Prin
vocație, profesionalism, erudiție şi prin acţiunile sale, dna Claudia Şatravca întruchipează figura
unei specialiste în biblioteconomie, a unui Om
de omenie cu rădăcini adânci în sufletul neamului.
Munca şi efortul depus în domeniul biblioteconomiei vine ca o rază de lumină şi cultură asupra Chişinăului şi în special peste sectorul Râşcani - sector în care se află biblioteca condusă de 17 ani de dumneaei. Activând în domeniu din anul 1975, cuvântul şi fapta dnei Şatravca nu au rămas neremarcate. Pentru frumoasele relaţii culturale şi ca semn al înaltei preţuiri şi al respectului pentru activitatea desfăşurată în beneficiul Oraşului, în anul 2003 dnei Claudia Şatravca i s-a conferit binemeritata distincție de
Cetățean de onoare „Pro Urbe” a municipiului Târgu-Mureș.
Trăind prin bibliotecă și carte, pentru bibliotecă și carte, prin meritele sale și prin voinţa sa de fier, dna
Claudia ne inspiră pe noi - tinerii "pui"-bibliotecari. Perseverenţa şi aspiraţia caracteristice personalităţii
Claudiei Şatravca reprezintă un model demn de urmat. Un exemplu de motivare este fiica mezină -
Tatiana Şatravca, bibliotecar principal în cadrul bibliotecii "Târgu-Mureş", care a urmat calea mamei sale în urma celor văzute acasă - dragoste de carte şi idealuri atinse prin cultură.
Deosebită nu numai prin profesionalism, dar şi prin sensibilitatea şi bunătatea sufletului, dna
Şatravca ne este ca o mamă, venind mereu în ajutor cu sfaturi frumoase şi cuvinte de laudă. Toată fiinţa dumneaei trăiește prin
a face bine, a dărui, a inspira. Şi cine dacă nu noi simţim toate aceste gesturi de o înaltă generozitate şi dedicaţie. Acum este rândul nostru să vă mulţumim!
Vă mulţumim pentru că ne sunteți alături la greu şi pentru că alături de dumneavoastră
trăim cele mai frumoase şi memorabile clipe.
Vă mulţumim pentru lecţii predate şi sprijinul acordat din tot sufletul.
Vă mulţumim pentru investiţia pe care o faceţi zilnic în formarea noastră
ca specialişti şi ca oameni.
Vă mulţumim!
Astăzi, 4 octombrie, cu ocazia frumoasei aniversări de 60 ani,
colectivul bibliotecii doreşte să vă felicite
pentru nobila vârstă la care aţi ajuns.
Scumpa şi stimata noastră doamnă Claudia Şatravca !
Fie ca sănătatea, dragostea şi fericirea să vă însoţească mai mult de azi înainte.
Fie ca credinţa să vă fie mereu alături, iar speranţele şi năzuinţele să devină realitate.
Fie ca dorinţele să se împlinească şi în locul acestora să apară altele noi.
Fie ca drumul să vă fie presărat cu iubire şi luminat cu raze de soare.
Să vă fie alături numai persoane care să vă iubească şi să vă preţuiască necontenit.
Ne închinăm în faţa dumneavoastră şi vă spunem un sincer La Mulţi Ani!