An de an, în ziua de 14 octombrie, este sărbătorit Hramul oraşului Chişinău – zi frumoasă în care Chişinăul îmbracă haine de sărbătoare şi pe toate străzile capitalei se văd numai zâmbete şi se aud urări de de bine dedicate oraşului nostru iubit. Centrul Chişinăului ne bucură pe noi, cetăţenii Republicii Moldova, dar şi pe străinii veniţi de departe pentru a ne fi alături în această zi de sărbătoare, cu expoziţii, concursuri, târguri şi concerte care se termină seara târziu cu focuri de artificii.
Secvenţe de la Hramul oraşului, 2010
Capitala noastră - Chişinău care ne este atât de dragă, are o
istorie bogată şi frumoasă, de 577 de ani. Prima sa atestare documentară
datează din secolul XV şi anume din anul 1436, Chişinăul fiind menţionat ca
târgul moldovenesc. Transformarea Chişinăului într-un important centru istoric,
iar apoi şi cultural a fost determinată de calitatea sa de loc de popas pe
calea comercială Iaşi-Bender, precum şi de poziţia centrală în regiunea Prut şi
Nistru.
Oraşul
Chişinău îţi datorează
statutul de capitală mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni. În perioada
mitropoliatului său, acesta a reuşit să obţină de la autorităţile ţariste,
dreptul de a i se acorda Chişinăului statutul de capitală, în timp ce erau
examniate şi alte candidaturi ca oraşul Tighina şi oraşul Dubăsari.
Tur virtual al Chişinăului, de la Aeroport
şi pe toate străzile şi locurile care merită vizitate.
De asemenea, personalităţii lui Bănulescu-Bodoni i se mai
datorează o operă de unicat din perimetrul oraşului principal al ţării noastre,
şi anume amplasarea Catedralei Mitropolitane. Piatra de temelie a acestui mare
locaş de cult s-a pus în anul 1830, iar construcţia a durat şase ani. Atât
Catedrala, cât şi clopotniţa alături de ea, au fost sfinţite la 13 octombrie
1836.
Programul sărbătoririi Hramului Chişinăului:
08:00 – Depuneri de flori la Monumentul
Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt
08.20 – Liturghia de Hram la Catedrala
Mitropolitană “Naşterea Domnului”
11.00 – Inaugurarea festivă a Sărbătorilor
Chişinăului în PMAN
09.00 – 19.00 – Expoziţii
de pictură, grafică, artizanat, carte, floristică în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Naşterea
Domnului”
14.00 – Reprezentaţie a teatrului „Masca”
(Bucureşti) în Scuarul din faţa Primăriei
17.00- 23.30 – Concert
dedicat Sărbătorilor oraşului Chişinău şi Spectacol de artificii în PMAN.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu