundă
0
În cadrul priorităţii - Anul promovării valorilor europene, biblioteca a organizat o masă rotundă cu genericul Valorile europene ale cărţii, la care au participat elevii claselor a IX-a de la Liceul Teoretic "Ion Creangă" şi profesoara Coman Lucia. La începutul activităţii, au fost prezentate cele două expoziţii de carte: Descoperim Europa împreună şi Europa pentru toţi.
În cadrul întrunirii s-a vorbit despre imnul Uniunii Europene, deviza UE Unitate în diversitate, precizând despre diversitatea limbilor, a culturilor şi a cărţilor şi despre drapelul UE cu cele 12 stele, care simbolizează unitatea popoarelor Europei. S-a discutat despre semnificaţiile noţiunii Europa: sensul etimologic, geografic, religios, politic şidespre spaţiul geografic european, spaţiul uman şi cultural.
23 mar. 2015
Să ştim totul despre apă...
0
În fiecare an, pe data de 22 martie, marcăm Ziua Mondială a
Apei. Acest fapt a fost posibil datorită deciziei luate în cadrul Conferinţei
Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la data de 22
decembrie, 1992. An
de an, se alege câte un slogan semnificativ. În acest an, Ziua Mondială a Apei
a fost marcată sub sloganul Apa şi dezvoltarea durabilă. Cu
ocazia acestei zile, în cadrul bibliotecii, am organizat o masă rotundă cu acelaşi
generic, în cadrul căreia le-am vorbit unui grup de tineri despre apă şi
importanţa ei, despre semnificaţia acestei zile.
15 mar. 2015
Impresii despre Târgul Librex 2015
0
Cel mai mare Târg de Carte din
România, care a avut loc în perioada 11-15 martie la Iaşi, a fost vizitat vineri de una
din bibliotecarele noastre - Maria Chiper. Fiind invitată de Palas Mall,
ea a avut frumoasa ocazie să participe la Târgul de Carte Librex
2015 şi să beneficieze de reduceri şi promoţii la cărţile expuse.
Târgurile de carte sunt pentru
mine, ca şi pentru orice cititor înrăit, un fel de paradis, în care nu-ţi poţi
opri ochii asupra ceva. La eveniment au participat peste 150 de edituri care şi-au expus cele mai
bune cărţi. Scriitorii şi-au lansat volumele, s-au organizat lecturi publice, diverse ateliere pentru copii, întâlniri cu scriitori şi alte activităţi culturale, care cu siguranţă,
au bucurat fiecare vizitator.
12 mar. 2015
Cărți de succes care au fost ecranizate III: expoziție virtuală
0
Cărți de succes a scriitorilor americani, ecranizate de-a lungul timpului.
Ben Hur de Lewis Wallace
Considerat a fi cel
mai important roman creștin a secolului 19, cartea povestește istoria fictivă a
eroului Judah Ben-Hur, un evreu care devine robul romanilor, din cauza unei
neînțelegeri și acuzații false de comitere a unui asasinat. Cartea a avut un succes fenomenal,
fiind până în 1936 cel mai bine vândut roman american.
Romanul a fost
ecranizat în anul 1959.
2 mar. 2015
Impresii de lectură: Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien
0
Trilogia ”Stăpînul inelelor”
de J.R.R. Tolkien
Am citit cu o deosebită
plăcere romanul în trei volume ”Stăpînul inelelor” de J.R.R. Tolkien. Cu toate
că am privit anterior filmul în viziunea excepțională a regizorului american
Peter Jackson, dar și în jocul talentaților actori din Holywood, cartea mi-a
produs impresii puternice. Și aceasta, datorită multiplelor linii de subiect,
desfășurate de către autor într-așa un fel, încît aveam impresia că mă aflu în
mijlocul evenimentelor descrise în carte.
Cel mai mult, însă, m-au surprins
anumite informații din postfață, în care am aflat istoria apariției ideii
romanului. Nici n-am bănuit, că, de fapt, autorul, fiind un mare lingvist, a
reușit să inventeze limbi absolut noi - cele ale Elfilor, Hobbiților, Gnomilor,
Oamenilor etc. Și nu s-a oprit la inventarea limbilor, ci a reușit să le creeze
un spațiu de habitat cu o istorie de sute și chiar mii de ani. Nu-mi venea să
cred, că J.R.R. Tolkien a avut o imaginație atît de bogată, încît să inventeze
toate cele descrise în carte, neavînd, practic, prototipuri din viața reală,
așa cum au, spre exemplu, alți scriitori, atunci cînd își creează operele
literare.
Pînă la urmă, ,,Stăpînul
inelelor”, fiind o carte ce aparține genului de literatură ”fantasy”, considerat
în mod eronat ca ,,literatură de raftul doi”, surprinde printr-un umanism
pronunțat, printr-o luptă acerbă împotriva forțelor întunecate, luptă ce s-a
încununat, pînă la urmă, cu biruința binelui asupra răului. Cartea conține și
avertismente clare, referitor la catastrofa ecologică în care se poate pomeni
Terra din cauza neglijenței oamenilor față de natura înconjurătoare, din cauza
tehnologizării excesive a vieții umane, care ne poate transforma treptat în
niște mașinării fără suflet, fără sentimente, fără ceea ce ne definește ca
Oameni...
Am
fost pasionat de acest roman, pe care l-aș reciti din nou cu aceeași plăcere și
din cauza dezgustului pe care-l am uneori față de tot ce se-ntîmplă în jur, din
cauza multor evenimente ce nu prea au legătură cu bunul simț, cumsecădenia,
dreptatea etc. Citind ,,Stăpînul inelelor”, mă transferam imaginar în altă
lume, mai bună și mult mai umană (sau mai omenoasă) decît cea în care locuim în
mod real zi de zi.
O recomand tuturor celor care mai cred,
ca și mine, în mituri, legende, minuni, puteri magice..., tuturor celor care au
fost, sunt și mai rămîn visători, așa cum mă consider a fi și eu...
Vlad Mircos, compozitor
Trilogia ”Stăpînul inelelor”
de J.R.R. Tolkien
25 feb. 2015
Descoperă esenţa literaturii!
0
A fi cititor avizat sau neavizat?
Atunci când citești, o lume nouă ți se deschide în față, un alt orizont, alte idei, alte concepții. Cititori amatori sunt mulți, avizați - puțini. Pentru a înțelege în profunzime sensurile unui text, motivele, simbolurile utilizate de scriitori, este bine să cunoașteți date din istoria și teoria literaturii. Pentru a face o analiză minuțioasă, o lucrare care vi se cere la instituțiile de învățământ, aveți nevoie de informații ce vă pot servi drept suport. În acest scop, vă facilităm studiul, recomandându-vă următoarele lucrări, care sperăm să fie un sprijin de bază în pregătirea dvă:
Palladi, Tudor. Metafora între cuvânt şi dramă : condiţia
poeziei - Chişinău : Lumina, 2012. - 312 p.
A fi cititor avizat sau neavizat?
Atunci când citești, o lume nouă ți se deschide în față, un alt orizont, alte idei, alte concepții. Cititori amatori sunt mulți, avizați - puțini. Pentru a înțelege în profunzime sensurile unui text, motivele, simbolurile utilizate de scriitori, este bine să cunoașteți date din istoria și teoria literaturii. Pentru a face o analiză minuțioasă, o lucrare care vi se cere la instituțiile de învățământ, aveți nevoie de informații ce vă pot servi drept suport. În acest scop, vă facilităm studiul, recomandându-vă următoarele lucrări, care sperăm să fie un sprijin de bază în pregătirea dvă:
O lucrare ce descrie amplu constelaţia întâizeciştilor care se realizează între sacralitate şi continuitate (Alexei
Mateevici), constelaţia douăzeciştilor
- între clasicitate şi modernitate (Liviu
Deleanu), constelaţia treizeciştilor,
între tradiţie şi inovaţie (Emilian
Bucov, Alexandru Robot, Andrei Ciurunga, Nicolai Costenco, Teodor Nencev,
Bogdan Istru, George Meniuc), constelaţia
patruzeciştilor, sub semnul vocaţiei
şi a dramei destinului (Paul Mihnea, Andrei Lupan, Magda Isanos, Iosif
Balţan, Alexandru Lungu) şi constelaţia cinzeciştilor, despre revelaţia regăsirii (Anatol Gugel, Petru
Zadnipru, Valentin Roşca, Ion Druţă, Igor Creţu, Vasile Leviţchi). Tudor
Palladi evidenţiază trăsăturile creaţiei scriitorilor sus-numiţi, descrie
condiţia poeziei în această perioadă, reflectând poetic, liric şi filozofic asupra
unor teme şi unor motive utilizate de scriitori, apelând direct la lucrările
acestora. Pentru a cunoaşte aprofundat creaţia acestor scriitori, vă invităm la
studiul lucrării de faţă.
20 feb. 2015
Grigore Vieru, poet al nemuririi
0
Grigore Vieru - poetul iubirii, dorului, şi-al sacrului...
Anul 2015 a
fost declarat Anul Grigore Vieru. Cu această ocazie, am organizat o expoziţie de documente permanentă, cu genericul Grigore Vieru, poet al nemuririi. La lansarea ei, am vorbit cu mult drag despre cel mai iubit poet al neamului, am familiarizat participanţii cu materialele expuse: cărţi scrise
de Grigore Vieru, volume despre viaţa şi activitatea poetului şi alte documente despre poet: Duminica mare a lui
Grigore Vieru de Theodor Codreanu, Grigore
Vieru de Mihai Cimpoi, Un discipol al
lui Orfeu - omagiu poetului Grigore Vieru (articole semnate de
numeroase personalităţi) etc.
În 2010, biblioteca a fondat Colecţia Grigore Vieru, care cuprinde următoarele
compartimente:
15 feb. 2015
Cărți de succes care au fost ecranizate II: expoziție virtuală
0
Contele
de Monte Cristo de Alexandre Dumas
Roman de aventuri, publicat în 1844. Descrie
viața lui Edmond Dantes, care este arestat chiar în ziua propriei logodne, fiind suspectat că ar fi informatorul lui Napoleon. După ce evadează din
închisoare, își dorește să se răzbune pe acei ce l-au băgat la puşcărie. Lucrarea aduce în prim plan importanța speranței, justiției, milei și
iertării în viața noastră.
Cartea
s-a bucurat de mai multe adaptări televizate și ecranizări în anii: 1922, 1929,
1934, 1964, 1975, 1998, 2002
13 feb. 2015
10 lucruri ciudate despre Ziua Îndrăgostiţilor
0
1 Prima felicitare de Ziua Îndrăgostiţilor a fost trimisă din închisoare. În timp
ce era încarcerat la Roma, Sfântul Valentin s-a îndrăgostit de fata gardianului
şi i-a trimis acesteia o scrisoare, semnată ,, de la Valentin al tău''. Scrisoarea de dragoste a dat startul mesajelor de iubire scrise în toată lumea.
2 Cel mai grandios cadou care s-a dăruit vreodată în numele iubirii este monumentul Taj Mahal, din India. Clădirea impunătoare a fost construită de împăratul Mughal Shahjahan în memoria soţiei sale.
3 În Evul Mediu, în Franţa şi în Anglia, oamenii asociau Ziua Îndrăgostiţilor cu începutul sezonului de împerechere la păsări. De aici a venit ideea ca Sfântul Valentin să poată fi o zi dedicată dragostei.
2 Cel mai grandios cadou care s-a dăruit vreodată în numele iubirii este monumentul Taj Mahal, din India. Clădirea impunătoare a fost construită de împăratul Mughal Shahjahan în memoria soţiei sale.
3 În Evul Mediu, în Franţa şi în Anglia, oamenii asociau Ziua Îndrăgostiţilor cu începutul sezonului de împerechere la păsări. De aici a venit ideea ca Sfântul Valentin să poată fi o zi dedicată dragostei.
11 feb. 2015
Educaţia și jocul în dezvoltarea personalităţii copilului
0
Expoziţie virtuală
Cuvântul
"creativitate" este unul dintre cele mai folosite cuvinte în
vocabularul cadrelor didactice. Importanţa identificării şi facilitării lui în
mediul educaţional a fost recunoscută şi dezbătută pe scară largă. În esenţă,
definiţia conceptului de creativitate pedagogică presupune valorificarea
deplină a componentelor structural-funcţionale, analizate anterior,
interpretabile şi realizabile în sens prioritar formativ.
Locul jocului creativ
în viaţa copilului este conferit de faptul că satisface dorinţa firească de
manifestare, de acţiune şi de afirmare a independenţei. Prin jocurile creative
copilul învaţă să descifreze lumea reală, jocul fiind un exerciţiu pregătitor
pentru viaţă şi se prezintă ca un agent de dezvoltare, de expansiune a
personalităţii în devenire.
Granaci, Lidia. Jocul creativ : Îndrumar metodic. – Chişinău
: Epigraf, 2014. – 144 p.
Jocul creativ ar trebui practicat sistematic la toate
etapele procesului educativ: preşcolară, primară, gimnazială, liceală – în
cadrul orelor şi activităţilor extracurriculare. Lucrarea poate servi ca suport
cadrelor didactice, părinţilor, specialiştilor în pedagogie etc.
Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă;
când nu va mai fi nici iarbă, copiii vor face un om de pământ; când nu va mai
fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră; când nu va mai fi nici piatră,
umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer - şi nu vor mai fi nici copii
atunci.
Grigore Vieru
Jocul, departe de a fi o distracţie, e o concentraţie a
sufletului, un moment de zvâcnire a forţelor.
George Călinescu
Ochii copiilor le prind pe toate câte se fac în jur şi le
răsădesc în joacă.
Ion Druţă
Există o singură şansă de a fi om întreg: a păstra universul
de candori al copilăriei, a percepe logica copilului ca homo
"ludens".
Mihai Cimpoi
Fiecare copil poartă în sine o scânteie de la Dumnezeu.
Aurelian Silvestru
4 feb. 2015
Adolescenţa: perioada marilor schimbări
0

Adolescenţa reprezintă o perioadă
dificilă, întrucât are loc trecerea de la copilărie la maturitate. Apar
multiple schimbări fizice, dar şi emoţionale, care influenţează dezvoltatea
individului. Această perioadă este marcată de schimbări importante şi apariţia
multor întrebări, acum se conturează principiile de viaţă, acum se stabilesc
priorităţile. Pentru ca dezvoltarea să fie armonioasă, este necesară susţinerea
părinţilor, a profesorilor, a persoanelor apropiate, ce fac parte din anturajul
adolescentului. De asemenea, este necesară literatura de specialitate, din
domeniul psihologiei în special, care să poată ajuta adolescentul, să-i răspundă
la numeroase întrebări şi să contribuie la definirea personalităţii sale.
18 ian. 2015
Cu drag de Grigore Vieru
0

A fi simplu înseamnă să mori
puţin câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi
în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi. Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi.
Grigore Vieru
Azi, 18 ianuarie,
se împlinesc 6 ani de la regretabila trecere în nefiinţă a inegalabilului poet
Grigore Vieru, numit "simbolul literaturii române din Basarabia". Odată cu decesul
tragic al lui Grigore Vieru, omul care şi-a dedicat viaţa limbii române,
literatura română şi lumea literară au rămas mai sărace cu un poet, cu un
frate, cu un om...
2015 este
declarat Anul Grigore Vieru. Biblioteca "Târgu-Mureş" deţine o colecţie
de documente Grigore Vieru, fondată
în ianuarie 2010 - Anul Grigore Vieru,
în baza colecţiei bibliotecii. Colecţia cuprinde: Viaţa şi activitatea lui
Grigore Vieru; Poeziile lui Grigore Vieru;
Cântece pe versurile lui Grigore
Vieru; Interviuri cu Grigore Vieru; Versuri consacrate lui Grigore Vieru; Grigore
Vieru în ediţii periodice.

15 ian. 2015
Cărţi rare de şi despre Mihai Eminescu: expoziţie virtuală
0
Mihai
Eminescu - 165 ani de la naştere
Astăzi, 15 ianuarie de ziua lui Mihai Eminescu, a fost prezentată Colecţia Mihai Eminescu fondată în anul 2000 - Anul Mihai Eminescu, în baza donaţiei scriitorului târgumureşean Timotei A. Enăchescu.
Eminescu,
Mihai. Proză şi versuri. - Iaşi : Ed.V. G. Morţun, 1890. - 254 p.
Acest volum reproduce fidel
una dintre scrisorile scriitorului, adresată unui prieten, care poate fi citită
chiar la începutul cărţii. În continuare, cartea e constituită din lucrări
scrise de Mihai Eminescu: Făt-frumos din
lacrimă (poveste), Sermanul
Dionis (nuvelă), Sara pe
deal, La steaua, De-aşi avea (poezii) etc. Citind aceste file, pătrundem în
lumea tainică a Luceafărului limbii
române, cunoscându-i gândurile, visele,aspiraţiile, dezamăgirile. Volumul a fost reeditat de Editura Eminescu
drept omagiu la Centenarul morţii poetului.
12 ian. 2015
Misterul fulgilor de nea
0
Limbajul ninsorii
E
interesant faptul cum un fenomen al naturii - ninsoarea - poate influenţa
viaţa oamenilor din diferite zone ale Pământului. În limbile multor popoare
nordice (eschimoşi, ciukoţi, neneţi...) sunt atestate circa 40 de sinonime
pentru cuvântul z ă p a d ă :
proaspătă, abia căzută, nisipoasă, acoperită cu o crustă de gheaţă, fulgi
umezi.... Poeţii întotdeauna au fost fascinaţi de ninsoare. Se zice că nu
există pe lumea asta doi fulgi de zăpadă identici. S-ar părea că în
contemplarea acestor cristale zburătoare se regăsesc doar nişte firi romantice.
Însă sunt oameni care şi-au dedicat mulţi ani din viaţă cercetării acestor
forme atât de frumoase, cum a făcut-o Wilson Bentley, cel care a primit chiar
supranumele de The Snowflake Man. Fără
îndoială, natura este un designer nemaipomenit, oferindu-ne fenomene
spectaculoase. Apa se transformă în gaz sau devine solidă, ca structură
cristalină excelent organizată în fulgi.
Însă aceasta se topeşte repede. Ca să o păstreze timp îndelungat,
Bentley a montat o cameră foto pe microscop şi a fotografiat, în 1885, pentru
prima oară, un fulg de nea. Până în 1931, el a făcut mii de poze, fără să
găsească doi fulgi absolut identici. Mitul fulgilor se menţinea.
23 dec. 2014
Crăciunul şi tradiţiile de odinioară...
0
Sărbătoarea
Crăciunului ne aduce tuturor o mare bucurie: Naşterea Domnului. Astăzi, însă,
nu se păstrează frumoasele tradiţiile de odinioară, puţine sunt satele unde se
mai colindă ca pe vremuri. Cu mare drag, ne-am gândit să reînviem atmosfera de
cândva, prezentându-vă câteva tradiţii de atunci!
Sărbători fericite, dragii noştri!
Sărbători fericite, dragii noştri!
În noaptea de Crăciun se colinda din casă în casă. Doi dintre
feciori mergeau înainte şi întrebau gazdele dacă îi primesc. Satul de obicei îi
aştepta, mai ales casele cu tineret, toată noaptea, cu porţile deschise, cu
cîini legaţi, cu lămpile aprinse. Ei cântau fie la fereastră, fie în casă sau
şi la fereastră şi în casă, după cum dorea gazda. În unele sate, în loc de
colinde, se practicau strigăturile de joc, se cânta muzică şi se juca sub
fereastră.
4 dec. 2014
La mulţi ani, Mihai Poiată!
0
Stimate domn Mihai Ştefan Poiată, primiţi
sincere felicitări cu ocazia frumoasei aniversări. Vă urăm sănătate,
prosperitate, împliniri, bucurii mii şi mii.
Vă felicită şi cititorii bibliotecii, pe
care i-aţi cucerit în cadrul programului de lectură Chişinăul citeşte o carte. Cu
interes deosebit, au citit cartea Voiaj
de nuntă în trei, care i-a impresionat prin tematica abordată şi prin
stilul ei.
La mulţi ani!
Multe proiecte de creaţie!
3 dec. 2014
"Adevăr divin" pentru fiecare: expoziţie virtuală
0
Browne, Sylvia. O călătorie în lumea de dincolo și
înapoi: un ghid despre lumea de dincolo scris de un medium. – Brașov: Adevăr divin, 2010. – 272 p.
Dragi cititori, vă invităm la bibliotecă să consultaţi noile apariţii din domeniul filosofiei, psihologiei şi din domeniul autodezvoltării.
Cărţile de la editura ,,Adevăr divin'' vă vor ajuta să aduceţi schimbări pozitive în viaţa şi spiritualitatea dvs.
Cărţile de la editura ,,Adevăr divin'' vă vor ajuta să aduceţi schimbări pozitive în viaţa şi spiritualitatea dvs.
Browne, Sylvia. O călătorie în lumea de dincolo și
înapoi: un ghid despre lumea de dincolo scris de un medium. – Brașov: Adevăr divin, 2010. – 272 p.
Autoarea revelează
în această carte maniera prin care se poate utiliza și manevra energia psihică
, modalităţile prin care să ne influenţăm pozitiv viața de zi cu zi: cum să ne
aprofundăm spiritualitatea, cum să ne întărim credința, cum să ne vindecăm
mintea și corpul, cum să ne bucurăm mai mult de viață. Toate aceste lucruri vor contribui la îmbunătățirea calităţii vieţii noastre și a stării generale a organismului nostru.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

















